Emanuel Pope si Maia ingerilor

http://en.calameo.com/read/000310051a162e90bae51

Un dar nepretuit am primit din partea domnului Emanuel Pope. Publicarea pe Cititori de proza a cartii mele online. Siteul acesta e mai mult decat un proiect generos. Multumiri echipei de ingeri cu care colaboreaza si separat ingeresei care da culoare si entuziasm!
Maia Martin.
Cu toata stima!



Daca doriti sa rasfoiti cartea dati clic pe linkul de deasupra si rasfoiti apasand pe sageata din dreapta.

Dosarul Albastrii. Schite de final

Există microfilm. Iarăşi am urcat scările CNSAS-ului. O doamnă amabilă de la Direcţia de comunicare mi-a dat această veste şi m-a programat pentru luni şapte februarie. Oare găsesc ceva în plus? Măcar paginile lipsă din dosar. Să am răbdare, nu mai e mult..

*

E deja luni. M-am înscris în registru la intrare şi aştept în faţa unui Canon Microfilm Scanner 800 să mi se aducă microfilmul. In sala de lectură e un aflux mult mai mare ca de obicei. 30-40 persoane din care majoritatea în vârstă. Sunt şi câţiva cercetători acreditaţi, tineri.

Cu mine o dată a intrat o faţă bisericească, un zdrahon de doi metrii vânjos  a cărui barbă falnică nu putea ascunde pomeţii obrajilor rumeni ce plesneau de trai sănătos, binecuvântat de dumnezeu. A fost condus cu politeţe şi i s-a pus un scaun mai solid lângă fratele lui Antonie Plămădeală mitropolitul ortodox al Ardealului decedat în 2005, un domn fără haină monahală aşezat în faţa  vrafului de dosare de la prima oră. Au schimbat doar câteva vorbe interesându-se unde avea parohia prelatul nostru, undeva în Ardeal, nu am înţeles prea bine, după care cu pixul în mână şi-a continuat cercetarea, captivantă desigur cunoscusem starea.

Marele preot la propriu şi-a mai fluturat un timp sutana în picioare, cu vocea limpede slobozindu-se peste capetele cufundate în ape tulburi. Fiecare cu viaţa şi dosarul lui. Nu prea-l ascultau potenţialii enoriaşi. L-am pierdut şi eu. Venise cel care mă pre-luase de la bun început, cu o cutiuţă neagră în mână. Am reusit să citesc după ce a deschis-o: Ag FI 563. Se înegrise acea parte albastră a vieţii mele.

In timp ce scotea rola din cutie, o idee mai lată decât o rolă de magnetofon, pe care era înfăşurat micrifilmul mi-a spus ceva care m-a izbit neplăcut, cu o voce mărunţită pe care iniţial mi s-a părut că n-o înţeleg prea bine.

- Stiti, am mai derulat-o odata si nu am găsit dosarul dumneavoastră. Să mai încercăm poate nu m-am uitat bine.

De unde iniţial, aşezat pe scaun, cu puţine minute în urmă, mă gândeam admirând cumva  cât de bine se organizase fosta securitata şi profesionalismul cu care aceştia au avut grijă de documente, fie ele şi fabricate am constatat uitându-mă pe ecran calitatea îndoielnică a imaginilor. Dacă mai pun la socoteală derularea foarte rapidă pe care o imprima cel care voia să mă convingă de buna lui intenţie, mărturisesc în câteva zeci de secunde am fost cuprins de dubiu. Incercam să găsesc un unghi favorabil privind la ecran, dar era imposibil să mă descurc.

- In fond, căutati numele dosarului, un număr, după ce vă uitaţi?... Dosarul se numeste “Albaştrii” şi ca titular e trecut Radu Nicolae.

- Eu caut o cotă a deţinătorului, SRI judeţ Argeş, cota 85085. Nu are legătură  cu cota CNSAS sau numărul dosarului. In mod normal microfilmele sunt aşezate în ordine, dar în această rolă nu se întâmplă aşa, poate nu e microfilmat dosarul dumneavoastră

- Dar în banca de date există!... Cel puţin aşa mi s-a spus vinerea trecută. Si în plus este scris şi pe dosar am citit cu ochii mei: „Se microfilmează!” S-a terminat derularea.

- Am să aduc şi rola cealaltă, 562.

Nu-mi convine. Deja fabric la rândul meu scenarii. Am rămas după nefericitele mele experienţe cu neîncrederea şi scenarita în sânge. Cu Măria Sa Dacă.

Dacă l-au  şters atunci?(microfilmul) de ce au scăpat filele scrise? Multe. 190. E drept că s-au mai şi pierdut.

Dacă l-au şters acum? sau pur şi simplu cineva i-a sugerat funcţionarului CNSAS să facă într-un fel să nu ajungă  microfilmul la mine. Exclus, e prea mare riscul!

Ar trebuie să constat o oarecare agitaţie în jurul meu; a venit şi cea care mi-a oferit vineri informaţia şi m-a programat pentru azi, a venit şi supraveghetorul, cel care mă cunoştea bine, ştia că doresc să scot o carte pornind de la dosar, m-a sfătuit să mai las o cerere să poată solicita SRI Argeş precizările necesare...

Nici în a doua rolă nu am gasit nimic.

- Sincer îmi pare rău! N-am întâlnit până acum situaţia

Un pa. Dosarul Albastrii

Azi am finalizat prima versiune a Albaştrilor. E ca si cum m-aş fi curăţat de straturile de zgură, ajungând în miezul memoriei.

Excursul n-a fost simplu ţinând seamă că viaţa mea în raport cu dosarul propus a fost încercuită de scenarişti.
Filele dosarului, cele o sută nouăzeci s-au dovedit nişte frunze  devălmăşite de clorofilă

Presate între coperţi de carton şi expuse într-o vitrină, sub umbra zidului  au strâmbat în consecinţă trunchiurile firave. Nimeni dintre noi n-a ajuns cu crengile la cer.

Ninge

     

 Se dedica poetei Florina Isache

     iar s-au jucat îngerii.

toată noaptea

s-au zbenguit,

s-au bătut cu pernele

lor moi,

un fulg n-a ramas în cer.

     ne-a acoperit zăpada.

parcă şi sângele-n mine

e alb.

îmi ţin strâns

în pumni respiraţia,

să nu-mi scape

ca pe vremuri,

sfoara

la zmeu.

Stropi de viata. (Picaturi de sange)

11,45. Alexandru a intrat în operaţie de cinci minute. M-a sunat bunica lui şi soţia mea. Dumnezeu ştie? Se concentrează să repare ce a greşit? … Cum să fac să-i atrag cumva atenţia!? Bisturiul taie în carne vie. Inima mea e roşie. Ochii înţepeniţi îmi atârnă undeva deasupra mesei de operaţie. Urlu ca o fiară rănită pe dedesupt  şi nimeni nu-mi aude tăcerea. E cale lungă pâna-n Germania. Ai grijă doctore copilul ăsta e prinţul, bulgărele nostru de aur, dar e din carne. Doamne de ce nu  pot fi eu în locul lui, eu aş ştii, el nici măcar nu ştie.

Mă îcredinţez rugăciunii şi aştept. Timpul ăsta nu se mai urneşte.

12,30. Ce să fac acum? Cum să-i ascult respiraţia. După prima operaţie, n-am fost cu el să am grijă, şi-a pierdut cuvintele, abia de incepuse să le-nţeleagă rostul şi le-a pierdut; de durere, de singurătate, cine poate şti. N-a mai vorbit, se izolase cu totul în sine, dar după un timp am reluat legătura. Se uita la mine cu ochii lui mari şi senini şi vorbea cu ei, vorbea, vorbea şi eu intelegeam tot.

I-au rămas şi sunetele, doar ordinea lor s-a pierdut, sau poate si-au găsit o altă ordine pe care noi încă nu suntem în stare s-o pătrundem. Glasul lui ca un cântec de pasăre cristalin se antrenează parcă tot timpul, rostogolind sunetele care curg precum  susurul apei printre pietrele de munte.

Nu mai pot să scriu. Mă simt aiurea. Mama lui, fiica mea probabil acolo îşi frânge mâinile în neputinţă, la câţiva metrii de sala de operaţie…

Numai Dumnezeu…  trag nădejde că ştie, nu-l tulbur, îl las acolo să-l vegheze pe chirurg.

12,50. Eu văd acolo un pâlc de îngeri în halate albe, par mulţumiţi, concentraţi fiecare cu treaba lui. Par să stăpânească situaţia. De la 10…Ei ştiu ce fac…eu nu mai ştiu

Mă plimb prin casă de la un capăt la altul. Am deschis toate uşile aşteptând să vină Alex să le închidă în urma mea. Nu suportă uşi deschise şi lumină stinsă. Am luminile aprinse în toată casa. Pe la 10  s-a intrerupt currentul, un sfert de oră. Ce m-aş fi făcut acum fără lumină. Au venit lucrătorii jos la tablou si-au reparat-o.

Şi Alex a intrat în operaţie la 10. A fost Cristina un minut pe net şi mi-a spus. Nu vreau să fac legături.  E deja 13,05.

13,30. Am udat florile. Ce mai pot face?... Ultima lui operaţie a durat cinci ore şi jumătate. Acum sunt mai mult de trei. Privesc fix pe Messenger. Poate mai intră Cristina.

Cum poţi atâtea ore să ari cu plugul brazdă în carne vie sub globul acela mare şi roşu ce te izbeşte în moalele capului...

14,00. Mă plimb şi număr paşii. În panică pierd şirul, sunt la margine… Cum de mă pot plimba.  Ce lent e timpul 

14,30. Multumim domnule doctor Boemers!.... si lui Dumnezeu. Au venit vestile; sunt bune.