Urda slugilor. Tablou în desfǎșurare.

           Poporul român e un popor de domni. Ne tragem în linie paternǎ direct din ramura cu rǎdǎcini înfipte adânc în noianul de voievozi și domnitori ai neamului, iubitori de ţarǎ, vinuri și femei. Cel Mare, cel Rǎu, cel Bun, cel Cumplit, cel Viteaz. Toţi risipindu-și preaplinul inimii lor în paturile largi, primitoare, cu așternut de atlaz. La soare te puteai uita, dar la pielea albǎ de domniţǎ înaintea domnitorului, ba! 

Pe boierii cârtitori i-a mai scurtat dinadins de cap, la mânie și supǎrare uneori, vreun Despot luminat. Ramura ciuntitǎ a boierilor s-a stins mai târziu în închisori.

            Astfel ne-am așezat din flori – cei care nu sunt slugi, nici cuci, nici haiduci – un popor de domni în democraţie. Talpa crǎpatǎ a ţǎrii, ţǎranul –  niciodatǎ n-a contat.

            Acum lucrurile sunt schimbate. Timpurile de splendori, chiolhan și huzur, au rǎmas uitate sub o perdea de fum. Noi poporul suveran de domni am ajuns meditativi. Ne-au cuprins depresiile, fatalmente ne-a învins spiritul Mioriţei. Ne-a plǎcut sǎ ne scufundǎm în el și am devenit triști, așteptându-ne stipendele invariabil neîndestulǎtor, la date fixe. În culmea rǎbdǎrii ne-a cuprins plictiseala, starea de graţie a contemplǎrii. Continuǎm sǎ fim slujiţi. Suntem poporul de domni cei mai iubiţi, când votǎm.

            Câţiva, puţini am intrat în biblioteci, alţii, cei mai mulţi s-au înfundat în fotolii privind la televizoare ca la circoteci roiul de molii și urmǎrind cum se mișcǎ reforma statului ca un elefant. 

Ei, slugile noastre, au evoluat, au gulere albe nu le mai au albastre. I-am atașat la stat demnitari. I-am investit în guvern pe cai mari. Primari. Parlamentari. 

Toţi slugi în slujba poporul suveran de domni, marele tiran!…

            Istoric vorbind, slugile au fost întotdeauna hoaţe și-au tras partea lor, au înșelat, au vândut vinul din beci, au luat viile și moșiile asupra lor, pentru ca stǎpânii sǎ nu mai aibǎ griji, sǎ-și înalţe spiritul liber și lenea pe creste și sǎ se joace, în cel mai rǎu caz la necaz, pǎrǎsiţi de neveste, de-a baba oarba cu vremea.

            Au rǎmas pe dinafarǎ poeţii notabili, ei nu sunt nici domni, nici slugi. S-au nǎpustit pe bloguri în blogosferǎ și înoatǎ în blugi prin nǎmeţii de metafore și pamflete politice, într-o nouǎ erǎ, înfierând în numele poporului de domni cu toatǎ ura de care sunt capabili, poporul de slugi.

            Dar sluga, ca o babǎ surdǎ – cum bine zicea senatorul Nicolicea – n-are mamǎ n-are urdǎ!