Zǎpezile de altǎdatǎ. Pamflet

            Folosind observatorul cu raze X Chandra de la NASA cercetǎtorii au fotografiat una din cele mai puternice gǎuri negre descoperite pânǎ acum la 3,9 miliarde de ani luminǎ distanţa de pǎmânt. Teoria spune cǎ roiul acela mare e ca un puzzle, gazul fierbinte dinspre margini ar trebui sǎ se rǎceascǎ și gazul dens din centru ar trebui sǎ se rǎceascǎ, și mai tare, și mai rapid. Presiunea înregistratǎ în gazul rǎcit ar trebui sǎ scadǎ, iar gazul aflat la distanţe mai mari ar trebui sǎ se apropie de aceastǎ zonǎ, în procesul de  translaţie și în derivǎ  creativǎ, pe drum, formându-se mii de miliarde de stele.

            Știrea pusǎ în circulaţie la noi de prietenii de la HotNews i-a fost prezentatǎ de consilieri premierului care într-un bum de inspiraţie și-a legat firul Ariadnei de degetul mijlociu  de la mâna stângǎ și de aici a început sǎ împleteascǎ la andrele o strategie în labirintul minţii lui tulburate de ghilimele. Ca sǎ rupǎ gura târgului, tot susţineau unii detractori de la B1 cǎ USL-ul n-are nici o strategie, a chemat alǎturi pentru început trei specialiști, pe Șova de la marile proiecte și drumuri, pe ministrul justiţiei pentru un cadru recte legal și pe doamna Firea specialista în fire, pulovere și parfumuri, pe val de când trista doamnǎ și-a dat demisia de carnaval.

            Foarte utilǎ s-a dovedit ideia cu Firea, femeia îi cunoștea bine pe Sandu Baiazid(numele Baiazid e de bonton, Ion era prea inodor, incolor și insipid, ca conducǎtor de oști, recunosti?...) Director la Administraţia Nationalǎ de Meteorologie și de asemni cunoștea fetele de la prognozǎ de pe vremea când era la televizor dizeuzǎ . I-au primit pe toţi meteorologii odatǎ în contumacie în partid sub pǎlǎrie uselisticǎ și i-au chemat la guvern pe blat sǎ facǎ o pozǎ artisticǎ, cod-atǎ și buget-atǎ curat.

            Și s-a așternut peste ţarǎ o gaurǎ albǎ polarǎ, cu viscol și fum și cu frigu. La început cocoșu a cântat de douǎ ori cu-cu-ri-gu codul-roșu. S-au dat explicaţii, somaţii, îndrumǎri informale, sǎ nu mai ieșim cu mașina pe drum la vale.

            Vântul ar trebui sǎ batǎ, și aerul sǎ se rǎceascǎ în centru. Pentru cǎ pe margini, mai ales în sud, ar trebui sǎ-și sporeascǎ viteza (apud 70-80 de kilometrii), și aerul sǎ se rǎceascǎ și mai tare. Aud cǎ va ninge zece centimetrii de la firul ierbii, din senin, în plin gerar, iar soarele se va acoperii plenar cu nori, în miez de iarnǎ, fenomen rar. Se vor produce nǎmeţi, vor fi în pericol cerbii, caprioarele și, muicǎ, zeci de babeţi se vor îneca în samovar, cu ţuicǎ…

            Cu circumstanţele și cu plugurile s-au blocat șoselele și sau deblocat belșugurile… Zeci de milioane de euro și miliarde de roni au roit-o de la buget, deszǎpezindu-se la baroni.           

            Nu e nevoie de ochi de ciclop, nici de telescop, se vede cu ochiul liber.

Haikuuri. Din arginturile mele

            *

Cum se-nlǎnţuie

ca o iederǎ ploii

trupul tǎu tânǎr

           *

Capcane de vânt

zmeu sprinten, nesabuit,

zdrelindu-și glezna

           *

Dicolo de geam

noaptea ca o lupoaicǎ

alǎptând stele

           *

Precum fluturii

gloanţele ard argintul

zǎpezii din noi

           *

Nebǎnuite

tam-tamuri depun în cerc

liniști egale

           *

Raze de lunǎ

decojind somnul pietrei

…cum crește timpul

 

                                           Photo Bryan Tarnovski

Deszǎpeziri roșii. Pamflet

            Notǎ: Imaginea din fotografie nu e scandaloasǎ, sǎ ne obișnuim, sǎ se știe. De la 1 februarie intrǎ in vigoare codurile. E o iarnǎ pǎcǎtoasǎ, a nins. Viscolul latrǎ fierbinte. S-a dat liber cu felinarul roșu aprins la Crucea de Piatrǎ. Poate așa mai ieșim în stradǎ la zǎpadǎ pânǎ nu murim.

                                                  * 
            Viscolul ce a pus stapânire peste ţarǎ, e cel nevǎzut. Pentru acela ar trebui instituit codul rosu și starea de alertǎ. Cine sǎ o facǎ, știinţific și practic? Sǎ determine grosimea stratului de minciuni ale premierului, sǎ mǎsoare viteza pustiirii și Crivǎţul jafului, și, în ce unitǎţi de mǎsurǎ sǎ stabileascǎ presiunea guvernului asupra justiţiei?
             Cine sǎ se ia de piept cu baronii indolenţi și nesimţiţi cu prefecţii judeţelor nesǎtui, cu politicienii corupţi, când noi orbiţi de pandemia antenelor nu mai știm sǎ mânuim în stradǎ lopeţile pentru deszǎpezire?
            Atinși de orbire și daltonism ne încurajǎm, ni se nǎzare, cǎ zǎpada e tot albǎ cum o știm din copilǎrie și nǎmeţii, nu vedem cǎ sunt dune roșii de nisip. Stǎm în case așteptând tǎcuţi ca Șova sǎ traseze pe hartǎ Marile lui proiecte.
            Fǎrǎ nici o decenţǎ,/ în bǎșcǎlie,/ ne-a lǎmurit,/ nu știe/ ce-i frica/ de Dumnezeu,/ cǎ centrul lumii l-a stabilit/ cu Bombonica/ la Alexandria, prin ordonanţǎ de urgenţǎ,/ într-un eseu/ de un leu./
            De fapt Șova are doar un singur proiect, dat prin încredinţare directǎ regilor asfaltului. Sǎ toarne asfalt peste noi toţi, straturi-straturi de roșu, sǎ ni-l bage în gura care vorbește, în urechile care ascultǎ, în ochii celor care nu sunt hoţi. În arta politicǎ orice construcţie mǎreaţǎ cere sacrificii umane și o abordare miticǎ.
            Se și vede un meșter Manole de autostrǎzi. Sǎ taie pǎduri Transilvane, sǎ disloce  Roșii Montane, sǎ  punǎ milioane de metrii cubi de Ane cu graţie în fundaţie. Sǎ amestece nisipul cu sângele în malaxoare și sǎ-i dea culoare potrivitǎ sǎ niveleze cu compresoarele și sǎ instaleze de la chinezi și de la ruși ursitoarele de elitǎ în tribunǎ ca sǎ umple locurile goale pe esplanadǎ și sǎ inaugureze cu fast și cârnaţi marea autostradǎ într-o cursǎ nebunǎ urcaţi în Ferrari în Porsche sau BMW-eu cǎtre Cotroceni.

Învingǎtorul e zeu.

            Deschideţi poarta sǎ intre viscolul!

Stare de alertǎ

           "Nemiloasǎ justiţia bǎsistǎ! Iar și-a dat cu stângu-n dreptu, tristǎ. A amânat procesul lui Fenechiu, Transformatorul, doar pânǎ mâine. Ce viaţǎ de câine! Judecǎtorul ǎla a fǎcut pe deșteptul. De ce s-o fi grǎbind? Pușcǎriile în toatǎ ţara sunt pline, nu s-o fi gândind cǎ vine, vara? El nu vede cǎ e zǎpada pe noi cât casa pisicii?" Gândesc miniștrii ǎia piticii, sechestraţi în comandament la guvern ore în șir, jucând telefonul fǎrǎ fir și bǎtându-se cap în cap ca-ntr-un șah etern. Bieţii de ei, au inventat un joc inteligent, cine are capul mai tare, așteaptându-l pe premier sǎ coboare de la antrenament, sǎ i se oxigeneze creierul mic, cǎ el e singurul capabil, dinamic, abil voinic, sǎ rezolve toate problemele cetǎţenilor. Într-un târziu vine și premierul, transpirat dar oxigenat cu mutarea în plic.

            “Decretǎm stare de alertǎ ca sǎ extragem legal ce-a mai rǎmas de extras din bugetul de rezervǎ naţional. E nevoie ca banii sǎ ajungǎ unde trebuie!... Iar domnul Fenechiu sǎ plece urgent, sǎ-și aleagǎ Buzǎu sau Focșani, cǎ-nchidem drumurile, cinci ani.

            Mersi. Pa! Vedeţi ce faceţi cu rovinieta..."

Wawrinka și Jumǎtate de Nadal Calare pe Jumatate de Iepure Șchiop

            Cei mai fericiţi oameni din lume trǎiesc la antipozi. O știu nu din statistici, care oricum confirmǎ prin cercetarea unor date, precum – orele de muncǎ, timpul liber, speranţa de viaţǎ – cǎ Australia se plaseazǎ în top, înaintea unor ţǎri din Schengenul Paradisului, precum Suedia, Canada, Norvegia, Elveţia şi Statele Unite. L-am ascultat pe Nicolae Sirius povestind cu un anumit prilej, cum el, un venetic, ilustru necunoscut acolo, fǎrǎ cronici în reviste importante, fǎrǎ sǎ cunoascǎ vre-un critic din juriu, a reușit sǎ câștige douǎ premii literare importante, doar cu cǎrţile sale(culmea, în unele lumi se citesc și cǎrţile…), oferindu-i-se nu numai consistente sume de bani, ci și un loc onorant în Uniunea Scriitorilor Australieni.

            Dar ţara celor 21.000.000 de australieni, abia jumǎtate din numǎrul estimat al cangurilor(or fi având cipuri implantate cangurii ǎștia, cum i-or fi numǎrat?...) și-a construit în statul Victoria, la Melbourne, zeci de terenuri albastre, cu suprafaţǎ egalǎ, decupate din cer, spaţii magice ale sportului alb, unde descind zeii sǎ se întreacǎ în lupte crâncene. Turnirurile sunt lungi, încleștarea este homericǎ, iar victoria te propulsezǎ în pagina de onoare a istoriei.

            Am fost și noi romanii aproape sǎ bem din cupa învingǎtorului, și Tecǎu, și Simona Halep, dar n-a fost sǎ fie. Poate altǎdatǎ. Am asistat astǎzi la ultima partidǎ a Turneului de Mare Șlam de la Melbourne. S-au înfruntat frumoasa și bestia. Elveţianul Stanislas Wawrinka și favoritul spaniol  Rafael Nadal. Puţini erau cei care credeau cǎ Wawrinka va putea face faţǎ bestiei(a nu se uita ca the best este cel mai bun), dar speranţa era partea frumoasǎ, autodepǎșirea nobleţea și curajul luptei sportive.

            În primele douǎ seturi outsiderul a funcţionat ca un ceas elveţian. 6/3, 6/2 de nu-mi venea sǎ cred cǎ in toate cele 14 partide de pânǎ atunci disputate între ei, nu reușise sǎ-i ia spaniolului nici un set.

            Se petrece însǎ în setul al doilea un fapt ciudat, prima oarǎ am crezut cǎ Nadal joacǎ puţin teatru ca sǎ-și gǎseascǎ un subterfugiu în caz de eșec. La 2-1 pentru elveţian, spaniolului parcǎ-i plesniserǎ cusǎturile pe spate. A pǎrǎsit terenul de joc și s-a îndreptat cǎtre vestiar, fǎrǎ sǎ spunǎ nimic arbitrului, spre consternare lui Wawrinka. La vestiar, probabil o porumbiţǎ albǎ i-a adus în cioc, din trusa ei sanitarǎ, câţiva stropi de apǎ vie.

            În setul trei, ciudǎţenia efectului nu-și gǎsește explicaţie. Brǎţul cel slab al lui Nadal se întǎrește, încet-încet( efectul apei de porumbiţǎ) și braţul tare al lui Wawrinka se tulburǎ și parcǎ lovește o fantomǎ în loc sǎ loveascǎ mingea. La 5/3 pentru Nadal cu spaniolul servind pentru set, elveţianul schimbǎ racheta, se încurajeazǎ, se ceartǎ cu calul, dar ca într-un miracol pânǎ la urmǎ, Jumǎtate de Nadal Cǎlare pe Jumǎtate de Iepure Șchiop, câștigǎ setul cu un Wawrinka miop.

            Uriașul se întoarce!

            Se întoarce oare? N-a fost sǎ se mai întoarcǎ. Vraja i s-a lut de pe ochi lui Wawrinka și în setul patru, cu ajutorul serviciului, singurul care nu l-a trǎdat de-a lungul meciului(19 ași), a început sǎ numere mingiile câștigǎtoare: 1,2,3,4. Ghem. MECI. Se bucurǎ în tǎcere. Își savureazǎ epuizat victoria.

            Închei cu declaraţia elveţianului de la sfârșit, memorabilǎ:

            “Nu știu dacǎ visez, sau nu! Voi afla mâine dimineaţǎ.”