sâmbătă, 15 decembrie 2012

Faleze in sarbatoare




          Sărbătorind trei ani împreună, cum zice în pagina revistei Faleze de piatră, Emanuel Pope, mentorul unui iniţiative de înaltă ţinută culturală şi artistică – Proiectul Cititor de proză – am plăcerea de a mă regăsi printre cei care semnează aducându-şi contribuţia la împlinirea unui număr aniversar de excepţie, bogat şi fără îndoială valoros. Linkul către contribuţia mea aici, dar câştigul e al dumneavoastră dacă parcurgeţi întreaga revistă.

          Dom Quijote Emanuel, Sărbători fericite!

joi, 13 decembrie 2012

Insomnie. Nicolae Radu.



         Rubrica prietenilor.
         Din Lotul Albaştrilor   

            Mă tăiasem la deget şi în cameră a năvălit miros de pădure în primăvară. Privirea aruncată pe fereastră afară, s-a umplut de uimire. Ningea. Fularul, căciula, mănuşile şi bocancii îmblăniţi. Repede fericitule, îmi spuneam, să vezi prima ninsoare!

          Afară ploua cu stropi mari şi grei. Cerul luminat de fulgere se cutremura fricos astupânduşi urechile de zgomotul tunetelor lungi. M-am întors în casă. Pelerina, umbrela...

          Cerul era albastru, sticlos. Un ger muşcător îngheţase bălţile ploii trecute. Soarele spânzura rânjind obraznic cu toţi dinţii.

          Biciuit de frig am intrat în cameră. Am descoperit în calendarul din perete cifra 21. Dedesubt, nu era anunţată nici o lună. Era inutil să-l răsfoiesc. Din el rămăsese doar fila aceea stingheră.
          Cu inima pitică m-am cuibărit în locul doar de mine ştiut, la pândă, să văd dacă mai vine o zi de mâine.

miercuri, 12 decembrie 2012

Poveste de iarnă



            
           Trupul  gol şi suplu, perfect desenat dedesubtul rochiei negre, nu părea stingherit de privirea-mi iscoditoare. Aşezată picior peste picior în scaun, lângă scara de lemn ce m-a urcat la etaj, patroana localului susţinea parcă un ritual, corect alcătuit din mişcări destinse care parcă, fără voia ei, eliberau discret sub croiala îndrăzneaţă, albul pictural fosforescent al pielii. Linii alungite, uşor curbate, încurajau excursul pe care ochiul meu şi-l ingăduia înainte de a recunoaşte că ceeace percepuse din prima clipă, se împlinea la superlativ. Sânii ei mici se cuibăriseră calzi în căuşul palmelor mele ce se deschiseseră sub masă ca petalele unei flori. S-a ridicat în picioare apropiindu-se de masa noastră. Am realizat scurt că sărbătoarea, numai a mea, se încheiase.

          Dar conversaţia cu patroana, chiar dacă a pierdut în intimitate, mi-a întărit convingerea că am în faţă un om deosebit. Se întrezărea avocatul din cealaltă profesie a ei, liberală. Nici nu se putea altfel. Nimeni nu-şi asumă uşor o aventură care te poate pierde pe drum. Cum poate fi cultura – o afacere?


          Coborât pe pământ, mă aflam aseară într-un local în care intrasem numai de două ori. Librăria/Ceainăria "La librarie Mon Cher". Mă adusese acolo Lecţia lui Eugen Ionescu. Spun asta, ca să nu fiu obligat să recunosc faptul că practic Nae, prietenul meu era cel care mă scosese din casă. 
           Traversasem oraşul pe jos printre fulgii primei zăpezi. Când am ajuns, spaţiul nu tocmai darnic dar plăcut, mobilat cu gust şi întotdeauna dăruit cu o muzică bună, era deja umplut de multe perechi de tineri. Tineri frumoşi şi cuminţi ce se sorbeau din ochi pe măsură ce se încălzeau cu ceaiuri aromate, sau licori speciale ce scădeau proporţional în pahar. Trebuie să recunosc, pe vremea mea fetele nu erau atât de frumoase. Poate, vinovat fumul de la ţigară, sau fulgii de nea ce dansau besmetic prin geam în oglinda de-afară.


          Lectura piesei, însufleţită mai ales de superba actriţă Luminiţa Borta, mi-a readus in memorie tinereţea îndrăgostitului de mine, permanent şi absurd de nemărturisit. 
           Spre deosebire de personajul din piesă, eu nu am ştiut niciodată să adun şi, de aceea am să scad o seară frumoasă şi un nume AMI, exotic, de La librarie mon cher şi nemărturisit din lunga mea listă.

          Ce nume frumos are patroana!