Urda slugilor. Tablou în desfǎșurare.

           Poporul român e un popor de domni. Ne tragem în linie paternǎ direct din ramura cu rǎdǎcini înfipte adânc în noianul de voievozi și domnitori ai neamului, iubitori de ţarǎ, vinuri și femei. Cel Mare, cel Rǎu, cel Bun, cel Cumplit, cel Viteaz. Toţi risipindu-și preaplinul inimii lor în paturile largi, primitoare, cu așternut de atlaz. La soare te puteai uita, dar la pielea albǎ de domniţǎ înaintea domnitorului, ba! 

Pe boierii cârtitori i-a mai scurtat dinadins de cap, la mânie și supǎrare uneori, vreun Despot luminat. Ramura ciuntitǎ a boierilor s-a stins mai târziu în închisori.

            Astfel ne-am așezat din flori – cei care nu sunt slugi, nici cuci, nici haiduci – un popor de domni în democraţie. Talpa crǎpatǎ a ţǎrii, ţǎranul –  niciodatǎ n-a contat.

            Acum lucrurile sunt schimbate. Timpurile de splendori, chiolhan și huzur, au rǎmas uitate sub o perdea de fum. Noi poporul suveran de domni am ajuns meditativi. Ne-au cuprins depresiile, fatalmente ne-a învins spiritul Mioriţei. Ne-a plǎcut sǎ ne scufundǎm în el și am devenit triști, așteptându-ne stipendele invariabil neîndestulǎtor, la date fixe. În culmea rǎbdǎrii ne-a cuprins plictiseala, starea de graţie a contemplǎrii. Continuǎm sǎ fim slujiţi. Suntem poporul de domni cei mai iubiţi, când votǎm.

            Câţiva, puţini am intrat în biblioteci, alţii, cei mai mulţi s-au înfundat în fotolii privind la televizoare ca la circoteci roiul de molii și urmǎrind cum se mișcǎ reforma statului ca un elefant. 

Ei, slugile noastre, au evoluat, au gulere albe nu le mai au albastre. I-am atașat la stat demnitari. I-am investit în guvern pe cai mari. Primari. Parlamentari. 

Toţi slugi în slujba poporul suveran de domni, marele tiran!…

            Istoric vorbind, slugile au fost întotdeauna hoaţe și-au tras partea lor, au înșelat, au vândut vinul din beci, au luat viile și moșiile asupra lor, pentru ca stǎpânii sǎ nu mai aibǎ griji, sǎ-și înalţe spiritul liber și lenea pe creste și sǎ se joace, în cel mai rǎu caz la necaz, pǎrǎsiţi de neveste, de-a baba oarba cu vremea.

            Au rǎmas pe dinafarǎ poeţii notabili, ei nu sunt nici domni, nici slugi. S-au nǎpustit pe bloguri în blogosferǎ și înoatǎ în blugi prin nǎmeţii de metafore și pamflete politice, într-o nouǎ erǎ, înfierând în numele poporului de domni cu toatǎ ura de care sunt capabili, poporul de slugi.

            Dar sluga, ca o babǎ surdǎ – cum bine zicea senatorul Nicolicea – n-are mamǎ n-are urdǎ!

Sânziana de la Doha

              Povestea Sânzienei de la Doha a avut azi un final fericit. În tribunǎ, Stere Halep, tatǎl Simonei trǎia aievea o minune la care nici nu îndrǎznise poate sǎ viseze. Înconjuratǎ de șeici, fata lui ridica mândrǎ deasupra capului pasǎrea fermecatǎ. Trofeul pe care dupǎ o sǎptǎmâna luminatǎ îl câștigase pe merit.

            “Grijǎ mare fetiţo la pasǎrea aia sǎ nu zboare! Va trebui la noi acasǎ, la Constanţa pe strada Chiliei, sǎ schimbǎm mobila din sufragerie. Ne trebuie o vitrinǎ mai mare, doar n-o sǎ ţin pasǎrea într-o colivie. O sǎ intre lumea la el în casǎ, s-o atingǎ, s-o pipǎie, sǎ se convingǎ cǎ nu e de tinichea.” Gândul lui Stere porni înapoi și-și vǎzu copila de patru ani, cât racheta, cum alerga încǎpǎţânatǎ dupǎ minge, s-o treacǎ peste fileu.

            “Frat’su, mai mare cu șase ani, chiar se antrena și promitea sǎ ajungǎ tenisman. N-a fost sǎ fie. Nu-i pentru cine se pregǎtește. Nu zic, Doamne ferește, cǎ ea nu s-ar fi pregǎtit. Dar cu trupu-i plǎpând, nu-i dǎdeam prea multe șanse, doar din voinţǎ s-a întǎrit. Eu n-am oprit-o dar nici n-am încurajat-o prea mult.”

            Descǎtușatǎ de complexe, cu plǎcerea de a juca, Halep a avut la Doha o sǎptǎmânǎ încântǎtoare. A fost tot timpul cu racheta la ea și agerimea gândului a întrecut nu numai viteza mingiilor ce pǎreau devastatoare, ci mai ales a reușit sǎ blocheze rotiţele ce se învârteau în gol în mintea adversarelor care nu mai înţelegeau uneori nimic. Pe rând, elita consacratǎ Erani, Radwanska, Kerber, dintre cele mai mari stele ale sportului alb, au pǎlit și s-au recunoscut înfrânte în faţa celei ce strǎlucea.

            O orǎ și șase minute în care parcǎ am renǎscut ca popor. O orǎ și șase minute ne-a fluturat în inimǎ tricolorul. Simona nu a minţit, nu a furat, nu a fǎcut trafic de influienţǎ, nu a corupt pe nimeni și nu și-a trǎdat propriul partid. Nu a furat voturile spectatorilor și guvernul n-a dat ordonanţǎ de urgenţǎ specialǎ ca sǎ câștige ea. Nu politizez dar pot constata.

            Încǎ mai e timp. Poate vom învǎţa sǎ ne alegem eroii.

Uluitorul morfem HALEP, e un poem

            Circulǎ o teorie mai mult sau mai puţin știinţificǎ, o teorie care recunoaște într-un fel, cǎ limba românilor de dinainte de a exista ţǎri și popoare, a contribuit decisiv la dezvoltarea și îmbogǎţirea lexicului European și nu numai atât. Unii susţin cǎ însǎși limba latinǎ a romanilor pare a descinde din limba strǎmoșilor noștri daci și nu invers cum au postulat teoriile oficiale.

            Morfemele stem specifice, se pot identifica ușor în zestrea lingvisticǎ, nu numai a bǎtrânului continent, ci ajung pâna departe în Japonia, în Australia, Africa sau America. În Antarctica nu. Se pare cǎ acolo în pǎmântul îngheţat, nu s-a putut planta viţa de vie.

            Procesul ǎsta, dacǎ stai sǎ-l analizezi, continuǎ și în zilele noastre. Spre exemplu, azi la Doha au fost prezente toate superlativele limbii române, iar buzele arabilor extaziaţi au pronunţat în grai românesc Halep și Simona. Ochii limpezi și inteligenţi ai Simonei, agilitatea braţelor, alergarea ei de gazelǎ i-au cucerit pentru totdeauna pe șeici și pǎsǎreascǎ lor s-a mai îmbogǎţit cu un halep. Pardon, morfem! Ba chiar aș putea spune cu un poem.

            Mǎ opresc aici. Mâine la finalǎ ce mai scriu? N-am dat scorul cu Randwanska 7-5/ 6-2. Felicitǎri Simona și succes mâine!

Lumi paralele

            Sînt mai puternică decît anul trecut, sînt mai puternică mental", a declarat Simona Halep dupǎ superbul meci de la Doha în compania italiencei Sara Erani. Doar 55 de minute a durat lupta, luptǎ adevǎratǎ, cinstitǎ  între doi titani(6-2, 6-0.). De data asta mândria ne-a umplut inimile, nouǎ românilor. Sincer credeam cǎ sentimentul acesta l-am pierdut într-o ţarǎ în care minciuna e strategie naţionalǎ  și perfuzia în faţa justiţiei, e cel mai bun scut.

*

            “Sînt mai puternic fǎrǎ liberal, sunt mai puternic mental!” zice Ponta în plin carnaval.
            Nici nu știi cum s-o dai, la bal, sau la balamuc? Vorba lui Sabin Orcan, ǎla chelul, sau Orhan Pamuk? Îi cam încurc. Unu-i turc și a luat Nobelul pentru literturǎ, celuilalt iar trebui, dupǎ unii, pus lacǎt la gurǎ...
            „Ce tai, mielul sau un curcan de ziua femeii?”...
            Mǎ gândesc și la bietul Cioacǎ. Acum cǎ e liber, are o poblemǎ mare. El pe ce listǎ sǎ se treacǎ pentru europarlamentare? Sǎ meargǎ tot ca Becalii, cu liberalii? Și dacǎ...
            Ar fi sigur de mandat, dacǎ l-ar vota și Elodia

Reality

Un cancer bântuie lumea.

Se instaleazǎ pe computer
și arde mocnit
mistuind dedesubt,
precum un foc pus
ar rǎscoli în explozii solare
pǎdurea de oase.

Strâng în pumni
supradoza
și muzici clisoase de clorofilǎ,
gliseazǎ evanescent
din interior,
desfrunzind prin pori
stratul diafan de zǎpadǎ.

Nordul se întrevede
ca o artezianǎ sfidǎtoare
în colonade colorate strident,
roșu, galben, albastru, mov.
Din bazinul cu scurgeri obturate,
un tsunami fosforescent
se scurge lent pe esplanadǎ.

Viaţa încolonatǎ pe strǎzi
se pierde ca un ecou
traversând inima orașului.
Pare cǎ e o petrecere
a burlacilor,
un început de reality show