Pacea de la Roma

 

Nu ne doream o victorie terminată prin abandon!  6-0/ 2-1/. E ca şi cum înainte ca lupta să fie încheiată, s-a consemnat pacea într-un tratat în cancelariile marilor puteri. Doar că de data asta, protagonistele, ele însele erau marile puteri(!). În primul set Simona a încercuit-o din toate părţile pe Pliscova şi a spulberat-o cu un sec 6-0. Era limpede că nimic nu mai putea întuneca zâmbetul luminos al Simonei pe cerul Romei.

O finală prea scurtă, dar meritele Simonei în nici un caz nu trebuiesc diminuate , cum fără îndoială detractorii de serviciu o vor face. Să nu uităm partida cu Muguruza, care poate fi socotită adevărata finală!

Îmi este greu să-mi aleg cuvintele pentru a fi la înălţimea performanţelor sportivei noastre. La al treilea trofeu consecutiv în acest an şi la al 22-lea în toată cariera, Simona, generoasă, i-a oferit în cuvântul de la premiere, revanşa Pliskovei, urându-i să se reîntâlnească şi în finala de la Paris.

Mama Dayanei

 

Simona Halep – Dayana Yastremska 7-5/ 6-4/
Orice meci câştigat în faţa acestor cocostârce tinere şi imprevizibile care se uită în oglindă şi cred cu convingere că sunt din aceeaşi specie şi în consecinţă pot trece cu uşurinţă la conducerea stolului de cocori aşezaţi în formaţiunea ordonată a literei V a victoriei, în zborul lor la înălţime spre piscurile tenisistice… Orice meci câştigat, este o punere la punct naturală, căci numai experienţa alături de valoare, este cea care îţi dă dreptul să aspiri la ceva greu de atins, exclusiv după ce ai traversat de suficiente ori teritoriul umilinţei.
Nu ştiu dacă Yastremska este doar o cocostârcă, tânără şi frumoasă, aşa pare!... ce ştiu sigur este că Simona şi-a câştigat de mult dreptul de a fi acolo în faţă la conducerea stolului de tenismance care domină cerul sportului alb.

A arătat-o şi azi, să sperăm că o va arăta pâna la sfârşitul Turneului de la Roma, spre mândria ei şi bucuria noastră. Cum tot spre bucuria noastră ne-ar plăcea să o revedem din când în când în tribună pe frumoasa mamă a Dayanei.
Oameni suntem, nu zei!

Publicat in Revista Noua

https://en.calameo.com/read/0038217903e94d6c2cc26?fbclid=IwAR0fg1AnkgR2hxZe_sBy1vtL20xcLUx9H96biXrRIQidCg4_TncbEKWZYAw

 

Foc fără fum

               Zice Augustin Doman cu patru zile în urmă într-o postare pe facebook:

„Îi anunț pe colaboratorii revistei Argeș că de astăzi nu mai sunt redactor-șef al publicației.” Şi după alte câteva aserţiuni explicative, încheie cu, „Mai pe larg în ultimul editorial al revistei pe septembrie.”

Am căutat editorialul  în revista Argeş, apărută ieri 15 septembrie, dar semnătura redactorului şef nu e pe nicăieri, de parcă cei de la Direcţia Gospodărie Locală s-au grăbit să dea jos toate literele numelui de pe tăbliţe, după ce s-a votat în consiliu o hotărâre de redenumire stradală, dar când să fie adoptat noul nume, n-a mai fost cvorum. Să nu exagerez(!), a mai rămas o tăbliţă cu numele lui Augustin, în caseta tehnică, lângă  cel al sfinţiei sale arhiepiscopul Calinic, senior editorul revistei. Precis că nu s-a încumetat nimeni să informeze înalta faţă bisericească despre reducerea fondurilor şi o iminentă schimbare la faţă a conducerii!… Să nu-l supere taman acum înainte de alegerile locale şi Înaltpreasfinţitul să scape  vreo afurisenie!

N-aş fi revenit cu un astfel de comentariu, dacă nu m-aş fi grăbit să iau atitudine în postarea mea iniţială, „Moartea revistei Argeş”, susţinând şi o susţin şi acum, că fără Augustin Doman, mentorul şi redactorul şef, revista ar putea intra în moarte clinică.(Pandemia e în floare)

Poate că era mai bine să mă exprim în cuvinte tăcute, să las loc unei rezolvări de ultim moment, unei posibile reveniri, să se mai discute găsirea unei soluţii!... Evident că sunt vinovat şi-mi torn cenuşă în cap. Da, de unde iau cenuşa?

N.A.

Nu dispun de nici o ştire pe surse şi nici de alte resurse politice. Sper ca lectura mea, printre rânduri în note critice, să fie citită în slujba prietenului Doman(cam rebel, altfel!), nu doar socotită „zbateri facile, strădanii futile”… cum susţine el!

Titlu de roman. Două trofee sau Jucăria Sofiei

 

         La fârşitul dramaticei finale de la Istanbul(2-6, 6-1, 7-6 (7-4) cu Eugenie Bouchard),  care a avut-o ca protagonistă pe Patricia Tig, a umplut, preţ de câteva clipe ecranul televizorului, o imagine de colecţie.

O familie fericită, Patricia şi Razvan Sabău cu două trofee în braţe.

Dincolo de dramatismul înfruntării cu Bouchard, de suspansul celor şapte mingi de meci ratate, de cuvintele frumoase la festivitatea de premiere, ale ei şi ale adversarei, mă întreb dacă vreunul din marii producători de echipamente sportive, Nike sau Adidas, i-au descoperit potenţialul de patrician al Patriciei noastre şi se vor grăbi să-i probeze pantoful Cenuşăresei…