duminică, 8 august 2021

Sportul are puterea să schimbe lumea

 


Ce ciudată e viaţa! Ascultam imnul naţional al Greciei, privind transmisiunea de la Tokio a încheierii unei olimpiade triste, desfăşurate în condiţii speciale, fără  spectatori, şi, în spatele măştilor japoneze care dansau, cântau şi radiau o bucurie simplă, vedeam în locul flăcării olimpice, flăcările  ce ardeau pădurile Greciei, ţară unde s-au organizat în antichitate pentru prima dată Jocurile olimpice, în cinstea lui Zeus.

Totdeauna în concepţia şi credinţa mea japonezul a locuit ca un supraom. Imobilitatea, expresia invariabilă a feţei, într-o diversitate de ipostaze,  mă copleşeşte şi acum prin distanţarea pe care o impune faţă de terestru. Ceva supranatural de zeitate retrasă, înzestrată cu posibilităţi fizice şi spirituale de neatins, iradiază de sub mască.

Poate  la capătul acela de lume dinspre soare răsare s-a pregătit de milenii omenirea să întâmpine neclintit forţele necunoscute ale universului, să potolească zbaterea înfricoşată de animal hăituit, ascunsă în miezul pământului.

Este pentru prima oară de când pandemia severă a cuprins planeta şi lumea întreagă s-a reunit ca să demonstreze că spiritul olimpic nu poate fi înfrânt.

Imaginile de o frumuseţe aparte, împărţite între tradiţie şi modernism, erau mereu contrapunctate ca un laitmotiv de secvenţe cu tribunele goale, sau o salcie plângătoare atât de verde umbrind luciul senin al apei. Şi cât de tonifiantă era îmbrăţişarea dintre un învins şi un învingător pe acelaşi podium al speranţei! Şi mi-am zis atunci că sportul este singurul care are puterea să schimbe lumea.

În final am văzut copii şi părinţi alergând pe role sau pe biciclete într-o cursă continuă pe piste, sau pe esplanade, pe acoperişurile caselor, într-o unică direcţie, cap compas Turnul Eiffel.

În marile pieţe ale Parisului ieşiseră deja să-i aştepte pe bicicliştii, purtători ai flacăra olimpice, spectatorii fără măşti ai celei de-33-a olimpiade moderne, Paris 2024.

Poate până atunci reuşim şi noi ca români să mai schimbăm câte ceva!

O antologie de autor

 

1.     9. marele pariu


ca pe niște decoraţii

în pulpana mantalei

alergam

sǎ prindem

gloanţele

fericiţi la gândul

cǎ-n tranșee

la sfârșitul atacului

vom putea numǎra

stelele

prin gǎurile negre

din mantaua

ciuruitǎ…

 

cel

cu

mai

multe

morţi

era învingãtorul

marelui pariu

O antologie de autor

8. regimentul argeş


s-au pus capǎt de început

între dealuri de oameni

casǎ cu casǎ la drum știut 

între dealuri de oameni


zidi și o moarǎ-n hotar

între dealuri de oameni

mircea cel morar 

fixând roatǎ-ntre maluri


ţǎranii de piatrǎ

pe piatrǎ-și strivesc anii

între dealuri de oameni

macinǎ ţǎranii…


și argeșul curge 

și grâu-i domnesc

între dealuri de oameni

pe ogor ceresc


O antologie de autor

7. pereche


el era o

corabie 

cu grâu


ea însemnul

stelei

polare


el 

sabie

în desfrâu


ea 

lujer de rouă

în soare


amândoi

într-un

scrânciob 

jucăuș


ea vioară

el arcuș


O antologie de autor


6. poemul kamikaze


… ea nu joacă niciun rol

în povestea mea

doar abstracţia

zvâcnește 

mugur filozofal


…însemnat de singurătate

într-o atingere calmă

vântul divin

scutură

miresme de ger


… sigur subiectul

se schimbă

şi veştmântul

înflăcărărilor mele

sărbătoare a freneziei

totul se ia de la capǎt


… cu zumzetul 

estetic al greierilor

ne umplem ceasurile

în chilii antiatomice 

plumbuite stocăm 

iarbă şi fluturi 


mă tem că într-o bună zi

întocmai precum ceaţa

ne vom înfăşura 

cu liane şi vom slobozi 

cuvintele într-un poem 

kamikaze