Azi e o zi specială, cuget. Am închinat un pahar la primele ore ale dimineţii, să fiu sigur că vocea mea se catifelează, se adânceşte cumva, căpătând inflexiuni mai calde, nuanţate de pigmentul licorii, care să aducă strălucire culorilor altfel cenuşii ale vieţii.
Darul meu pentru tine cititorule, liber de încorsetarea vreunui obiect, fie şi de bun gust, departe de echivalentul fără îndoială al unui preţ, care niciodată nu împlineşte aşteptările, dincolo de gingăşia florilor, sau altor simboluri descoperite pe parcurs în galanteria fără limite a istoriei, se rezumă strict la cuvât .(!!!)
Nu însăşi biblia ne spune misterios, băgându-ne oarecum în ceaţă, că la început nu a fost nici focul, nici pământul, nici apa şi nici măcar femeia, ci, cuvântul ?...
Probabil cuvântul lui Dumnezeu(...)
Nu trebuie să ne facem probleme către cine l-a rostit, în ce limbă... Sigur însă, acel cuvânt nu a fost onomatopeic, scurt, silabisit greoi, ci a fost un cuvânt lung cu inflexiuni învăluitoare, fără îndoială muzical, dacă atât de mult i-a plăcut atotputernicului să-l asculte, şi să-l dezvolte ulterior, aşezându-l la temelia lumii acesteia.
Tot atât de sigur pot fi, că bucuria creaţiei s-a sfarşit la capătul nopţii, când prealuminatul a întrezărit femeia, într-o margine de cuvănt, întinzându-şi la soare pielea catifelată, peste reliefurile rotunjite de degetele ca nişte raze ale gândului . Trist, marele poet a încercat să potriveasca vestmântul cuvintelor,ca un râu peste trupul cabrat al femeii, dar poemele sale nu puteau ascunde liniile desavârşite, în desfrâul imaginat într-o clipă de rătăcire şi uitare de sine.
Aiuritor, asta am şi urmarit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu