Trofeul

 

Am trăit ieri alături de Irina Begu, în finala câştigată a turneului WTA de la Palermo, una dinte bucuriile simple şi reconfortante, care nu doar că a avut darul să-i împlinească visul, ci a venit la pachet cu sentimentul de dreptate (se întâmplă uneori în lumea sportivă!) ce recompensează munca cinstită şi perseverenţa.

Irina Camelia Begu – Lucia Bronzetti 6-2/6-2!/

Irina e o luptătoare cu racheta ce nu păcăleşte! Nu are harul maeştrilor vrăjitori, mângâind cu instrumentul coarda sensibilă ce vibrează în sufletul spectatorilor, nu este stea între stele şi nici dintre cele ce speculează slăbiciunile zeilor nemuritori, când ţipă de zguduie planeta cu orgasmul din ele!...

Îşi ştie întotdeauna măsura şi modestă înfloreşte câte-un „haide!” la pasajele complicate din joc, interpretează corect partitura şi, egală cu sine, dacă insistă,  în orice finală, cu puţin noroc, găseşte calea  spre a deveni prim solistă.

Felicitări Irina Camelia Begu! Îţi stă bine cu trofeul(cel de-al cincilea) în braţe!

Nunta de aur

A avut cineva curiozitatea să adune anii pe care îi petrec împreună doi soţi, ca să ajungă să-şi sărbătorească nunta de aur? Cu fiecare an care trece de la fericitul eveniment când ţi-ai pus pirostriile pe frunte, socoteala pare să fie tot mai grea. 1+2+3+4+5…………+49+50 = 1275, una mie două sute şaptezeci şi cinci de ani.

Atât pot face însumaţi anii petrecuţi într-un cuplu care ajunge să-şi serbeze nunta de aur. E mult, e puţin?... Depinde cum ai ştiut matematic să-i socoteşti! Căci dacă i-ai adunat cu înţelegere şi iubire, ar putea să rămână cincizeci şi mai poţi spera, ar fi important(!), să împlineşti anii pentru sărbătoarea nunţii de diamant.

Dragilor, Casă de piatră până la Nunta de diamant!

Şi ca supliment de bună purtare, 3 pagini din viitorul meu roman, Casa Roşie, în care faceţi parte dintre personaje…

Fotografie de profil

 

Bunicul Tobârlan, dinspre partea tatei, avea un picior beteag. Căzuse din tei la 75 de ani, urcat sǎ-i culeagă floare Dumitrei. Dumitra, de tânără, fusese bună prietenă cu bunica Lina, frumoase amândouă, şi mule inimi au frânt în sat chicotind împreună, povestindu-şi una alteia aventurile. Până ce Lina i-a destăinuit într-o seară, așezate pe bancă în dreptul casei Dumitrei, sub teiul de peste drum, că Mitică a cerut-o de nevastă. Odată pe fruntea Dumitrei s-au strâns norii și fulgere au ţâșnit din ochi-i neguroși. Avea pentru Mitică Tobârlan un gând ascuns.

Cu bunicul însurat, Dumitra a păstrat legăturile de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic și la timp potrivit (când bunica Lina rămânea grea și slavă cerului a tot rămas, născând opt copii), li s-au împletit nu doar gândurile, ci s-au înnodat şi niscaiva legături ascunse pe care le știa toată Valea Pribei. Probabil le aflase și teiul, fragil la suflet și sensibil, și nu s-a opus când Dumnezeu a rupt o cracă de sub picioarele lui Mitică, pedepsind călcătura strâmbă.

De la un timp mă înjunghie şi pe mine mereu genunchii, s-au betegit şi ai mei!

De când am început să înţeleg buchea lumii, pe femeile pe care le-am iubit, indiferent că erau Gena, Floarea, Lorena, Lilith sau Miruna, le-am numit pe toate Maria, ca şi cum ar fi fost numai una şi m-am ferit să mă urc în tei...

Cu mintea de-acum, mă întreb la ce bun atunci să urmezi cele zece porunci şi să nu te urci în tei, să culegi floare pentru mai multe femei, dacă genunchiul oricum te doare?...

Un pogon de ani cu sănătate

 

Celui mai dintâi prieten de Guştere, pentru că a ştiut să dezlege taina, dezbrăcând şi sufletul nu doar haina domnilor ţărani,  UN POGON DE ANI CU SĂNĂTATE! Şi o poezie de-a Guşterelui cu dedicaţie:

 

Căciula Lui Dumnezeu

       Prietenului de Guştere şi al meu, Marian Barbu

 

Îşi lăsase Dumnezeu

căciula toarsă

din caierul furcii

Maicii Domnului,

întoarsă pe frunte,

fir răsucit şi împletit

cu flori de câmp risipite

în fânul proaspăt cosit...

 

 

O căpiţă cât un munte

se înălţase la ăl bătrân,

taica-mare Tobârlan,

în curte, lângă casă.

Pe mine cred a vrut să mă încerce

şi să mă scuture de gând!...

 

Ca un fluture zburând,

n-aveam stare

şi până să mă dumiresc

am intrat în joc,

smulgând prin urmare

o pală de fân din mijloc.

 

Cu chibritul

am aprins căciula

ca pe-o lumânare.

Şerpii ăia de foc

de-i alergase tata singur

cu furca de fier

şerpuiau, căţărându-se vioi la cer...

 

În mintea mea

eu i-am stârnit,

din mâna mea au ieşit!...

Şi-am fugit

şi m-am ascuns sub masă.

 

Au venit nişte oameni

de peste drum,

au întins covorul de scrum arzând,

cum au putut, prin curte,

împrăştiind fânul

şi cu găleţi din izvorul

de lacrimi stors

din ochii mamei,

l-au stins.

 

Dar tata nu s-a mai întors acasă niciodată.

Şi Doamne ce-aş fi vrut

să vină să mă bată!

Neuitate seri cu poezie şi îngeri...

 

Neuitatele seri cu poezie şi îngeri...

Pare că poeţii şi-au găsit o Direcţie bună... Nu se plâng de trafic şi, nici serafic nu mizează pe efemer... Contează, la Boema 9, că se strâng împreună, acolo în cer...

Fotografii: Tudor Gheorghe Calotesu