Ceasul Poeților- Iunie 2022 De la minutul 36 Ion Toma Ionescu

CASA ROŞIE

 

A plecat spre editură şi m-am eliberat de el, noul meu roman CASA ROŞIE.

 

Cu atâta durere în jur, soldații se obișnuiseră și uneori după un timp în care își depășiseră spaimele ajungeau să se joace cu moartea. Se făceau pariuri demente înainte de luptă, povestea Titi la o masă în grădina lui Vasilescu, sub măr, în jurul unei sticle cu țuică unde întâmplător mă aflam și eu ascultând cu interes.

Alergam în nebunia noastră în zig-zag cu mantalele descheiate fluturând în fața gloanțelor, cu speranța că trupurile subțiate de alergare nu vor fi atinse, și doar faldurile mantalelor vor fi străpunse. Seara în tranșee la sfârșitul atacului, în lumina lunii, fiecare din cei rămași în viață își numărau câte gloanțe străpunseseră mantaua. Cel cu mai multe morți câștiga pariul.

 

Ne depărtasem în avanposturi de restul trupelor. Cam la cincizeci de metri în stânga era cantonul din care zărisem cum trei ruși au rupt-o la fugă către salcâmi. Se potoliseră schimburile de focuri. Din canton nu s-a mai tras. De fapt nu se mai trăgea de nicăieri. Noaptea adusese liniștea.

Am intrat în canton cu baioneta desfăcută la armă. Mă gândeam că pot găsi ceva de mâncare. Deschizând ușa am simțit mișcare și degetul mi-a înțepenit pe trăgaci. În mână cu o lumânare a ieșit de sub masă o ființă ca o întruchipare a spaimei. Tânăra încerca să-și acopere pieptul cu mâinile încrucișate, dar lumânarea pâlpâia căutând parcă albeața sânilor prin bluza sfâșiată. Cu ochii în lacrimi, era din alt film!

Cu siguranță fusese violată de cei trei ruși care fugiseră în salcâmi. Dar ce căutase acolo pe linia frontului, la canton? Exista o explicație. De fapt linia frontului se apropiase în ultimele ore…

În flacăra slabă a lumânării fata se agăță cu privirea rătăcită de ochii mei și o imensă milă m-a cuprins dintr-odată.

Mi s-a părut că semăna cu Suzi. Trebuia să gândesc repede, până ce nu intra vreunul dintre camarazii mei. Atinși în fiecare secundă de moarte, cum s-ar fi putut abține să apuce flămânzi, poate în ultimele lor clipe, din fructul plăcerilor vieții. Citeam pe fața ei că n-ar mai fi rezistat unui viol.

Cu atenția exacerbată de emoție, observasem în întuneric o pătură făcută ghemotoc la un capăt al patului. Am strâns-o repede și i-am întins-o făcându-i semn să se înfășoare cu ea și să fugă prin spate unde se mai întrezărea o ușă. M-a strâns de mână și mi-a arătat pe o policioară o oală de pământ plină cu lapte și într-un coșuleț cu toartă o bucată de brânză înfășurată într-un ștergar. I-am luat lumânarea din mână și i-am apropiat-o de obraz. Era frumoasă rusoaica! și bătându-mi pieptul cu palma i-am zis:

–Eu, Titi. Titi!...Tu?

–Mașa! Меня зовут Mаша.

(Din capitolul 4. Violul. Schiţă de roman)

Ar putea fi o finală de smarald

 

Arată bine Sorana! Din toate punctele de vedere! Şi-i şade bine în iarbă. Iarba e verde, dar şi Sorana a rămas verde la 31 de ani şi crudă cu adversarele… Parcă mai crudă decât în prima ei tinereţe.

Azi la Birmingham şi-a dat bineţe cu Donna Vekic, 5-7/ 6-3/ 6-4/, urcând în semifinală. Cu echilibru între inimă şi minte, ar putea să crească.

Mi-a şoptit un herald că sunt şanse să fim fericiţi cu o finală românească de smarlad!

Dar înainte, să câştige Simona cu Katie Boulter!…

Felicitări Sori! Succes Simo! Mai vorbim.

Adu-ţi aminte să nu uiţi

 

Nu poţi fi decât un mare scriitor, să poţi crea din două lumi sau mai multe, una singură, puternic individualizată, doar a ta, care să fiinţeze după regulile tale şi să se întâlnească atât cu realitatea, dar mai ales să nu piardă din vedere fabulosul amestecat cu istoria, care şi ea e fabuloasă în realităţile ei.

Am mai avut senzaţia respectivă, călătorid în spaţiul şi timpul unor cărţi importante ale unor scriitori sud-americani, citindu-l pe Saramago, sau pe Vodolanski mai ales în Laur.

Ce îi leagă pe cei numiţi sau nenumiţi de mine aici? Eu cred că poezia cuvântului, ritmul interior care te vrăjeşte mai întâi ca un descântec, prin meşteşugul de a te înfăşura şi lega la ochi ca să poţi accede liber, fără prejudecăţi, în lumea prefigurată de Crângul călător al unui Marin Zăpadă. Crângul dintre lumile timpului şi spaţiului, împăraţia magiei în care nu pot intra decât cei aleşi.

Nu vreau să povestesc despre carte, nici despre personjul principal, Dumitru Bălăureanu şi nici despre fratele lui geamăn, oraşul Alexandria. Nici despre cai, despre hoţi de cai, despre ibovnice. Nici despre scena vieţii şi cea de-a doua scenă care e cimitirul, unde se întâmplă lucruri. Despre obiceiuri de mult uitate, Tontoroiul femeilor, sărbătoarea Zărezeanului, dansul Căluşului, cântecele lui Momoc…

O face cu siguranţă mult mai bine deât mine, mă repet, marele scriitor Ştefan Mitroi. Eu nu am decât să pun o scară şi să ridic în biblotecă pe raftul cel mai de sus, lângă Goarna lui Tuturuz, acest recent roman.

Adu-ţi aminte să nu uiţi.

În paginile revistei Tribuna

În paginile revistei Tribuna.

Premiul 3 secţiunea roman la Concursul Ioan Slavici

Din romanul în pregătire Sârba Oaselor

Mulţumesc Domnului Mircea Arman şi Juriului