Wawrinka și Jumǎtate de Nadal Calare pe Jumatate de Iepure Șchiop

            Cei mai fericiţi oameni din lume trǎiesc la antipozi. O știu nu din statistici, care oricum confirmǎ prin cercetarea unor date, precum – orele de muncǎ, timpul liber, speranţa de viaţǎ – cǎ Australia se plaseazǎ în top, înaintea unor ţǎri din Schengenul Paradisului, precum Suedia, Canada, Norvegia, Elveţia şi Statele Unite. L-am ascultat pe Nicolae Sirius povestind cu un anumit prilej, cum el, un venetic, ilustru necunoscut acolo, fǎrǎ cronici în reviste importante, fǎrǎ sǎ cunoascǎ vre-un critic din juriu, a reușit sǎ câștige douǎ premii literare importante, doar cu cǎrţile sale(culmea, în unele lumi se citesc și cǎrţile…), oferindu-i-se nu numai consistente sume de bani, ci și un loc onorant în Uniunea Scriitorilor Australieni.

            Dar ţara celor 21.000.000 de australieni, abia jumǎtate din numǎrul estimat al cangurilor(or fi având cipuri implantate cangurii ǎștia, cum i-or fi numǎrat?...) și-a construit în statul Victoria, la Melbourne, zeci de terenuri albastre, cu suprafaţǎ egalǎ, decupate din cer, spaţii magice ale sportului alb, unde descind zeii sǎ se întreacǎ în lupte crâncene. Turnirurile sunt lungi, încleștarea este homericǎ, iar victoria te propulsezǎ în pagina de onoare a istoriei.

            Am fost și noi romanii aproape sǎ bem din cupa învingǎtorului, și Tecǎu, și Simona Halep, dar n-a fost sǎ fie. Poate altǎdatǎ. Am asistat astǎzi la ultima partidǎ a Turneului de Mare Șlam de la Melbourne. S-au înfruntat frumoasa și bestia. Elveţianul Stanislas Wawrinka și favoritul spaniol  Rafael Nadal. Puţini erau cei care credeau cǎ Wawrinka va putea face faţǎ bestiei(a nu se uita ca the best este cel mai bun), dar speranţa era partea frumoasǎ, autodepǎșirea nobleţea și curajul luptei sportive.

            În primele douǎ seturi outsiderul a funcţionat ca un ceas elveţian. 6/3, 6/2 de nu-mi venea sǎ cred cǎ in toate cele 14 partide de pânǎ atunci disputate între ei, nu reușise sǎ-i ia spaniolului nici un set.

            Se petrece însǎ în setul al doilea un fapt ciudat, prima oarǎ am crezut cǎ Nadal joacǎ puţin teatru ca sǎ-și gǎseascǎ un subterfugiu în caz de eșec. La 2-1 pentru elveţian, spaniolului parcǎ-i plesniserǎ cusǎturile pe spate. A pǎrǎsit terenul de joc și s-a îndreptat cǎtre vestiar, fǎrǎ sǎ spunǎ nimic arbitrului, spre consternare lui Wawrinka. La vestiar, probabil o porumbiţǎ albǎ i-a adus în cioc, din trusa ei sanitarǎ, câţiva stropi de apǎ vie.

            În setul trei, ciudǎţenia efectului nu-și gǎsește explicaţie. Brǎţul cel slab al lui Nadal se întǎrește, încet-încet( efectul apei de porumbiţǎ) și braţul tare al lui Wawrinka se tulburǎ și parcǎ lovește o fantomǎ în loc sǎ loveascǎ mingea. La 5/3 pentru Nadal cu spaniolul servind pentru set, elveţianul schimbǎ racheta, se încurajeazǎ, se ceartǎ cu calul, dar ca într-un miracol pânǎ la urmǎ, Jumǎtate de Nadal Cǎlare pe Jumǎtate de Iepure Șchiop, câștigǎ setul cu un Wawrinka miop.

            Uriașul se întoarce!

            Se întoarce oare? N-a fost sǎ se mai întoarcǎ. Vraja i s-a lut de pe ochi lui Wawrinka și în setul patru, cu ajutorul serviciului, singurul care nu l-a trǎdat de-a lungul meciului(19 ași), a început sǎ numere mingiile câștigǎtoare: 1,2,3,4. Ghem. MECI. Se bucurǎ în tǎcere. Își savureazǎ epuizat victoria.

            Închei cu declaraţia elveţianului de la sfârșit, memorabilǎ:

            “Nu știu dacǎ visez, sau nu! Voi afla mâine dimineaţǎ.”