Cârstoiu şi găina lui lehuză

Întrebarea mă bântuie de aseară, după ce am urmărit la B1 emisiunea junelui Nelu Barbu cu marele analist. Nu ştiu cum se rătăcise pe-acolo şi unul ce încă îşi zice, Dan Pavel...

Nu numai că maestrul nu s-a dat pe spate, ca toţi ceilalţi, comentând subiectul meciului transmis cu o seară înainte de Antena 3, dintre premier şi pastorul protestant(nu mă pricep la religii, îl ştiţi; „părintele” protestatarilor din piaţă...), dar ne-a uimit încă o dată, încercând să ne lămureasca despre evidenţa faptului că găina  a născut cu adevat pui vii. N-a precizat dacă era aceeaşi.

Nu mă situiez nicidecum printre cei care i-au cântat lui MRU prohodul, atunci când acesta a hotărât să meargă la gâde, punându-şi capul pe tocător în ringul Antenei şi nu m-a surprins total nici măcelul administrat, când s-au răsturnat planurile. De mirare cum unii, au putut gândi că acolo în ring va fi un meci de box, chit că înainte de pauză, am aflat pe surse, Dana Grecu se dezbrăcase ca la marile gale. N-a mai urcat în ring până la urmă în bikiny să anunţe ultima repriză, în baia de aplauze a spectatorilor înfierbântaţi. A rămas în culise să-i facă pastorului respiraţie gură la gură.  

Nu insist să definesc tipul de confruntare. A fost un meci între categoria Muscă şi categoria Dex. Musca bâzie, zboară, Dexul e mult mai greoi, cum să alergi după muscă, eventual s-o omori!?... Astea erau premizele.

Dracu îl puse pe gâde să vrea să citească cuvântul ăla din (sau dintre?) paginile dexului!... 

I-a căzut Dexul în cap de-a rămas ca o găină lehuză după ce născuse puii vii.

Pănă la urmă vorba lui Cârstoiu, ciudoasă, noi ce-am câştigat? 
"Măi oameni buni, e un premier abscons, periculos,  din câte ştie nu ne-a spus nimic!”

Dar să revenim la oracolul nostru. 
Ce-o fi cu el? Să fie poziţia lui schimbată, opusă valului, doar deontologică, profesională? Simte ceva de-a trecut în opoziţie? E, invidia că MRU-ul are dexul mai mare? O fi supărat că n-a venit primul ministru în emisiunea lui prima dată, (s-a dus la papistaş) să-l ungă cu mir? O fi având ceva spaime sub acoperire şi ăsta le ştie? L-a pus Băsescu să-l încerce?

Pare circumspect, aşa, de la-nceput. Îmi pun întrebări.

Caut şi eu ca maestrul în subtext o ştire.

Exerciţii de respiraţie

                                                                                        Foto: marincristian.ro

Noaptea a urcat pe munte luând cu sine roua de pe cuvinte. Întins în iarbă, tac, aşteptând să apară printre tufele de trandafiri ghimpaţi, prada. Am mai măturat o dată cu obiectivul DSRL-ului banca strălucind albă la capătul aleii. Ultima, din parcul imens, la care nu mai ajunge nimeni.

Alături, găleata cu vopsea şi pensula mă provocau să testez aparatul imortalizând cadrul nefiresc. Dar o mişcare imperceptibilă a aerului m-a neclintit ca un arc întins. Era aceeaşi rochie uşoară, albă, ce-i mângâia pulpele pendulând ca o limbă de clopot în mintea mea. El s-a aşezat pe bancă şi ea în braţele lui sărutându-l. Simţeam pe buze gustul ştiut de rodie. Uitasem pentru ce venisem. Imagini vechi se dedublau în focarul obiectivului, disimulându-se ca o pânză de apă peste memoria peliculei unui film vechi, mut. Timpul s-a comprimat îndelung.

Când s-a ridicat de pe bancă, bărbatul avea pe spate dungi albe de la scândurile proaspăt vopsite.

            Rochia ei se şifonase puţin.

O carte si doua edituri

O aparitie editorială nouă, face parte dintre rarele mari bucurii pe care timpul cu parcimonie mi le-a dăruit. Dându-şi seama probabil că balanţa a stat înclinată prea îndelung spre tristeţe, cel care aranjează cumva starea lucrurilor, a vrut să compenseze situaţia şi a găsit cu cale ca ultima carte pe care am scris-o, Bursa îngerilor să apară de-odată în două edituri.

Faptul mi se pare nefiresc să mi se întâmple tocmai mie şi „vinovat” de asta se face doar prietenul meu Emanuel Pope. Căruia trebuie să-i mulţumesc pentru că a ales cartea mea să facă parte din Colecţia Print în cadrul proiectului Cititorilor de proză şi să fie tipărită la Editura Transilvania.

Cum se cade să mulţumesc şi celuilalt vechi prieten, Călin Vlasie care a pus sigla Editurii Paralela 45 pe trei dintre cele patru cărţi pe care le-am comis până acum cu îngăduinţa dumneavoastră.

Deocamdata coperta de la Editura Paralela 45.

Interviu cu un personaj

       Revista Pietrele Doamnei prin aceeasi sensibila Mihaela Cavescu ia un interviu unuia din personajele vii ale cartii mele Dosarul "Albastrii". Pentru lectura clic pe fotografie.

Singurul mucenic

Astăzi despre Dan Grigore. Nu artistul uriaş, ci demisionarul din CNA  sub povara de presiuni şi vorbe de ocară. Hulitul care a îndrăznit să cugete curat, cântărind cu instrumentele dreptăţii şi neascultând de poruncile venite de la Partid.

Se întâmplă în preajma zilei de 9 martie, zi ce aduce aminte de povestea celor patruzeci de mucenici, soldaţi creştini, siliţi să se închine idolilior şi refuzând închişi în temniţă să-şi trădeze credinţa, iar după 8 zile, condamnaţi la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei şi bătuţi cu pietre.

Picătura ce-a umplut paharul a fost greaua vorbă şi necugetată a celui care se crede viitor preşedinte, ca o umbră aruncată maestrului, cum că ar fi „lipsit de onoare”.

În ce lume, la noi sau aiurea, falnicul Stejar poate fi umbrit de un crin!

Nu mai punem la socoteală statura umbrei _ cea morală, cea profesională, cea a bunului simţ, clamată într-o revoluţie(de ce-or fi devenit revoluţiile caricaturi?...) şi, care nu se ridică falsului preşedinte, nici până-n genunchi.

Mă uit în jur, tare mi-e teamă că repetăm povestea celor patruzeci de mucenici. Doar unul singur nu şi-a dat duhul atunci!

Ne-a rămas imaginea în spatele convoiului de căruţe urnit către râu, mama lui, purta pe umeri trupul strivit al feciorului încă viu, înălţând către cer rugi fierbinţi de a-i fi primit fiul, în rândul celor morţi.

Dea Dumnezeu, să nu-i încremenească pe umeri crucea!