Doi sori

Vara la noi, niciodată nu a avut doi sori. Nu mai e sigur, arşiţa topeşte cenuşiul materiei mai abitir decât Criza, sau criza mai abitir decăt Soarele.
Pe străzi, în devălmăşie, şuvoiul se scurge spre gurile de metrou, sau spre alte caverne condiţionate cu aer părelnic. Doar aici sub pământ, sau deasupra în marile hipermarcketuri, se mai respiră cumva liber.
La metrou, ţi-ai luat cartela, şi poţi opta să schimbi traseul, ai libertatea totală a deciziei, poţi face dacă vrei, şi echilibristică cu pasul , direct pe calea ferată, ca-n copilărie.
Dincolo, la Carrefour,Cora,Kaufland sau alte minunăţii capitalnice, abundenţa îţi mângâie ochiul şi cumva papilele gustative se scaldă deja în împlinirea discursului.
În mulţime apare ca o nălucă, în uniformă de gală, fata cu oferta. Se creează dintr-o dată un mol. Pe tavă cineva, teroristul desigur, plantase o mină anti-persoane şi se produce explozia(...)
E bine în astfel de clipe să nu intri în panică. Sub bluza subţire şi albă a fetei pâlpâie încă viaţa. Strecurată-ntre sâni, o măslină mare şi neagră, cât roata unui Maybach eşuată pe-o plajă...

RIDZI SI REALITATEA

Nici nu vreau să mă gândesc că Ridzi nu e vinovată.Prezumţia de vinovăţie la noi este singura instituţie care mai funcţionează în parametrii tehnici normali, duduie pe bune în termeni consacraţi.
Cum îşi permite ministresa să ne readucă în memorie penibila zi a tineretului comunist !?
Unde vom ajunge cu aceşti indivizi imaturi, incitaţi de sutele de mii de euro auncaţi în scenă pe nişte acorduri muzicale scăpate de sub controlul parlamentar ?
Cine a dat voie acestor tineri să-şi dezlanţuie bucuria lor tâmpă sub ocrotirea întunericului, pe malul mării şi pe banii contribuabililor.
BREAKING NEWS
Cu aerul ei de învaţatoare de ţară, cu ţinuta sobră de instructor UTC, Ridzi, poate smintii minţile înfierbântate.
Şi dacă ne vom trezii cu aceşti tineri ieşind pe străzi, cerându-şi drepturile, aclamând-o pe Ridzi, dacă ne vom trezii cu ei la vot ?
Nici nu vreau să mă gândesc că Ridzi nu e vinovată.
REALITATEA duduie, ANTENA suduie, nu intraţi în panică, prezumţia de vinovăţie funcţionează ...

Divagatie

Azi e o zi specială, cuget. Am închinat un pahar la primele ore ale dimineţii, să fiu sigur că vocea mea se catifelează, se adânceşte cumva, căpătând inflexiuni mai calde, nuanţate de pigmentul licorii, care să aducă strălucire culorilor altfel cenuşii ale vieţii.
Darul meu pentru tine cititorule, liber de încorsetarea vreunui obiect, fie şi de bun gust, departe de echivalentul fără îndoială al unui preţ, care niciodată nu împlineşte aşteptările, dincolo de gingăşia florilor, sau altor simboluri descoperite pe parcurs în galanteria fără limite a istoriei, se rezumă strict la cuvât .(!!!)
Nu însăşi biblia ne spune misterios, băgându-ne oarecum în ceaţă, că la început nu a fost nici focul, nici pământul, nici apa şi nici măcar femeia, ci, cuvântul ?...
Probabil cuvântul lui Dumnezeu(...)
Nu trebuie să ne facem probleme către cine l-a rostit, în ce limbă... Sigur însă, acel cuvânt nu a fost onomatopeic, scurt, silabisit greoi, ci a fost un cuvânt lung cu inflexiuni învăluitoare, fără îndoială muzical, dacă atât de mult i-a plăcut atotputernicului să-l asculte, şi să-l dezvolte ulterior, aşezându-l la temelia lumii acesteia.
Tot atât de sigur pot fi, că bucuria creaţiei s-a sfarşit la capătul nopţii, când prealuminatul a întrezărit femeia, într-o margine de cuvănt, întinzându-şi la soare pielea catifelată, peste reliefurile rotunjite de degetele ca nişte raze ale gândului . Trist, marele poet a încercat să potriveasca vestmântul cuvintelor,ca un râu peste trupul cabrat al femeii, dar poemele sale nu puteau ascunde liniile desavârşite, în desfrâul imaginat într-o clipă de rătăcire şi uitare de sine.
Aiuritor, asta am şi urmarit...

POEZIA SI POETUL - Timpul vidrei

Timpul vidrei

cohorte de frunze izbind
de la dreapta la stânga
în sensul invers
acelor de ceasornic
precum stergătoarele de parbriz
pe retină
fragmentând rigoarea
fecundă a ploii

un bici de foc
sparge pârloaga norilor...
cine sunt să fiu eu...
şi-a pierdut steagul
liberul arbitru
în cursa nebună
a întrebărilor
esenţiale

poate ploaia
meteoriţilor în tăcerea
întinsă a câmpiei
dezmierdând
pielea de bivoliţă a nopţii
din loc în loc
va deschide hublouri
în interiorul literei vii...

la început
cuvântul a fost
ca o piatră aruncată
în mare
şi marea învolburată
înghiţii în burta ei uriaşă
de balenă rapace
focul creeaţiei

numai din mare
se întrupează zeiţa...
şi tot din mare corăbiile
se retrag în păduri
unde corăbierii altădată
şi-au ascuţit săbiile
muşcând adânc
vigoarea pământului
în trunchiuri de pin

straturi de nisip
cotropitoare
în arsiţa verii
e timpul cineva să răstoarne
clepsidra