De ziua cartii

 biblioteci virtuale 

privind dint-o parte
ochiul meu desenează
un vitraliu de frunze
galben-roșii
mișcate de îndeletnicirea
stăruitoare a unor vrăbii
patru-cinci
niciodată nu ai
o estimare exactă
nu le poţi număra
prinse în jocul
unei gimnastici
aparent dezordonate
ce leagă zborul scurt
într-o logică doar de ele știută

copacul acela e un soi
de bibliotecă
poate că vrăbiile mele
în sala lor de lectură
citesc cu pasiune
cărţile fundamentale
par concentrate
să înţeleagă semnele
hieroglife invizibile
ochiului meu imund

sunt straturi a căror
fior sau sens
trebuie recuperat
și așezat pe rafturi
într-o ordine anume
mișcând cu ciocul
deschid tainiţe
legături noi
încă neexplorate
norduri

când și când
par a fi descoperit
o imagine unică
o metaforă nepereche
și se strâng
ciripind
s-o împărăţească
împreună
ore întregi
cu o încântare vizibilă
lipsită de patimi

apoi într-o detașare
dementă
fiecare se retrage
în nordul de înger

Iazul albastru

Iazul albastru

       (Din proietul Poezie cu… izoleta)

pletele-i - râu

revărsat între perne,

şi sânii, puiandrii de lup

cum scânceau

flămânzi …

surde semnale,

falangele

degetelor

mângâiau resfirate,

răsuflarea în rugi…

aud foşnetul

de mreană al iubitei,

şi şoimul din carnea mea

sfârtecându-mă

blând.

simt aidoma

olarului, lutul,

lujer pe roată

în cer

crescând…

buzele-s arse,

către iazul albastru

coapsele nopţi-n surpare …

se crapă

ziua.

Masa de Paști

          Hristos a înviat!

          Ieri-seară clopotele Învierii au redat luminii începutul unei noi vieţi. Așa cum a fost hărăzit sǎ se înfăptuiască prin suferinţă și har. Nu cu mult înaintea săptămânii luminate, aflat la Bran într-un pridvor al palatului, mi-a atras atenţia atârnat de tavan, un mănunchi de clopoţei. Pe unul dintre pereţii săliţei se afla și o explicaţie, pentru vizitatori, care mi-a răsunat deosebit de frumos la lectură. “Sună dintr-un clopoţel și un înger își va primi aripile”

          Puteai ridica mâna deasupra capului, scutura aerul, pentru ca îngerii sǎ se deschidă precum florile de cireș. Dar și îngerii probabil că își au legile lor. Poate că sunetul cristalin al clopoţelului n-ar trebui provocat fără discernământ, poate doar la un cutremur, sau o furtună cu vânt puternic, sau la o mare bucurie, ni se dă voie să provocăm îngerii sǎ coboare nevăzuţi printre noi.

          Păcatul oamenilor este acela că nu știu să-și înfrâneze pornirile. Crezând că îngerii și Dumnezeul lor sunt întocmiţi ca și ei, unii mai orbi, alţii mai surzi, au turnat bronzul în clopote uriașe și le-au urcat în clopotniţe, legându-le cu sfori groase de care să tragă cu sârg clopotarul. Sǎ fie siguri că sunetul clopotului va fi auzit de îngeri. Și de atunci ecoul răsună tot mai puternic cu fiecare zi care trece.

          Doar în noaptea de Înviere ar trebui provocat aerul să se cutremure şi să intre în carne sunetul clopotului, precum lumina prin cuiele lui Hristos.

          (Aceasta este o tabletă scrisă mai demult, dar imaginea mesei de Paşti, fără cei dragi împrejur, e cât se poate de recentă… Să sperăm că anul viitor!...)

Un Paste linistit

Lumina Învierii fie cu noi!

Tot din următoarea mea carte

Fotografii mişcate

acolo Suciu, adăstase
sub un măslin,
culegând din pom
merindele îngerilor,
merluciu fără oase,
să prindă puteri
de profet popular…

iar în pahar,
clătina chipuri
de femei, îndulcite
cu ierburi de leac,
tot să le bei,
încet-încet,
în vin sângeriu

şi-ntr-un târziu
să le urci
în prepeleac de plăceri,
până sus la zei,
ofrandă…

să nu rămână
nesfinţite,
marfă de contrabandă…