Se prăbuşise Stăvilarul
şi un huruit ameninţător
mâna din spate în valuri 
îmbulzeala norilor.
Tunete bolovănoase
se rostogoleau zdrobind 
sub şenilele lor dinţii dragonului
de parcă frontul Ucrainei
se mutase în timpanele mele
iar aşteptarea şi întunericul
se cuibăriseră în culcuşul fricii.
Biciuită de rafale de vânt
ariergarda de fulgere se apropia 
ameninţător de balconul meu.
Şi odată cerul s-a spart, 
şi prăpădul câteva clipe, 
şi-a arătat faţa schimonosită.
Am părăsit balconul grăbit, 
luându-mi ultimele măsuri 
de prevedere şi securitate. 
Am asigurat toate geamurile, 
am stins televizorul, calculatorul oprit
şi am aprins lumânarea 
pe care o păstrasem de la Înviere, 
aşezând-o pe masă. Urma 
să aduc sticla de whisky şi paharele.
Eram singur cu Dumnezeu 
şi voiam să profit, să închin 
un pahar cu El şi să-i mulţumesc! 
Nu mă rătăcise în deşert,
terminasem de scris Fiul măslinului...
(Dacă n-aş fi fost atât de bătrân
aş fi invitat-o la petrecere
şi pe Carmen Secere,
"fata cu îngeri în păr"...)
În timp ce realizam că s-au isprăvit 
cuburile de gheaţă în tăviţa 
din frigider, ca la un semn 
o răpăială de mitralieră s-a pornit
izbind pervazul de tablă al ferestrelor 
şi a dispărut ca prin mister necazul...
Probabil că de-aia cerul e cer! 
Doar că gheaţa acolo nu se poartă 
în cuburi, ci în ouă de porumbel!
Evident am deschis fereastra
bucurându-mă de gheaţă. 
Un fulger năprasnic mi-a arătat 
în lumină cum sticla de whisky 
s-a făcut ţăndări în vitrină. 
Ce soartă! Ce avertisment!
Ce ceaţă...