miercuri, 16 decembrie 2009

Curtea Miracolelor

Ninge.Peste tara indesat se cerne zapada. Un fum se ridica la cer gros din spatele sediilor de partide. Toata noaptea a batut VANTU.

N-as fi crezut sa ne mai poata cineva albii. Dar Curtea de-aia e Curte, sa ne purifice.

Mai e un hop de Ignat. Sacrificam porcii si dezlegam sarbatorile.

Leru-i ler.

Sa ne bucuram.

Doamne ajuta !

Vine el si guvernul...

duminică, 13 decembrie 2009

Protest

Fota http://dinvremeainorogilor.files.wordpress.com/2009/11/fortuna-prime4.jpg




nici-un protest nu schimbă lumea
realitatea se prelinge pe buze
ca seva unei căpşuni strivite
un tsunami înfipt
în inima cauzei

cuvintele curg
gesturile se descompun
în imagini de lumină frântă
cu fiecare greşeală
ne împăcăm cu îngerii

strigătul e un carusel
în mare viteză
şi explozia... de explozie
nu ne apără nici o cască
toţi murim

la ţărm
femeile se aruncă
în valurile deschise
goale ca nişte cruci albe
în cimitire

gândesc singur
poate că am o problemă
o şopârlă întinsă la soare
pe plaja unui ochi deschis
pierde timpul

mă retrag în aşternuturi curate
alergarea în doi
e ca fericirea tâmpă
ating sânii pe rând
ca pe trăgaciul unui pistol

trebuie sa fim radicali

protestul credeam
că e împotriva morţii
mă lămuresc ziarele de seară
confetii plutind
aruncate de la balcon

în puterea nopţii cântă o pasăre
la far valurile se sparg
se strecoară o umbră
ultima comandă în bar
amice nu strica lucrurile

ţi-e scris
lumea se va răci
pune ştampila
funcţionează
în vis

ia-ţi minţile de pe mine
ţi-e scris
lumea se va răci
pune ştampila
funcţionează

luni, 7 decembrie 2009

Albastrii - Intalnire cu securitatea - Capitolul III -Noaptea Sandei

PRO MEMORIA 2
Din volumul în pregătire „Dosarul ALBASTRII”

Noaptea Sandei
Ion Toma IONESCU



Tarabele din piaţă aliniate ca nişte bărci de pescari se trag spre liman. Doar câţiva cumpăratori se mai vântură întârziind căderea serii. La mustăria din colţ obişnuiţii beţivi strâng mesele în speranţa că şefa le va oferi cana victorioasă cu vin, ultima, cea sortită a le da curajul înfruntării vicleniilor nopţii. De altfel şi curajul meu e în bună stare, dacă mă gândesc la sacoşa de plastic în care lângă sticla de votcă şi şunca (ce nu-mi făcuse degeaba cu ochiul în galantar), odihnea şi ultima pâine pe care reuşisem s-o prind înainte de închidere. O zi norocoasă.
Mă despărţisem de Ică la teatru în staţie, el luând doiul(autobuzul) spre nord, iar eu optul spre Papuceşti. În coastă realizasem că mă încearcă foamea şi ştiam că nu era nimic în casă dinspre partea mâncării. Pe scară, semiobscuritate. Natural, iar s-au ars becurile. Bastilia noastră confort 3, nu prea face risipă de luminatoare. Până la doi e deja beznă, nimeresc totuşi cheia.
Înăuntru, nu sunt probleme cu uşile, dacă nu le ai, nu mai scârţâie, nu se mai strică nici clanţele. S-a gândit bine constructorul. Traversez sufrageria şi aprind lumina în dormitor. De acolo se propagă misterios în toată casa. Nu mă deranjează nici măcar lipsa uşii de la bucătărie, oricum nu gătesc să intre mirosul. Si dacă e să vorbim serios, cum s-ar deschide uşa în bucătăria de doar un metru pe unu şi jumătate, cât arată dimensiunile. Măsuţa, două taburete şi un reşeu pe gaze, cu două ochiuri pentru prepararea cafelei. Intimitate nu glumă.
Sufrageria e destul de mare. Aici constructorul nu are nici o vină, e doar contribuţia mea. Am renunţat la mobilă pentru spaţiu. Voiam să mă simt cât mai liber. Doar pereţii sufrageriei trebuiau să suporte oarece îngrădiri în imaginaţia mea. O numisem cu prietenii „camera albastră”. O şi vedeam pictată în tempera cu mult albastru în diferite nuanţe; găsisem şi pictorul, de fapt Claudia cu relaţiile ei artistice. Lucian Cioată tocmai depăşise perioada de griuri. Am fost cu Claudia în expoziţia lui la muzeu; încerca să-mi explice sensuri, lumină, linii, nu pricepeam nimic, nici de ce tablourile lui se vindeau la preţ bun în Germania . Artistul şi-a adus vopseluri şi nenumărate pensule a pipăit pereţii nemulţumit, a trasat cu un fel de cărbune conturul unei caracatiţe uriaşe pe tavan şi pereţi, a mai băut o votcă, şi încă una, după care a cerut o cheie şi dus a fost. Două săptămâni mai târziu îşi retrăgea inexplicabil ambasada,vopselele şi toate sculele lui geniale. După mai multă vreme am aflat că-i şoptise un amic securist să-şi vadă de alte treburi.
Ne-am reunit în conclav, Ică, Nae, Claudia, Gess şi cu mine, doar nu se lasă la greu prietenii şi am decis să umplem conturul caracatiţei cu un colaj imens, din articole de ziar, poze, suprarealism,contraste, Auschwitz şi sârmă ghimpată. Libertate totală cu petice de catifea albastră şi tot tacâmul. N-am găsit sârmă. Ne-au prins evenimentele, voi povesti mai târziu.
Dormeza mea uriaşă, acoperită cu o husă înflorată, roşie, cusută de mama cu volănaşe încreţite, abia de lăsa loc în dormitor măsuţei joase şi raftului cu cărţi. O zi norocoasă gândeam, desfăcând dopul sticlei şi tăind felii groase de şuncă. O bătaie discretă în uşa mă opri din îndeletnicire, ca să-mi pună cireaşa pe tort. Ce-ţi poţi dori, tânar fiind, mai mult într-o seară cu votcă şi slană pe masă, decât o fată tânără să-ţi împlinească visele.
Era Sanda. Niciodată nu-mi călcase singură pragul. Cam palidă mi s-a părut, dar presupuneam din cauza luminii difuze. Nu se număra printre fetele care îmi dăduseră vreodată a înţelege că doar o scânteie ne-ar putea aprinde. Firea ei pisicoasă şi sensibilitatea afişată, privirea languroasă ce se despletea larg în prezenţa unor masculi, uitarea teatrală de sine când Ică işi apropia degetele resfirate, într-un gest de fachir urmărindu-i profilul feţei şi continuându-şi lunecarea în jos peste sâni şi coapse fără ca atingerea să se producă în realitate, topirea ei umedă şi instantanee, dizgraţioasă, toate aceste lucruri dispăruseră undeva departe.
Era destinul! S-a oprit în dormitor direct la şuncă, cu mâinile uşor tremurânde, şi numai după câteva înghiţituri bune şi o sorbitură de votcă se linişti dintr-o dată şi-mi spuse: „în noaptea asta am să dorm la tine”. Ca un boxer fără gardă am încasat upercutul, însoţit de un pahar din licoarea tradiţională rusească, pe nerăsuflate, ca să-mi ofer o şansă.
Mi-a cerut în vorbe puţine o pijama sau un tricou, venea de pe drum din Bucureşti şi voia să se schimbe. I-am dat o cămaşă nouă, nefolosită. Ar fi voit să facă un duş dar nu era apă caldă la acea oră. S-a dezbrăcat fără jenă descoperindu-şi sânii rotunzi un pic mai mari după aprecierea mea dacă eu vedeam atunci bine. La mine clipele deveniseră lungi ca degetele ei încremenite pe nasturii cămăşii ce parcă nu doreau să se încheie. Şi-a pus capul pe pernă şi mi-a şoptit că e bătrână şi obosită. Am privit-o atent cum adoarme în câteva clipe şi parcă tindeam să-i dau dreptate. A apucat să-mi promită că-mi va povesti.
S-a cufundat în somn ca într-o apă adâncă, neştiind să înnoate. Am luat-o cu grjă în braţe şi am împins-o către perete. N-am rezistat tentaţiei şi i-am descheiat doi nasturi de la piept. Am privit în voie lumina cum se strecoară tot mai adânc şi am prins în căuşul palmei unul dintre sâni. Am aşteptat vreo reacţie preţ de câteva minute după care m-am retras. Căldura trupului ei degaja o mireasmă uşor neplăcută pe care până atunci n-o remarcasem. Bunul meu simţ înregistra încă o victorie dureroasă. Aveam să aflu după un timp că fuga ei de-acasă şi nopţile la Bucureşti o procopsiseră cu un sifilis. Era în acea stare. Ar fi putut să se întâmple…
Sanda este până la urmă cea pe care eu am considerat-o a fi la originea întâlnirilor nedorite ale grupului nostru cu securitatea. Labilitatea psihică, fugile repetate de acasă, tentativele de suicid, implicitele chemări la miliţie m-au făcut să mă îndoiesc de probitatea ei morală, să-i intuiesc slăbiciunile şi s-o cred capabilă de unele declaraţii în consecinţă. Poate că am greşit. Sigur nu în totalitate.

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Ultima sansa

Opriţi nemernicia ! Ne prăvălim în istoria cruntă primitivă de care speram să ne dezicem, ne discredităm ca oameni.
Domnilor ziarişti (mi-am călcat pe inimă cu apelativul), contribuiţi din plin la jaful politicienilor asupra dreptului nostru câştigat, cu jertfa copiilor din decembrie, de a gândi liber, de a alege adevărul de minciună.
Ne distrugeţi demnitatea, ne distorsionaţi imaginile. Ne îndoim deja ca naţie, ne destructurăm ca ţară.
In solda cui măcinaţi sistematic democraţia. Doriţi înapoi Comunismul, cu două ore pe zi televiziune cu botniţa ?
Vă putem boicota, vă putem noi pune botniţă refuzând a vă urmării scălămbăiala murdară, vândută consecvent mogulilor.
Aveţi grijă măcar voi, Robert Turcescu şi Răzvan Dumitrescu salvaţi-vă sunteţi tineri ar fi păcat de capacităţile voastre intelectuale să rămâneţi în acea Realitate pe care o bate Vântu. Mai aveţi o şansă.

miercuri, 25 noiembrie 2009

CRINOGIONIA

Erai mic Crinule, în umbra lui Geoană!
Poate nu ştii o floare, scade, se ofileşte când n-o vede soarele. (Iohannis să fie soarele?!...) Mai ales când umbra e în pădurea de copaci uscaţi a PSD-ului. Într-o pădure moartă, otrăvită de Iliescu n-au cum să crească drepţi, înalţi cum pretinzi tu, crinii.
În cel mai bun caz ies după ploaie ghebele, hrebenciucii, dannicii, şi din familia liberală a mânătărcilor, doar orbanii, şi desigur patricii cu mânăriile lor petrolifere.
„Să se oprească regimul Băsescu!”
Nu ar fi mai corect să se oprească regimul ciumei parlamentare băltite bicameral, pecinginea care ne-a sufocat ca un smog, seară de seară din ecranele toxice ale mogulilor ?
Am votat cu tine Crinule în primul tur, dar ceri prea mult, nu cred cum pretinzi, că Iohannis e soarele. Despre Geoană, după cum bate Vantu, numai de bine! Cum spunea...