Am
așteptat-o pe Simona Halep, nu am scris nimic despre evoluţia ei la Melbourne,
tocmai ca sǎ împlineascǎ performanţa. Consider cǎ acum, dupǎ trei victorii și
intrarea în optimile de finalǎ ale turneului, pot însenina cu zâmbetul ei
pagina ceţoasǎ a blogului meu. Mai ales cǎ ultima victorie o propulseazǎ în top
ten-ul marilor jucǎtoare pe locul 10. Oare cum respiri aerul rarefiat al înǎlţimilor
Tibetului, printre puţinii cǎlugǎri oficiind dansul lor ciudat, cu figurile
concentrate, urmǎrind fascinaţia unei idei ca pe o minge de tenis? Dintre acei
cǎlugǎri doar unul se va reîncarna Dalai Lama, cum și în tenis doar una dintre
prinţesele sportului alb va purta coroana ce pare de neclintit a Serenei Williams.
Cum
apreciam și într-o postare anterioarǎ, Simona pare cǎ se încǎlzește mai greu,
poate de aceea în primele douǎ meciuri a pierdut setul de început, dezlǎnţuindu-se
apoi, nu ca un uragan, nu forţa disproporţionatǎ e atuul ei, ea e un fel de
Jean Michel Jarre ce stǎpânește ritmurile și armonizeazǎ maiestria, liniile
perfect desenate înmǎrmurind adversarele la un moment dat prin variaţie
imprevizibilǎ a laserelor și artificiilor.
Furat
de cuvinte, exagerez cumva voit orice razǎ de soare ce strǎlucește pentru o
secundǎ, spǎrgâd norii negrii ameninţǎtori, cenușii, ai politicului. Te mai aștept
Simona!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu