Low cost. 4 iulie

În 1776, la 4 iulie, când cu Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii, dacă nu s-ar fi ales vulturul simbol naţional, cu siguranţă altfel s-ar fi scris istoria. Un vot i-a lipsit bătrânului inventator Benjamin Franklin în Congresul Continental al celor 56 de delegaţi semnatari, ca sa încline balanţa şi să pună curcanul în glorioasele lui drepturi.

Şi-a pierdut vremea cu electricitatea,  a organizat prima bibliotecă a Americii, a revoluţionat poşta, a descoperit paratrăsnetul şi ochelarii, în loc să inventeze un lucru simplu şi necesar, o găleată de plastic roşie sau portocalie. N-a fost vizionar. Cu siguranţă obiectul preelectoral iar fi adus şi votul acela democratic, ce i-a lipsit. N-a fost să fie.

Cu domesticul simbol, poate că americanul ar fi luat-o mai domol.

Pentru ce vultur cuceritor,  jandarm al lumii şi paznic la democraţie, poate i s-ar fi potrivit mai bine o piftie, un curcan la cuptor, stropit cu vin, tot învingător ar fi fost şi... creştin, low cost.

Tiki-Taka

Etapa V-a PAfoto

Calin Hera ne cere sa comentam fotografia cu statuia vie asezata pe soclu in stanga, nu m-am putut abtine sa mai folosesc inca un soclu

     Moto:    Munte, munte, piatră seacă,

         Lasă voinicii să treacă,

         Să treacă la ciobănie,

         Să scape de sărăcie.

Catalanul intrat în tunică de tablă – e un Gigi Becali al lor. Uitaţi-va bine cum stă pe soclu, nu vi se pare că seamănă? Taie frunză la câini. Să stea mult şi bine în echilibrul ăla precar, vă spun; n-are geniul ciobanului. Păi al nostru măcar, când a intrat în sarică şi-a luat instrumentul n-a tăcut ca mutu. A scos cu fluierul din adâncul istoriei, o doină de smintii oile şi-o seamă de generali patrioţi… ce l-au dăruit cu Steaua. Măi omule dacă n-ai gură cască, nu te dăruieşte nimeni cu Barsa

S-a deschis votarea pentru statuie. Daca v-a placut Tiki-Taka puteti vota aici. Urnele se inchid duminica la ora 20.

La Cafeneaua lui Virgil

Neagră ca noaptea, tare ca moartea şi dulce ca iubirea, glasuieşte un proverb turcesc despre cafea. Fără savoarea tabietului, împrumutat de la Înalta Poartă, cum ne-am mai dedulcii dimineţile închipuind armonia din clipele rare ale fericirii!?...

S-a întâmplat în Cafeneaua lui Virgil Diaconu – strânşi la un eveniment (100 de numere ale revistei), între oameni de litere – armele să nu vorbească, să domine doar aromele fără seamăn din aburul cafelei învăluind cuvintele de har ale vorbitorilor, fără tăiş şi fără patimă.

Meritul lui Virgil a fost că şi-a pus alături o amfitrioană dăruită (Denisa Popescu),  cea care şi-a deschis petalele de trandafir chemând în sprijin mai întâi Mâna Maicii Domnului(pe Liliana Rus) şi apoi o floarea de bujor(Simona Fusaru), din gradina proprie unde schimbase confortul urban pe libertatea rurală. A fost o pace peste aşteptări. Domnul Marin Ioniţă, patriarhul a recunoscut că a vărsat cucută la radăcina arborelului de Cafea la începuturi, dar fructele Cafelei sau Cafenelei i-au dovedit în timp c-au fost din soiul cel mai bun.

Şi domnul Sachelarie, directorul bibliotecii, a glosat frumos despre cele doua reviste de anvergură naţională ce cresc separat şi împreună în gradina Centrului Cultural – Revista Argeş şi Cafeneaua Literara – dar i-a transmis scorţosului Virgil şi tot la fel taciturnului Doman,  că nu fac destul  împreună şi separat – purtându-şi fala doar în zona elitismului, discriminând hatâruri şi abonamente implicit publicului larg – astfel vor nemurii săraci, catarg lângă catarg.

Cu o pată de culoare studiată artistic, aşezată în regula de aur a prieteniei a venit Ion Pantilie şi i-a stârnit  entuziasmul bine temperat editorului Frangulea, merituos, dar îngrijorat puţin la cerinţa expresă a lui Sachelarie de a sporii tirajul – "cum să faci creştere pe lei puţini, oficiali, obţinuţi greu, din ce în ce mai greu" – din banul public, de la cei neînvredniciţi măcar cu laude şi osanale pe măsură de spaima opoziţiei, să nu crâcnească tabăra cealaltă în consiliu la vre-o cotitură.

“Financiar, proiectul de calibru ar necesita un mic aport la echilibru, am căzut de-acord”.

S-au exprimat şi Eremia ce-şi pierduse gara, şi Stanciu ce-şi pierduse primăvara, şi alţi asemeni paşnici combatanţi care parcă ne pierduserăm cu toţii minţile.

Am bănuit vorbind cu Sibiceanu la final, că la Aniversarea Cafenelei în ceştile de cafea Virgil a strecurat ceva etnobotanice. Prea a ieşit bine!

Gasiti aici Cafeneaua literara nr 6 _2011

Bucovina. Manastirea Humor. Rusalii.

Ratacit in lumea literaturii. Album