Deszǎpeziri roșii. Pamflet

            Notǎ: Imaginea din fotografie nu e scandaloasǎ, sǎ ne obișnuim, sǎ se știe. De la 1 februarie intrǎ in vigoare codurile. E o iarnǎ pǎcǎtoasǎ, a nins. Viscolul latrǎ fierbinte. S-a dat liber cu felinarul roșu aprins la Crucea de Piatrǎ. Poate așa mai ieșim în stradǎ la zǎpadǎ pânǎ nu murim.

                                                  * 
            Viscolul ce a pus stapânire peste ţarǎ, e cel nevǎzut. Pentru acela ar trebui instituit codul rosu și starea de alertǎ. Cine sǎ o facǎ, știinţific și practic? Sǎ determine grosimea stratului de minciuni ale premierului, sǎ mǎsoare viteza pustiirii și Crivǎţul jafului, și, în ce unitǎţi de mǎsurǎ sǎ stabileascǎ presiunea guvernului asupra justiţiei?
             Cine sǎ se ia de piept cu baronii indolenţi și nesimţiţi cu prefecţii judeţelor nesǎtui, cu politicienii corupţi, când noi orbiţi de pandemia antenelor nu mai știm sǎ mânuim în stradǎ lopeţile pentru deszǎpezire?
            Atinși de orbire și daltonism ne încurajǎm, ni se nǎzare, cǎ zǎpada e tot albǎ cum o știm din copilǎrie și nǎmeţii, nu vedem cǎ sunt dune roșii de nisip. Stǎm în case așteptând tǎcuţi ca Șova sǎ traseze pe hartǎ Marile lui proiecte.
            Fǎrǎ nici o decenţǎ,/ în bǎșcǎlie,/ ne-a lǎmurit,/ nu știe/ ce-i frica/ de Dumnezeu,/ cǎ centrul lumii l-a stabilit/ cu Bombonica/ la Alexandria, prin ordonanţǎ de urgenţǎ,/ într-un eseu/ de un leu./
            De fapt Șova are doar un singur proiect, dat prin încredinţare directǎ regilor asfaltului. Sǎ toarne asfalt peste noi toţi, straturi-straturi de roșu, sǎ ni-l bage în gura care vorbește, în urechile care ascultǎ, în ochii celor care nu sunt hoţi. În arta politicǎ orice construcţie mǎreaţǎ cere sacrificii umane și o abordare miticǎ.
            Se și vede un meșter Manole de autostrǎzi. Sǎ taie pǎduri Transilvane, sǎ disloce  Roșii Montane, sǎ  punǎ milioane de metrii cubi de Ane cu graţie în fundaţie. Sǎ amestece nisipul cu sângele în malaxoare și sǎ-i dea culoare potrivitǎ sǎ niveleze cu compresoarele și sǎ instaleze de la chinezi și de la ruși ursitoarele de elitǎ în tribunǎ ca sǎ umple locurile goale pe esplanadǎ și sǎ inaugureze cu fast și cârnaţi marea autostradǎ într-o cursǎ nebunǎ urcaţi în Ferrari în Porsche sau BMW-eu cǎtre Cotroceni.

Învingǎtorul e zeu.

            Deschideţi poarta sǎ intre viscolul!

Stare de alertǎ

           "Nemiloasǎ justiţia bǎsistǎ! Iar și-a dat cu stângu-n dreptu, tristǎ. A amânat procesul lui Fenechiu, Transformatorul, doar pânǎ mâine. Ce viaţǎ de câine! Judecǎtorul ǎla a fǎcut pe deșteptul. De ce s-o fi grǎbind? Pușcǎriile în toatǎ ţara sunt pline, nu s-o fi gândind cǎ vine, vara? El nu vede cǎ e zǎpada pe noi cât casa pisicii?" Gândesc miniștrii ǎia piticii, sechestraţi în comandament la guvern ore în șir, jucând telefonul fǎrǎ fir și bǎtându-se cap în cap ca-ntr-un șah etern. Bieţii de ei, au inventat un joc inteligent, cine are capul mai tare, așteaptându-l pe premier sǎ coboare de la antrenament, sǎ i se oxigeneze creierul mic, cǎ el e singurul capabil, dinamic, abil voinic, sǎ rezolve toate problemele cetǎţenilor. Într-un târziu vine și premierul, transpirat dar oxigenat cu mutarea în plic.

            “Decretǎm stare de alertǎ ca sǎ extragem legal ce-a mai rǎmas de extras din bugetul de rezervǎ naţional. E nevoie ca banii sǎ ajungǎ unde trebuie!... Iar domnul Fenechiu sǎ plece urgent, sǎ-și aleagǎ Buzǎu sau Focșani, cǎ-nchidem drumurile, cinci ani.

            Mersi. Pa! Vedeţi ce faceţi cu rovinieta..."

Wawrinka și Jumǎtate de Nadal Calare pe Jumatate de Iepure Șchiop

            Cei mai fericiţi oameni din lume trǎiesc la antipozi. O știu nu din statistici, care oricum confirmǎ prin cercetarea unor date, precum – orele de muncǎ, timpul liber, speranţa de viaţǎ – cǎ Australia se plaseazǎ în top, înaintea unor ţǎri din Schengenul Paradisului, precum Suedia, Canada, Norvegia, Elveţia şi Statele Unite. L-am ascultat pe Nicolae Sirius povestind cu un anumit prilej, cum el, un venetic, ilustru necunoscut acolo, fǎrǎ cronici în reviste importante, fǎrǎ sǎ cunoascǎ vre-un critic din juriu, a reușit sǎ câștige douǎ premii literare importante, doar cu cǎrţile sale(culmea, în unele lumi se citesc și cǎrţile…), oferindu-i-se nu numai consistente sume de bani, ci și un loc onorant în Uniunea Scriitorilor Australieni.

            Dar ţara celor 21.000.000 de australieni, abia jumǎtate din numǎrul estimat al cangurilor(or fi având cipuri implantate cangurii ǎștia, cum i-or fi numǎrat?...) și-a construit în statul Victoria, la Melbourne, zeci de terenuri albastre, cu suprafaţǎ egalǎ, decupate din cer, spaţii magice ale sportului alb, unde descind zeii sǎ se întreacǎ în lupte crâncene. Turnirurile sunt lungi, încleștarea este homericǎ, iar victoria te propulsezǎ în pagina de onoare a istoriei.

            Am fost și noi romanii aproape sǎ bem din cupa învingǎtorului, și Tecǎu, și Simona Halep, dar n-a fost sǎ fie. Poate altǎdatǎ. Am asistat astǎzi la ultima partidǎ a Turneului de Mare Șlam de la Melbourne. S-au înfruntat frumoasa și bestia. Elveţianul Stanislas Wawrinka și favoritul spaniol  Rafael Nadal. Puţini erau cei care credeau cǎ Wawrinka va putea face faţǎ bestiei(a nu se uita ca the best este cel mai bun), dar speranţa era partea frumoasǎ, autodepǎșirea nobleţea și curajul luptei sportive.

            În primele douǎ seturi outsiderul a funcţionat ca un ceas elveţian. 6/3, 6/2 de nu-mi venea sǎ cred cǎ in toate cele 14 partide de pânǎ atunci disputate între ei, nu reușise sǎ-i ia spaniolului nici un set.

            Se petrece însǎ în setul al doilea un fapt ciudat, prima oarǎ am crezut cǎ Nadal joacǎ puţin teatru ca sǎ-și gǎseascǎ un subterfugiu în caz de eșec. La 2-1 pentru elveţian, spaniolului parcǎ-i plesniserǎ cusǎturile pe spate. A pǎrǎsit terenul de joc și s-a îndreptat cǎtre vestiar, fǎrǎ sǎ spunǎ nimic arbitrului, spre consternare lui Wawrinka. La vestiar, probabil o porumbiţǎ albǎ i-a adus în cioc, din trusa ei sanitarǎ, câţiva stropi de apǎ vie.

            În setul trei, ciudǎţenia efectului nu-și gǎsește explicaţie. Brǎţul cel slab al lui Nadal se întǎrește, încet-încet( efectul apei de porumbiţǎ) și braţul tare al lui Wawrinka se tulburǎ și parcǎ lovește o fantomǎ în loc sǎ loveascǎ mingea. La 5/3 pentru Nadal cu spaniolul servind pentru set, elveţianul schimbǎ racheta, se încurajeazǎ, se ceartǎ cu calul, dar ca într-un miracol pânǎ la urmǎ, Jumǎtate de Nadal Cǎlare pe Jumǎtate de Iepure Șchiop, câștigǎ setul cu un Wawrinka miop.

            Uriașul se întoarce!

            Se întoarce oare? N-a fost sǎ se mai întoarcǎ. Vraja i s-a lut de pe ochi lui Wawrinka și în setul patru, cu ajutorul serviciului, singurul care nu l-a trǎdat de-a lungul meciului(19 ași), a început sǎ numere mingiile câștigǎtoare: 1,2,3,4. Ghem. MECI. Se bucurǎ în tǎcere. Își savureazǎ epuizat victoria.

            Închei cu declaraţia elveţianului de la sfârșit, memorabilǎ:

            “Nu știu dacǎ visez, sau nu! Voi afla mâine dimineaţǎ.”

Ninge. Din arginturile mele

                                                                             Foto Dumitru Ungureanu

Se dedică poetei Florina Isache

iar s-au jucat îngerii

toată noaptea

s-au zbenguit

s-au bătut cu pernele

lor moi

un fulg n-a rămas în cer

  

ne-a acoperit zăpada

parcă şi sângele-n mine

e alb

îmi ţin strâns

în pumni respiraţia

să nu-mi scape

ca pe vremuri

sfoara la zmeu

Din volumul Bursa îngerilor

Cod roșu de ţarǎ

            24 ianuarie. În ciuda tuturor disensiunilor și conflictelor care ne dezbinǎ în ziua asta cernitǎ ce ar trebui sǎ fie sfântǎ, ceva în ţarǎ ne-ar mai putea unii ca popor. Sentimentul de rǎu de minciunǎ și cruntǎ lehamite faţǎ de politic, în interior _ și afarǎ, gerul nǎpraznic și fulgii de zǎpadǎ, ce stau sǎ cadǎ din cer. Cod roșu de infern la guvern.

Notǎ: Imediat dupa ce am postat am fost sunat de la 112 si intrebat ce urgenta am... Eu nu sunasem. O fii pentru localizare?...