SuperBlog _ Etapa XL-a Ceaţă pe fluviu

Dialogurile cu Pasărea ceţii nu sunt o noutate pe blogul meu. De un timp însă pasărea a intrat în grevă. Nu mai ciripeşte nimic. Oftează şi mănâncă seminţe. Bine măcar că nu i-a dat prin minte să intre în greva foamei, ce m-aş fi făcut, aş fi fost nevoit să mă expun răstignit pe sticlă, întrebărilor Marii Preotese de la Realitatea TV, în Ora de foc. Atât ar fi bătut câmpii Oana, de-aş fi fost obligat să-i retez scurt macaroana.  Ţi se face lehamite cât o răsuceşte cu limbuţa ei despicată până reuşeşte să facă legătura cu preşedintele…

Am bănuit mai apoi că s-a pus pe bune cu sindicaliştii, că deh şi-acolo e multă ceaţă… cu fondurile, cu patrimoniu, şi aud că se doreşte să se facă lumină. Pasărea mea, precum şi liderii sindicatelor, la lumină nu pot avea libertate de mişcare deplină.

Dar n-am zărit-o manifestând, nici măcar la mitingul poliţiştilor, şi mai mare ceaţă ca acolo, rar…

Nu s-a înscris din câte ştiu nici în partid. L-a tot urmărit în zborul ei dezordonat pe Ponta; cine-l obligă frate la înălţimea şi greutatea lui să facă piruiete ca un balerin!...

Despre Crin,

numai de bine!...

Dar e prea senin

în nor

când susţine

că doar nevasta

din coasta lui

e în serviciu

Patriciu-lui

            în offshore…

Nici de zburat, nu mai zbura, pasărea!...

Până-ntr-o zi când de pe patul ei de suferinţă, în grai pierit mi-a zis:

_Am înţeles că vrei să faci business pe blog!…Aveam deja mustrări de conştiinţă. Îi ajunsese fierea la bojog!

Asta era!

Protestul ei din business izvora.

Va trebui cu mintea în derută, şi cu experienţa mea de viaţă

s-aleg:

ori ceaţă,

ori valută!

ÎNCERCAM S-O CONVING:

            _ Dacă e ceaţă, e umezeală şi frig.

            Ceaţa e, gaura de la covrig…

            _ E poezie…e metaforă…

            _ Da ştiu, bei apă şi mănânci anaforă.

_ Ceaţa e starea de graţie primordială.

Banul e doar momeală,

E ochiul dracului…într-un cuvânt

_ Dar dacă-l ai, şi dracu e sfânt.

Ne-am ciondănit o vreme. N-am ajuns la concluzii. În mintea ei, sau a mea erau zeci de confuzii. Arta compromisului ar trebui să ne împace. Aştept Pasărea ceţii, deocamdată tace…

Cerintă specială la temă: coerenţa

Si care-i dilema?

Coerenţă? Câtă apă-n Danubiu!

O s-o vadă şi juriul n-am nici un dubiu!

Dacă e

ceaţă pe fluviu

Proza arhiscurtă înconjoară blogosfera .Preluat cu multumiri de la Calin Hera

Vorbeam despre ceva special. Am vrut să fie ceva special pentru Ion Toma Ionescu, câştigătorul ultimului concurs de proză arhiscurtă Cinci săptămâni în palon. Ceva special pentru noi toţi, prietenii şi “practicanţii” prozei arhiscurte.

Cum mi-a plăcut foarte mult ideea lansată de Adela, că suntem, cu toţii coechipieri în această întreprindere, m-am gândit că ar fi ceva special dacă am alcătui împreună PA-ul care a câştigat ultima etapă (şi care n-a mai avut şansa să ofere tema unei noi etape). De aceea v-am rugat să participaţi la acest ceva special.

Practic, am realizat împreună un lanţ de proză arhiscurtă care s-a întins peste o parte a blogosferei. A, încă un amănunt: cum Ion Toma Ionescu spunea la un moment dat că el obişnuieşte să scrie poezie şi că a apela la proză i s-a părut intersant, şi cum eu i-am răspuns că proza arhiscurtă are mai mare legătură cu poezia decât pare, mi-am permis să redau PA-ul lui sub formă de poem. Nu se poate la toate PA-urile, dar la cele scrise de poeţi se poate, aproape mereu. Nu mă întrebaţi de ce.

Altădată povestea

Într-o altă zi

ar fi vrut să facă un duş.

Mi-a cerut

în vorbe puţine

o pijama sau un tricou.

Nu era apă.

S-a dezbrăcat

fără jenă

descoperindu-şi sânii rotunzi.

Clipele deveniseră lungi

ca degetele-i încremenite

pe nasturii cămăşii

ce nu doreau să se încheie.

Şi-a pus capul pe pernă

şoptindu-mi că e

bătrână şi obosită.

S-a cufundat în somn

ca într-o apă adâncă.

Am împins-o

pe plajă

către perete.

Căldura trupului

degaja o mireasmă

de sare.

Ţipetele ciudate ale pescăruşilor

pătrundeau prin geam.

NOTĂ. Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi şi-au oferit ajutorul fără a cunoaşte prea precis despre ce e vorba, pe neve. Dar, după cum vedeţi, lanţul de proză arhiscurtă nu e complet. Cu atât mai bine! Fac două provocări: cei care doresc să se alăture acestui lanţ o pot face în continuare (e destul de vizibil care sunt “titlurile” care n-au încă, îndărăt, vreo postare – unele sunt foarte ofertante; sunt permise, la acest lanţ, şi fotografii şi poezii şi romane fluviu). A doua provocare: imaginaţi lanţuri de proză arhiscurtă proprii şi daţi-le drumul să se mişte prin blogosferă!

SuperBlog _ Etapa XXXIX-a . U Bamboo ECO

U Bamboo vrea să fie unicat. E greu în lumea diversă a laptopurilor, dar cand eşti ASUS se poate orice. Vrei să fi ECO cu tot dinadinsul, există soluţie, scapă de plasticele pe care le înglobează din plin corpusul şi măruntaiele drăciei ăsteia, şi pune altceva în schimb, mai natural, cu care să navighezi pe internet şi toate cele, în aceleaşi condiţii poate şi mai bune.

Întoarcerea la natură nu e doar o  modă ci un deziderat necesar impus de mediul înconjurător ameninţat din toate părţile.             

Oare nu corăbierii în zorii umaniţii apropiau distanţele navigând pe corăbiile lor din bambus? Şi atunci n-ar fi potrivit în amurgul ei, să reluăm ciclul folosind bambusul în construcţia laptopurilor ca să putem naviga la fel de natural în blogosferă?!

Vorbind despre calitţile bambusului, el creşte în înălţime miraculos cu 60 centimetrii în 24 de ore, şi este foarte uşor reciclabil, nu ca plasticul adevărată otravă. Cei de la ASUS l-au folosit în construcţia carcasei şi altor componente în combinaţie cu aluminiu astfel că aproximativ 25% din materialele plastice au fost eliminate. Pe deasupra s-a obţinut un aspect deosebit de atrăgător, şi diferit ca nuanţe de la un laptop la altul.
NOTA: AICI AM PIERDUT O PARTE DIN TEXT. BINE CA A APUCT SA-L CITEASCA JURIUL...

Lumea văzută de Ion I

Când iei un OSCAR, am văzut la televizor, închini ode părinţilor, fraţilor şi în primul rând soţiei care te-a inspirat punându-ţi de-o parte cu sacrificii ceva resturi de la cina zeilor. Exegetic, “rest”-ului îi dispare nuanţa peiorativă dacă provine de la zei (am studiat conceptul). Ţinând seamă că extracţia s-a făcut cu multă grijă, înainte da servire vă dezvălui în premieră filonul geto-dagic al PA-urilor mele. Arhiscurt deci premiul îl datorez şi îl dedic poporului roman. Mulţumesc juriului!

Nota autorului: Iniţial aş fi vrut de la Călin pentru PA-uri, premiul EMMY. OSCAR-ul mi l-am ales singur mai târziu, dar "Lumea văzută de Ion B" a răsărit cumva din tomberon şi n-aş fi vrut ca "Lumea văzută de Ion I"…tot acolo, să apună


Toate PA-urile din concurs le puteti gasii pe celalalt blog http://glontdeargint.blogspot.com

SuperBlog _ Etapa XXXVIII-a. Una cu brandul

Toyota ne surprinde din nou cu enunţul temei pentru concurs:

“Considerând atuurile care diferenţiază maşinile Toyota de celelalte branduri, cum crezi ca se distinge şoferul unui autoturism Toyota faţă de ceilalţi soferi? Prezintă-ne profilul psiho-sociologic al şoferului de Toyota, asa cum il percepi sau ţi-l imaginezi tu.”

Dintru început trebuie să fac precizarea că profilul psiho-sociologic (pretenţios după opinia mea) al şoferul de Toyota, nu poate fi un şofer de taxi, chiar dacă mă aflu acum într-un taxi Toyota. Când l-a angajat Compania pe taximetristul de la volan, nici măcar nu se ştia că patronul va scoate în piaţă şi o divizie de Toyote, deci nu s-a pus problema alegerii de nici o parte. Şi grăbit fiind, ca mine, e greu de presupus într-un oraş aglomerat că stai să cauţi un anumit brand la taxiuri, având în studiu comportamentul şoferului, presat de timp, sau de paparazzi dacă eşti vedetă, nu-i cazul meu, aşa s-a nimerit.

Ginerele meu mă aştepta la o terasă cu văr’su, îl rugasem să-mi găsească un proprietar autentic al unei astfel de mărci cu care să pot sta de vorbă, să-l descos înainte de a mă apuca de articol, să-i studiez reacţiile. Îl ştiam pe Cosmin, nu-l văzusem de când era puşti şi iată-ne la aceeaşi masă adunaţi de meandrele vieţii. Bine că nu m-am oprit la taximetrist. Cum îi mai străluceau ochii povestind întâmplări din Campus, derulate invariabil cu maşina lui!

La un moment dat m-aş fi putut întreba când mai ajunge şi la cursuri băiatul ăsta îndrăgostit de Auris. Gabi e student la drept în an terminal, nu a avut probleme cu examenele  ştiam de la văr’su. O restanţă două pe vară, cât să-l călească normal pentru meseria de avocat.

Părinţii, ambii judecători în provincie, au considerat că venise momentul să-i înlocuiască Loganul, ca să se acomodeze cumva înainte de absolvire cu noul statut şi l-au dus in Showroom de ziua lui să-şi aleagă o marcă, oricare, ce consideră el că i se potriveşte.

N-a stat pe gânduri, ştia şi culoarea îşi făcuse proictul; în doi trei ani după absolvire o va avea în garaj. Navea de unde să ştie că babacii îi pregătesc surpriza. A fost cea mai frumoasă zi din viaţa lui fără griji, ce curgea liniştit sub oblăduirea părinţilor. Vegheau cu tact, de la distanţă, fără a-i da impresia că sunt tot timpul acolo.

Le-a împlinit speranţele, putea deveni beizadea, n-a fost cazul. Şi-a însuşit un  comportament social fără excese, amabil, cu decizii rapide, stăpân pe sine, cu dorinţa continuă de autoperfecţionare şi respect pentru cei din jur, niciodată stresat, spirit ecologic, fin, elegant şi, ciudat fără a face rabat limbajului şmecheresc al generaţiei sale, adoptase în vocabularul doar”babacii”, parcă venea din altă lume.

Nu călcase niciodată pe un stadion de fotbal, singurul sport care l-a încântat practicându-l un timp în echipa liceului, a fost baschetul. Perseverent, când îşi punea ceva în gând reuşea, şi nedorind dinadins era tot timpul în centrul atenţiei. N-a trebuit niciodată să caute compania fetelor pentru că natural, ele erau cu iniţiativa. Incă nu-şi găsise partenera, va veni desigur timpul, important era că avea naş, şi naşul era Laurenţiu.

 Acolo în restaurant discuţia se încinsese pe marginea avantajelor pe care ţi le oferă Toyota şi avansul japonezilor în motorizarea hibridă. Aveam datele tehnice să conduc discuţia, fiind documentat de la etapele anterioare ale concursului SuperBlog pentru care prestam, mă interesa însă cum intrase el ca şofer în echipă, cum se completau. Era în regulă. Una cu brandul

Cum ospătarul tocmai ne adusese la masă frigărui de morun, discuţia alunecă firesc înspre pescuit. Pasiunea de ultimă oră a lui Laurenţiu ce ţinea cu tot dinadinsul ca a doua zi să-şi lanseze în Dunăre noile lui scule achiziţionate şi înca nefolosite. Ideea i-a surâs şi lui Cosmin şi-au hotât să se-ntâlnească cu condiţia să facă deplasarea cu Aurisul său. S-au înţeles, tot voia Larenţiu să-l testeze la drum lung. Aş fi mers şi eu, dar cine să-mi scrie articolul.