Pepite de plumb

Aș putea sǎ retez

cu un ferǎstrǎu mecanic

lianele încolǎcite pe trunchi

și, ca un dirijabil de frunze

sǎ mǎ desprind

și sǎ mǎ risipesc

în aerul devenit

irespirabil

Păsărilor le-a

încremenit graiul.

Trupul li s-a îngreunat

ca al unor pepite de plumb.

Stau întrerupte fructele

încrețite pe crengi uscate,

așteptând să vină

ploaia și vântul.     

Drumul nu-i înapoi,

dar nu-i sigur nici înainte.

Privesc deasupra

dirijabilul imponderabil,

trenul meu amfibie,

vehiculul care

și-a pierdut ținta.

Luna ca un ban vechi

cu strălucirea scursă,

mă face să tresar.

Crengile sparg  

acoperișul de sticlă.

Am atins tavanul vinețiu.

Mai departe nu se vede nimic,

nu mai știu.