Daltonism la Curte?

          Ne despărţim în opinii, în concepţii, în valori, în opţiuni politice.

Unii suntem daltonişti, o tulburare a percepţiei cromatice care nu permite celor afectaţi să discearnă culorile, mai ales roşul şi verdele, astfel că lumea lor e plagiată, deja la modă termenul, de negru şi gri.

          Azi Curtea Constituţională judecă un caz care a tulburat aşezarea naturală a paletei culorilor în viaţa noastră socială şi politică. Premierul Ponta care vrea să-şi impună culorile, încă de dimineaţă a bătut în poarta Curţii ca să acopere cu umbra lui lumina Constituţiei.

          Va rezista Curtea asediată? Va face o judecată corectă în lumina legii fundamentale? Cine va merge la Bruxelles, preşedintele sau premierul?

          Aş putea încerca un răspuns dacă aş ştii componenţa pe sexe a celor nouă judecători. (Nu mi-ar fi greu s-o aflu, dar vreau să mă vreific la sfârşit)

Căţi dintre ei sunt femei? Pentru că doar 0,5% dintre femei, făţă de 8% dintre bărbaţi, suferă de daltonism. Dacă femeile ar deţine majoritatea în componenţa Curţii, teoretic am putea fi încredinţaţi că judecata, statistic vorbind, nu ar putea fi influienţată de daltonism.

Favorizarea infractorului si Vara m-omor

Spectacolul trepidant, dar de prost gust pe care ni-l oferă regimul USL, condus în viaţa reală de Ponta – împins de la spate să-şi rupă gâtul de Crin Antonescu, somnambulul liberal ce-şi trăieşte visul triumfal de mărire în viaţa din vis – cu Năstase la spital, se apropie de sfârşit.

Bietul Crin doarme tot mai puţin pentru că energia şi nerăbdarea lui Ponta să acceadă la întreg borcanul cu miere al puterii, îl cere treaz. E ca un perpetuum mobile ce-l lipseşte de bunurile nobile şi imobile din dulcele lui somn lipsit de haz.

Cred că până la urmă ,credulii români vor accepta că s-au lăsat seduşi de măscărici, în timp ce ţara stresată, dezbinată şi neguvernată, e lăsată să execute salturi mortale la trapez.

          S-ar părea că justiţia de trei lei cu trupul obez, s-a trezit greu ,ca un singur leu cu orgoliul rănit.

Astăzi s-au pornit comunicatele. Instituţiile şi-au declarat oficial palatele. Doctorii au dat doi paşi înapoi. Brădişteanu, cu subsemnatul la parchet. Voiculescu, cochet, a părăsit senatul. Poliţiştii au favorizat infractorului, suicid, joi. IMH-ul, anunţă timid ploi.

Avocatului poporului, CSM-ul i-a arătat o cracă. Ministrul justiţiei a invitat CSM-ul să tacă. Toni cel viteaz, e un muşuroi de greblat furnici. Parlamentul – muşuroi de suspendat gagici, căci preşedintele are Curtea Constituţională cu el.

Ponta e plagiatorul Cel mai Cel, dar e sigurul care pleacă la Bruxelles.

         Nu mă-ndoiesc cu simţul lui critic îşi va cere desigur acolo azil politic.

Ce urmeaza e demential: 

Leul în cuşcă nu muşcă

            Ce să aştept de la doctori?

În memorabila seară a suicidului, s-au strâns în Consiliu PSD_PC cu Ponta la Spitalul de la Floreasca şi au considerat că nu e cazul să intre în sala de operaţie până nu adoptă o poziţie unitară. Nu e simplu să desenezi din bisturiu linia cicatricei pe unde ar fi trebuit să atingă glonţul! Trebuia stabilit şi câte gloanţe să treacă pe ţeavă!? În ce mână să fie poziţionat pistolul!? Dacă ar da bine la opinia publică şi o oarecare luptă cu poliţiştii, poate şi o vânătaie!?

Norocul cel mare a fost că doctorul Brădişteanu vorbise pe vremuri cu Mătuşa Tamara, când nepotul Adrian acuza o stare de sănătate gata să plesnească şi era numai bun de preşedinte. Şi-a amintit doctorul că mătuşa i-ar fi spus în taină cum că Adrian ar fi avut în copilărie vărsat de vânt, tuse măgărească şi savurând bomboanele cu lapte(de aici şi porecla Bombonel), i-ar fi rămas netratat un început de diabet. Mai târziu când s-a îndrăgostit de Diana zeiţa vânătorii, a căpătat ceva palpitaţii la inimă, dar ca un vânător iscusitit nu s-a lăsat ispitit, a pus punctul pe i şi a ţintit. Astfel Diana zeiţa, a devenit Dana (Năstase) cu i-ul zdrobit şi cheiţa celor patru case.

Găsesc şi eu la fel cu doctorul Brădişteanu, oşteanul pesedist principal, nu rănile plagiate ci astea doua din urmă, sunt bolile adevărate ce-l ţin în spital.

Întrebat Ponta de un reporter dacă ajunge Năstase la puşcărie în viitorul apropiat? Ca un doctor în plăgi a clamat:

„Cu inima lui slabă şi diabetul, puţin probabil!... O să-i transferăm bugetul de la puşcărie, la spital şi, n-o să mai fie scandal!”

Memoria de week-end a unui Nikon

Strămoşi marini

Am parasit Piteştiul dimineaţă, ca să nu traversez valul de căldură pe drum şi, undeva după amiază, să pot întâmpina fericit stropii de apă sărată şi să-mi eliberez  starea, contopind-o în absolut. Realitatea e că nimic nu mă încarcă îndeajuns pozitiv, decât izbitura  în piept, frontală, a valurilor. 

Pe faţă, nu ascuns ca încrâncenările vieţii!

            Ar fi fost şi mai bine să plec înainte de ora opt, dar o notă de subsol de pe blog m-a întârziat o vreme. Se pare că elaborez mai greu răutăţile. Recunosc, am răspuns în nota vremurilor la o mizerie cu aceeaşi unitate de măsură. Mi-a părut tare rău, în fond eu am pierdut! 

Evaluând realist, se pare că am pierdut doar “părerea” unui prieten. Trebuie să mă explic, nu părerea ca opinie, ci prietenia ca o părere. Şi în fond socotesc , dacă era doar o părere, nu am pierdut prea mult.

Ştiam omul! însă îmi pare rău de poet!

Până la urmă tot el are de câştigat. Va trebui să-i cumpăr de-acum cărţile, nu mi le va mai oferii pe degeaba. Şi încă ceva. Ar trebui să-mi demonstrez, mai ales mie, că am avut dreptate, scriind o carte şi mai bună decât Bursa îngerilor.

Deocamdată tac. Paginile albe mustesc de versuri tot albe, nu îmbracă  cerneala sufletului.

La întoarcere am să umplu un pet cu apă de mare.

*

            Îmbarcaţi de-a valma în maşina Cristinei după ce trecem primul pod peste Dunăre, mă voi întrece cu Alexandru. Cam de pe-acolo el începe să freamăte ca o pădure când simte briza. Cu siguranţă  eu şi el şi,mai nou  Toma, pe linie genetică ne-am descoperit strămoşi marini.