Acord perfid

Ca și cum
cusǎtura unei rǎni
însemnase muntele
și el îngenunchiase
pe Valea Plângerii
la cǎpǎtâiul timpului

Continuam sǎ înaintez
singur, gândeam cǎ voi
obosi curând
și sleit de puteri
voi cunoaște umbra
înainte sǎ însereze

Noaptea sângera
întinsǎ, stelele
lunecau sub tǎceri.
Dinadinsǎ
luna de nicǎieri
își amânase rǎsǎritul

Nu mai știam
ce-a fost scris
exista acordul perfid
al pǎrţilor (peste capul meu)
mǎ bizuiam pe joc
cu puţin noroc
aș fi putut gǎsi nordul 

Norduri. Volum in pregatire

Dragobetele își face guvern

         

          Cu nǎbǎdǎi Dragobetele sǎrutǎ fetele! Blondele și brunetele liberale supǎrate nu s-au mai lǎsat sǎrutate. Cicǎ s-au sǎturat pudibondele de lichele și minciunele colorate și vor merge pe linii paralele separate.
          Acum, dupǎ ce ai prestat la Crucea de piatrǎ ca fetele și ţi-ai declarat idolatrǎ dragobetele, n-ai cum sǎ ieși în drum la plimbare tot fatǎ mare, mǎi Iohanis mǎi. Hǎi, hǎi!
          Zurgǎlǎi, panglici, artificii, ecou…
          Victoraș face un guvern nou. Cicǎ, cu Mircicǎ vice... se discutǎ în oraș

          Așa ne trebuie!
Postul e un pamflet

Prietenul meu albastru

            De o bunǎ bucata de vreme Gicu prietenul meu, m-a închis undeva departe de casa sufletului sǎu. Sa fie un an, poate mai mult, de când drumurile nu ni s-au mai împiedicat în vorbe și vorbele nu s-au mai împletit recompunând ţesǎtura unei tinereţi semǎnatǎ dușmǎnos cu îndoielili, de cei care la vremea aia controlau pe radare toate zborurile. Nici o ţintǎ mișcǎtoare nu avea voie sǎ se abatǎ de la traiectoria stabilitǎ și dacǎ vreuna pilotatǎ curajos, le-ar fi stârnit bǎnuiala cǎ tinde sǎ devinǎ liberul ei arbitru și cu inconștienţa vârstei trage prea mult de manșǎ, ar fi fost doborâtǎ de la sol. Noi albaștrii zburam în grup și cerul pǎrea atât de liber și senin pânǎ ce ne-au doborât.

            Ne-am trezit speriaţi aduși cu dubele, pe vremea aia nu exista Smurdul, într-o curte cu un bazin în care înotau pești. Umbra cenușie a clǎdirii securitǎţii în centrul orașului ne obtura orizontul. Ni s-a spus cǎ am avut noroc. Zburasem nepregǎtiţi într-un strat dens de ceaţǎ, la temperaturi joase și un stol de pǎsǎri dezorientate, tulburate și ele de givraj, ne-a izbit în fuselajul avionului. Aiuriţii de noi, nici mǎcar nu știusem cǎ zburasem. Existau explicaţii, cum cǎ am fi furat de la Geamǎna dintr-un hangar un planor, dar cine era pilotul, cercetau, ne întrebau pe noi și din aproape în aproape voiau sǎ știe care ne erau legǎturile cu vestul. Restul îl știţi din Dosarul Albaștrii. (clic si puteti lectura cartea)
            Vestea bunǎ e, ne spunea comandantul, cǎ salvatorii v-au gǎsit imediat și v-am recuperat, aţi rǎmas în viaţǎ și puteţi contribui la constructia omului nou. Vestea rea era cǎ pǎsǎrile alea n-au mai putut fi salvate. Au murit îngheţate bietele pǎsǎri ale ceţii într-un ecou nesfârșit…
            Prietenul meu Gicu e un bun povestitor, poate cel mai bun, dar nu s-a luat în seamǎ niciodat. i-am reproșat asta undeva, dupǎ vree-o 40 de ani de tǎcere.  Bucuros de o scriiturǎ a lui, am postat-o pe blog. El s-a supǎrat pe mine, n-am înţeles de ce. Voia sǎ mǎ bucur de ea, numai eu?...

Avea sau nu avea floricicǎ?

          În noaptea minţii, la ușa “bunicuţii” din Primǎverii, luni, dupǎ reuniunea tovǎrǎșeascǎ a USL din Casa Poporului, bate Pontonel cu vânǎtǎi pe faţǎ și cu douǎ valize la el. Aparent doamna Nina cu o scufiţǎ roșie pe cap, parcǎ ieșise dintru-un vis erotic, nu reușise sǎ-și tragǎ haina:

        –       Cei cu tine fiul ploii exotic la ora asta? Vii din Ucraina?
        –       Nu, m-am certat cu nevasta…
        –       Cum mǎ, Crinuţa a îndrǎznit sǎ dea în tine și Zgonorel cu poporul PSD-ist n-a zis nimic? Trist moment!... Eu în locul tǎu o fǎceam bucǎţi cu toporul, decretam Saturnalii, îi bǎgam pe toţi liberalii în USD și scǎpam ţara de crize! Cǎ de hoţi, ști și tu, e mai greu nu poţi… L-aţi fǎcut de rușine pe Ilici, ce Dumnezeu!
          Și Pontonel rânjind:
          –       Da eu, ce crezi cǎ am aici în valize? Pǎmânt de flori? Ghicitori?
          –       Vǎd cǎ te-ai descuracat micuţule! Înseamnǎ cǎ ai resurse.
          –       Doamna Nina, mǎ tem! STS-ul(sau DNA-ul?... aici e o confuzie…) mi-a confirmat, în REM, pe surse, Crinuţa cicǎ ar fi bǎrbat și e viu. Iar eu sunt puţin încurcat nu mai știu ce-am tranșat…

Acest post e doar un pamflet

Zece ani

            Astǎzi, bulgǎrele nostru de humǎ, aur din praf stelar rupt din cer, cum ne place sǎ spunem, a împlinit 10 ani. E bǎiat mare. La mulţi ani Alex. Face eforturi în fiecare zi, când vrea el, sǎ nu alerge, sǎ meargǎ în ritmul nostru pe puntea lui, sǎ-și potriveascǎ pașii, sǎ nu ne-o ia înainte. Ne privește șmecherește de sus, înţelege tot și mulţumit își susurǎ ca o pasǎre cântecul. Dar se supǎrǎ câteodatǎ și se enerveazǎ pe noi din senin cǎ nu ne-am ubdatat cititorul de gânduri și în loc sǎ facem eforturi sǎ-l aducem la zi, ca sǎ putem comunica deplin, lǎsǎm totul doar pe umerii lui.

            Nu e ușor pentru un copil care a cǎpǎtat la trei ani, dintr-o greșealǎ a chirurgului, elemente de autism. Nu e ușor sǎ reașezi fiecare sunet în litera lui și sǎ refaci legǎturile în cuvinte, dupǎ ce s-au risipit alandala amestecându-se pe jos în sala de operaţie toate sunetele(sau sunetele tǎcerii).
            Acum Alexandru se luptǎ din greu, ne face concesii, încercǎ sǎ-și punǎ ordine în vorbire, scrie cifre, deseneazǎ litere, umerii lui sunt mai puternici la zece ani.
            Cu siguranţǎ Dumnezeu va avea și El  un cuvânt de zis.
            Poate cǎ își va uita cititorul de gânduri deschis…