Flambart

Lumea văzută de Ion I       

Flambart

                                                                          Ion Toma Ionescu

          Mă trezesc sâmbătă în preziua Referendumului că mă sună Flambart la telefon. Cine e Flambart? E un amic de-al meu. Am copilărit împreună la Bolovani. Eu am plecat la Bucureşti, el a rămas în satul portocaliu stâlp de cafenea. Dacă s-ar fi găsit cafeneaua, dar la Bolovani nu e decât cârciuma lui Zanga.

          Ca stâlp, Flambart al meu s-a mai cocârjat între timp, dar tot susţine în fiecare zi meciul de-o viaţă pe care-l are cu Zanga. V-am mai spus într-un loc pe blog că în satul meu, până la ultimul bolovan, toată suflarea inclusiv zidul bisericii, are culoare portocalie. E normal, când PDL-ul e slujit în casa domnului de popă, iar în casa publică la primărie de coana preoteasă, ca primăriţă. Pe popă îl mai păcăleşti cumva, în cele cereşti, dar e păcat mare s-o trădezi pe coana preoteasă în celelalte. Flambert al meu e tot pedelist, numai că el gândeşte independent şi oarecum în opoziţie.

          – Alo, prietene, sunt Flambart! Te-am sunat să mă descarc, nu mai intră berea în mine!... Asta, la Bolovani, e de rău!

          – Ştii ce-au făcut ăia doii, popa şi preoteasa? Au venit la mine la masă, la cârciumă carevasăzică. Slugoiul de Zanga a dat un rând cinste, să mă convingă, dacă mă-nţelegi, cică să nu votez la referendum că e mai bine pentru Băsescu. Mă Sergiule, să-mi fie starea dracu! Acu, mă ştii că sunt spurcat la gură, dar nu-s caduc! Eu nu traduc votarea, că pentru votul meu nu cer diurnă! Băga-mi-aş... Şi scăpă-n nocturnă, nu reproduc, onoarea într-un fel de urnă.

          Nu te pui cu Flambart! Cum să-i explici că votul lui se pune la duşmani, cum să vorbeşti de cvorum la bolovani?

          – Flambarte, le-ai băut berea? Îmi venise între timp ideea şi-am intrat pe fir.

          – Am ras! Dar tot mă duc la vot cu muierea. Abia aştept să văd mâine dis de dimineaţă, fix la şapte după ceas, faţa lungă, tristă, fără glas, încărcată de depresii a preotesii, notându-mă prin gardul de peste drum în registru ei când intru să votez. Şi lista să ajungă la sinistru ăla de Zanga mai târziu, să nu-mi mai dea berea de la gheaţă. Mă Sergiule, mă vezi cum jubilez? Sunt viu. Mama ei de viaţă!...

          – Aşa, un pic în ceaţă, te văd... Flambarte! Da, tu te mai uiţi la televizor? Mâine e duminică, s-a dat ordonanţă de urgenţă de la guvern pentru popor. E obligatoriu, toată lumea se încuie în casă şi individual, fiecare ins, se gândeşte la viitorul lui şi al ţărişoarei. Nu iese nimeni afară, sunt amenzi mari dacă eşti prins!...  De votat se votează luni. Crede-mă că nu spun minciuni!

          – Ca la nebuni!... Televizorul l-am aruncat ca pe-un bolovan în capul lui Ponta, la ţintă, când a plagiat şi-a început să ne mintă.

          Bietul Flambart!

          Un bolovan, după alt bolovan, cu adresă!

          Ştiam că l-a spart, citisem în presă.

Notă: Acest text scris pentru revista Argeş îl public pe blog şi în consecinţă nu se va mai publica în revistă. Tristă situaţie pentru cititorii mei!

Ochiul unui Nikon

           Ochiul unui Nikon simte lumina, o adulmecă şi o fixează în temperatura culorilor. Îşi aşează unghiurile tangente pentru ca reflexia să strălucească cu emoţie şi rigoare geometrică. Mâsoară adâncimea cadrelor şi le potriveşte rezonanţa. E ca un pinpong al contrastelor, plutind deasupra întregului. Şir nesfârşit de topspinuri rafinate. ca o sărbătoare a spectacolului.

          Totul e să potriveşti fără respiraţie, clipa.

Consideraţii inconfortabile

E o acalmie care nu prevesteşte nimic bun.

Londra a tras pentru noi ultima salvă de tun.

Ponta e mai absent, mai retras în cuvinte.

Asul rătăcit e în mânecă la preşedinte.

Dulce ca mierea şi iute ca glonţul interimatul.

Dar s-a dovedit, nu e simplă cacialmaua cu statul.

Europa vorbeşte nemţeşte şi-a ieşit din minţi, strigă.

La Cotroceni, englezeşte, Crin dă cu laptele în mămăligă.

Antena 3 prestează, isterizează continuu. Moscova tace.

Gazul de şist în adâncuri, pentru cine se coace?

La Curte, puţină mişcare, se tunde iarbă.

Mark Gitenstein ambasadorul îşi râde în barbă.

Nu văd poporul! Nicăieri nu se mişcă!?...

„Căldură mare, mon cher! şi ţânţarii te pişcă!...

Argintul Cătălinei

           

           A perpelit soarele azi sufletul românului. Soarele şi gimnastica. Cred că s-a ajuns la 60 de grade la sol. După ce arbitrii ne-au furat bronzul, scoţându-ne bârna din ochi, mai că-mi venea să merg de nebun la Melisa şi Vanessa, cele două vrăjitoare celebre, să-mi descânte de deochi, dar n-am ştiut dacă ieşiseră din puşcărie.

          M-am temut sincer că vom pleca de la pomul lăudat cu sacul gol. N-a vrut Cătălina!

          După clătinarea de la bârnă, s-a oţelit în sine şi ca un arc s-a rostogolit pe covorul roz cu eleganţă şi acurateţe. Fata asta frumoasă ca o zănă ne-a făcut să preţuim strălucirea argintului.

          A noua medalie a Romaniei! E mult, e puţin?...

Tricolor la catarg

             

            Am văzut tricolorul românesc pe catargul olimpic între drapelul rusesc şi cel american. Mi-a venit în minte imaginea pruncului strivind fericit sănul mamei sale cu gingiile lui lacome şi crude, nevrând să scape nici o picătură din ce-i oferea viaţa în clipele acelea lungi. Nu deseori ai prilejul să consemnezi în foaia de parcurs când timpul îşi pierde măsura şi se risipeşte în mari bucurii. Trăim un şir neîntrerupt de cazne şi dezamăgiri. Cu atât mai neţărmurită fericirea care te umple de mândrie când steagul tău e acolo sus.

          Şi Alin şi Izbaşa s-au lăcomit probabil cu laptele matern, dar ce frumos au înflorit, dăruind!

          Aştern aceste rânduri cu câteva ore înainte ca gimnastica să ne aducă din nou pe culmi.

          S-auzim de bine că de rău are grijă Ponta!...

Breaking news. Rus...

            Dacă vine Dragnea la interne eu cred că se va merge până la capătul nopţii. Ne-am mai întors dintr-o gaură roşie, dar nu sunt semne că ne-am mai putea întoarce dintr-o gaură neagră, vie şi înşelătoare deschisă ţării la Referendum, de Iude.

          Nu se doarme bine la Cotroceni. Se aude că acolo bântuie o stafie. Şi furnici nebune colcăie-n soare la Neptun. O ştire. 
          Nu se mai doarme nici în cimitire, morţii învie din cătun în cătun.

          E o agitaţie la guvern, plagiatorii recompun listele. Curtea Constituţională tace etern.

          Isărescu-şi scrie Tristele...

          Cei care n-am plagiat şi nu ne-am dus nici la vot, nu ne regăsim nicăieri. Se aşterne negura rece peste noi, peste tot. 

          Dacă Dragnea trece la interne, vin ploi.

S-a cântat imnul la Londra

            

           Trebuia să vină aurul!

          Medalia 300 din palmaresul olimpic al României nu putea fi decât de aur. Puţine dintre ţările mari şi puternice ale lumii au dreptul să intre în club 300. Ai trei sute de medalii în timpul olimpiadelor moderne, eşti primit în Pantheon cu toate onorurile.

          Nici nu se putea mai bine o potrivire a hazardului la întâlnirea cu gloria! Cu siguranţă, gimnastica merita să fie regina, iar Sandra Izbaşa priviţi-o cu câtă modestie şi strălucire îşi poartă sceptrul!

          Mă întreb, incorigibil şi visător şi nu înţeleg!...

          Fata asta frumoasă, se va întoarce acasă şi, va da mâna cu un plagiator sacrileg.

          Să ne trezim oameni buni! S-a cântat imnul.

Mere otrăvite

           

            Dacă poveştile în viaţă s-ar adeveri, ar fi trebuit ca azi, Ilenele Cosânzenele să aştepte răbdătoare să vină Făt Frumos şi, ele doar să întindă grumazul lor suplu, pregătit să poarte cu mândrie şi şarm rafinat, medaliile olimpice. Se pare că spadasinele noastre au crezut prea mult în poveşti şi spadele lor altădată fulgerătoare, s-au îndoit sub taifunul coreean.

          Ce dureroasă iluzie, când constaţi că visul de mărire a căzut din pom ca un măr putrezit. Putrezit, sau otăvit?

          Se întreabă Anca Măroiu:

          – Dacă atunci când au fost în pregătire la noi, coreencele ne-au citit poveştile şi ne-au otrăvit merele?... Prea se mişcau pe planşă sigure pe vrăji! Iar ale noastre, completez nu puteau rupe vălul de pe ochi, pânza de păianjen care le împilase braţul.

          Aşa e în sport. Când eşti prea sigur de glorie, îţi scapă bidivii din hamuri, se scutură merele-n ramuri, fuge pământul de sub picioare şi nu faci istorie.

          N-a fost să fie sărbătoare!

          Medalia cu numărul 300 se amână!

          Ne-am învăţat de la Referendum, până...

Duelul dintre o sabie si un Nikon

            Aseară la Londra echipa de sabie a rămas până la urmă cu argintul. Emoţiile se pare, le-au tăiat elanul băieţilor. Oricum performanţa e uriaşă. După finală, m-am liniştit schimbând câteva vorbe cu un Nikon

          Nikonul acesta a mai poposit pe blogul meu. Îi place Pasărea ceţii şi din când în când îmi face daruri. De data asta darurile sunt deosebite, strălucesc. Mici accesorii pe care doar femeile elegante le preţuiesc.

          Las şi o adresă unde pot fi comandate Georgianei eventual
florescu_elena_georgiana@yahoo.com

.

Săbii de aur

            Muşchetarii din echipa de sabie a României au făcut un turnir fantastic. Sentimentul meu e că au la ei armele cu care să câştige finala olimpică. Cu ruşii în semifanele a fost o încleştare teribilă şi, cu toate atacurile paranormale energetice direcţionate din tribună către arbitrii, până la urmă sportivii noştrii cu multă stăpânire de sine şi inteligenţă, au suflat în iaurt, aruncând măştile de pe faţă, doar atunci când au fost siguri că tuşele sunt bine fixate şi nu se mai pot şterge din liste, ca la Referendum alegătorii. (Ce bine că Referendumul a fost înainte!)

          N-am nicio treabă, dar ruşii ăştia ar putea lua lectii la numărarea tuşelor valabile de la experţii noştrii Dragnea, Oprişan, sau ar conta şi un stagiu de manipulare de un an cu domnul doctor Ponta, că tot e prietenie mare.

          Ne duielăm cu Corea de Sud. Ora 20,45. Sentimentul meu e că ar fi timpul aurului.