Cronica la Cafenea

Un film care merita sa fie vazut

 

          Am lipsit câteva zile de pe blog şi vreau să-mi marchez întoarcerea oferindu-vă de pe email-ul meu un cadou, pe care la rândul meu l-am deschis acum. Sper să vă stârnesc interesul. Click pe link

Asasinarea lui Nicolae Labis
 

Afrodita de Mizil

Picasso

Întorc un ochi electoral, miop, către kilometrul zero şi disting o mulţime pestriţă strânsă ciorchine pe cele două maluri ale Dâmboviţei. În spatele primelor rânduri de militanţi ce flutură eşarfe roşii, galbene şi portocalii, iniţiativa privată a dat drumul grătarelor cu mititei. Azi s-a dat liber de la Parlament, ca pe întreg teritoriul capitalei să nu funcţioneze legea picnicului. Fumul gros a acoperit banerul uriaş pe care ecologiştii l-au legat între doi plopi. Bine că nu se mai cunoaşte scrisul! Iar ne făceau ăştia capul calendar cu Montana lor Roşie! În spate, la Cireşica, poliţia călare şi-a pregătit urnele mobile şi se antrenează repetând exerciţiul de numărătoare a voturilor.

Dar de ce întârzie candidaţii? Tot mai agitate, privirile scrutează încrezător în amonte către Lacul Morii. Şi ca la un semnal, se pornesc uralele din toate piepturile. Electoratul scandează o odă a bucuriei, încurajând sacadat, fiecare democraţia lui.

Pe culoarul unu Chiliman şi Paleologu dau din coate în aceeaşi canoe. De pe doi, generalul Onţanu saluta regulamentar mulţimea, cu mâna la spate. Pe trei, încă viu, Robert Negoiţă fâlfâie nişte panglici colorate, însoţit de marjoretele de la Jean Monnet. La patru, sărind agil din barcă-n barcă, Piedone face bezele precum papagalul la teatru. Pe culoarul cinci, Vanghelie ca un Adonis trage la rame cu Miss Afrodita de Mizil, iar Prigoană, copil, strânge în braţe grijuliu semnul lui electoral, pe căţeluşa – Puşa.

Nu-l văd pe doctor! Ba da, apare plutind undeva după soare, suspendat pe o parapantă. Se zice că Mazăre i-ar fi vândut Ponta (pontul), ca pe-o poantă.

Mă frec la ochi oftând către durere.

De ce-or fi primărind, doar hahalere!?

PUSA, catelusa pierduta (lost dog). Autor: RAZVAN ONOFREI
    
  Vezi  mai multe  video    din   animale

Noul roman albastru _ fişe

Fugise din ţară imediat ce s-a stricat Caritasul. Invenţia diabolică ce stârnise isteria celor mulţi, dornici de înavuţire prin metoda simplă că „de-aia s-a făcut revoluţia”, să-ţi pice nu-i aşa, bunăstarea din cer. Prăduise câteva mii de năpăstuiţi aşzaţi la coadă de bună voie să-şi doneze bruma de averi pe listele de subscripţie, ca să devină peste noapte acţionari capitalişti.

Tocmai îşi pierduse slujba de la securitate, fiind renumit prin chiolhanurile şi scandalurile ce prejudiciiau faţada şi aşa şifonată, pe care domn profesor Măgureanu încerca s-o repare, spoind-o cu bidineaua. I s-a tras, atunci când în biroul comandantului Constandache, a pătruns o cioardă de ţigani revoltaţi că domnul căpitan i-a înşelat, încălcând nu ştiu ce înţelegere parafată în restaurantul Muntenia. Purtau la ei ca pe un trofeu legitimaţia nefericitului ofiţer, aflată-n păstrare, obligat să admită cu acel prilej, că statura s-a îndesată ce se rostogolea  în plină stradă ca un butoi dogit, lăsând în urmă un miros specific, nu cadrează cu noile principii ale instituţiei în curs de reabilitare.

S-a înscris în barou câteva luni, până când boemul petrecăreţ s-a gândit că nu i-ar sta rău, cu intuiţia şi simţul lui organizatoric dezvoltate la secu, să devină înger şi să ia în mână hăţurile unei intreprinderi de înşelătorie publică, dintre cele multe ce răsăriseră ca ciupercile după ploaie.

Şi-a tras firmă capitalistă, Philadelphia – nu era timp de sediu, zgârie-norii urmau să traverseze oceanul mai târziu  – în două barăci de şantier, rămase părăsite la marginea oraşului, în câmpul de lângă Sala Sporturilor, împrăştiind zvonul că americanii au venit în sprijin cu fonduri pe care domnul căpitan le va gestiona, cum ştie el mai bine, pentru acţionariatul înghesuit ordonat să se înscrie pe listă, ca să-şi inmulţească de opt ori veniturile.

Practic cred că aici s-a greşit (una dintre greşelile tinerei noastre democraţii), când s-a ales optul ca cifră exponenţială. Eu zic, dacă s-ar fi ales cifra şapte (şapte minuni... ne-am dorit prea mult!), altfel ar fi mers lucrurile şi s-ar fi scris istoria. Aşa, bietul căpitan, dupa câteva săptămâni a trebuit să se retragă fugind cu banii şi oprindu-se direct în America, probabil că în Philadelphia. Şi-a luat cu el şi ştampila. 
Se pare că ştampila nu l-a ajutat prea mult pe pământ american, căci după ce şi-a tocat mărunt capitalul, e destul de scumpă viaţa pe-acolo, îl regăsim la un moment dat în haine ponosite la poarta ambasadei Romaniei, întrebând insistent pe unul de-al lor, oficial american, din greşeală, cum poate să dea de colonelul Mugurel. Care „colonel”?... că Mugurel n-are cum, Mugurel...  îl ştia, consilier diplomatic.

Şi uite-aşa i-a stricat cariera amicului, ăsta fiind obligat să revină la Bucureşti, că doar ne angajasem ca ţară, să schimbăm vechile obiceiuri.

Mă interesa istorisirea lui V. stând pe bancă în faţa teatrului, sub razele blânde ale soarelui primăvăratic, tot mai atent din momentul când am simţit că el vorbea de personaje cu care mă intersectasem în Dosarul Albaştrii.

– Azi m-am întâlnit cu Mugurel după mulţi ani, nu l-am cunoscut şi-a lăsat barbă, are casă în Bucureşti. A pierdut la pensie în jur de 10 milioane, i-au rămas 40, din cauza vorbelor acelora care i-au întrerupt cariera. N-a fost cum îmi ziceai tu, niciodată, consul, ci doar „consilier”

Gândesc albastru, am 10 milioane pensie. Eu cât oi fi pierdut?...

Sâmbăta lui Lazăr

               Mamei mele aceste rânduri

Maria, sora Martei era cea care i-a şters picioarele Domnului cu părul ei lung ca iarba necosită şi i-a dat cu mir. Pe fratele lor îl chema Lazăr. Locuiau în Betania, nu departe de Ierusalim şi la ei poposea ades Mântuitorul în tihna unor frumoase clipe, căci cei trei se potriviseră în inima lui. Se spune că tatăl lor ar fi fost chiar fariseul Simon în casa căruia s-a săvârşit Cina cea de taină, nimic nu poate fi sigur înainte de a se fi înstăpânit credinţa.

Bolnav, Lazăr s-a stins şi surorile I-au trimis vorbă. A ajuns la patru zile după înmormântare într-o sâmbăta însoţit de ucenici pe care-i luase cu el ca să creadă. Le-a spus: „Prietenul meu Lazăr, numai doarme! – şi îl voi  trezi din mormânt!. Cel ce crede în Mine chiar dacă va muri, va trăi!”.

A dat piatra de pe mormânt la o parte şi a tunat cu glas mare: „Lazăre, vino afară!”

 Şi a ieşit Lazăr afară legat la mâini şi picioare şi înfăşurat în maramă. „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!  Şi au crezut, cei mulţi care erau acolo, văzându-l pe Lazăr cum merge.

Mai târziu, la urgisirea creştinilor când Sfântul Ştefan, unul dintre ucenici a fost omorât cu pietre, l-au căutat şi pe Lazăr – cel înviat din morţi – ca să-l omoare, dar el fugise împreună cu surorile lui în Insula Cipru. Acolo l-au găsit Sfinţii Aposoli Pavel şi Barnaba în prima lor călătorie misionară, hirotonisindu-l episcop.

Se zice că după ce a fost înviat din morţi în sâmbăta aceea, Mântuitorul a uitat să-i aducă înapoi şi zâmbetul, pe faţa. Cât timp fusese mort în acele zile, văzuse iadul.  

Lazăr ar mai fi trăit 30 de ani.