Dosarul "Albastrii" - acatist de final

 În mintea mea rândurile ce se vor aşterne în continuare n-au cum să fie ale unui acatist. Nici Dumnezeu nu ne-a învrednicit cu harul iertării şi nici suferinţa nu ne-a putut curăţi îndeajuns de întinăciunea gândului, ca să fim mântuiţi. Îi dau dreptate Claudiei că mărturisirea poate să fie o terapie, dar rostirea ei trădează alchimia vieţii, cuvântul fiind doar un pom desfrunzit.

Am cerut tuturor înscrisuri, (note, păreri, opinii) contribuţii pentru dosar, “celălat dosar al albaştrilor”, să încropim o imagine de azi, fără mari pretenţi pentru că nici rândurile mele dincolo, nu s-au însăilat mai bine. N-am împărţit taberele, le las amestecate. Nu suntem mulţi în carte, constat, cu securişti cu tot, c-am încăpea uşor într-o biserică. Dar nu vreau slujbe, spovedanii şi solemnităţi, încolonaţi şi singuri, mărşăluind, mi-aş dori să ne oprim sub cerul liber, albastru, ţintuiţi într-o livadă de cireşi înfloriţi.

Caut lumina cuvântului de înviere, numai că bestialele flori de cireş mi-au străpuns toate simţurile. Ciuruite, organele au căpătat simţ olfactiv. Nu mai disting literele, s-au risipit parc-ar fi nişte jerbe de fluturi. Şi un pian dement, tocmai acum şi-a găsit să-şi dezintegreze sunetul clapelor în cerul îngerilor. Mă iertaţi de neputinţă eu voi alege să tac aici.

PAfoc _ Lucrul dracului...

Concurs: Etapa treia in care Calin Hera cere sa comentam fotografia de mai jos.

Recunosc sunt genial, dar inca nu s-a dat drumul la vot, in sfarsit, e liber insa la comentarii si va invit!...

Mă uit contrariat la nebunii ăia de pompieri ce se imortalizează zambitori în faţa trepiedului, cu obiectivul ţintind prima pagină a defunctului Morning Star  şi mi-este cu neputinţă să aleg terifiantul, între căştile dispuse simetric în cadru şi flăcările iadului isterizate de o ameninţare posibilă. Se intâmplaseră multe în casa aceea ciudată, bântuită de fantasme, pe lângă care  nimeni nu mai dorea să treacă după ce se lăsa întunericul.

Mă nene, nu poate fi decât lucru dracu în casa popii!...

S-a deschis votarea. Daca v-a placut urmati linkul si
bifati Lucrul dracului

Barza si reforma

PArza - Etapa II-a. Concurs proza arhiscurta

Cerinta regulamentului: Sa comentam in 500 de semne fotografia lui

Calin Hera

Cerinta celui care citeste: Sa comenteze... daca i-a placut

        Chestia aia rotundă ca un abajur uriaş din sufragerie, nu doar seamănă, e o farfurie zburătoare. Cu ea adusese barza copilul. Se terminase modernizarea şi reforma statului, parlamentul votase noua constituţie. În sfârşit Sănătatea, Educaţia, Cultura şi Serviciul Barza la domiciliu, deveniseră priorităţi naţionale. Se derulau ultimele teste de acomodare a populatiei cu fericirea şi belşugul. Numai că în mintea berzei s-a produs un scurt circuit. Beneficiarul nu era acasă. Tocmai se mutase in Spania.

S-a dat drumul la votul publicului. Daca v-a placut PA-ul meu, votati AICI bifand Barza si reforma!!!!

Linia fierbinte sau criza de vandalism

Alo? PAfoto?

Prietenul meu Calin Hera ne propune un nou Concurs de proza arhiscurta. Zice sa comentam in 500 de semne o fotografie. Gasiti mai jos contributia mea. La el pe blog inca nu am pus linkul. Il pun acum.

          Ideea se clocise în mintea omuleţilor portocalii. “Fir direct”, era un fel de linie fierbinte între putere şi alegători. Cauză nobilă. Se creau  locuri de muncă în industria cabinelor telefonice, a sârmei, a cimentului pentru stâlpi, trebuiau elicoptere să transporte cabinele în locuri  mai puţin accesibile, nu rişti telefonul nu-i aşa, la îndemâna cârtitorilor. Da ce opoziţia doarme?
         Bănuind la capătul firului blonda de la turism, Ponta şi Crin se făcură salvamontişti.
         Dimineaţa i-a găsit trişti.

Nota: Daca va placut PA-ul meu, votati in Cabina poporului bifand Linia fierbinte...
Lasati si la comentarii un semn... multumesc

Barça şi Sagrada Familia

Nota: Acest material are dublă cetatenie fiind postat pe ambele mele bloguri. Mă bate gandul să-i fac paşaport diplomatic.

Fotbalul de aseară din Finala Ligii Campionilor a fost un poem în iarbă, de aceea nu ma sfiesc să postez aici pe un blog cu preponderenţă literar, reflecţiile mele fotbalistice care m-au încărcat cu bucurie.

Când spui Barcelona, când vezi Barcelona, când simţi Barcelona, te apropi cumva de Dumnezeu.

O dată e Sagrada Familia. Uriaşa biserică neterminată din capitala Cataloniei începută din 1882 de arhitectul  Antonio Gaudi, cu cele 18 turnuri si trei faţade ale ei: a Naşterii, a Gloriei şi a Patimilor. Un templu a cărui frumuseţe sporeşte în fiecare zi, fantezia şi libertatea arhitecturală neavând limite. Singura oprelişte pe care şi-a impus-o Gaudi a fost ca la sfărşitul lucrării, templul să nu depăşeasca în înălţime 17o de metri. Cu un metru mai puţin decât înălţimea dealului din apropiere, “pentru ca lucrarea sa să nu depaşească în înălţime lucrarea lui Dumnezeu”.

Cu tehnicile începutului de secol XX, arhitectul estimase că edificiul măreţ se va isprăvi în cateva sute de ani. După moartea sa survenită în 1926 şi, cu graba cuvenită timpului, se pare că obiectivul după calculele continuatorilor, se va putea săvârşi cumva în 2026.

Al doile simbol catalan, şi nu poate fi deloc blasfemie fiind dintr-o altă religie, a devenit FC Barcelona. Aici piatra de temelie a fost pusă cu grabă, cu o lună inainte ca secolul XIX să poată sfârşi. Fondatorul ei, un elveţian, Joan Gamper semnând la 29 noiembrie 1999 actul de constituire.

În şirul timpului, FC Barcelona şi-a înălţat şi ea turnurile sale (Johan Cruyff a fost unul dintre cele mari) şi cu siguranţă a împodobit succesiv toate cele trei faţade: a Naşterii, a Gloriei şi a Patimilor.

            Aseară, în iarba londoneză la marea finală, această Sagrada Familie Barça, cu simplitate, cu geniu, cu plăcerea copilărească a jocului, cu spiritul nu al echipei ci spiritul sacru al familiei, au rostit în alese metafore însăşi Gloria.

Pe noul Wemblei, Pep Goardiola cu ceata lui de poeţi şi cu zeul Leo Messi printre ei, a descins să ne încânte.

            Cei de la Manchester United erau pe-acolo...