Hora iepurașelor

          Nu am vorbit nimic deaspre aceste minunate fete pentru cǎ nu a fost timp și al doilea motiv ar fi, pentru cǎ Dolce TV mi-a tǎiat din meniul mesei de Paști aceaste imagini de înalţare la care au oficiat magnific fetele noastre. Greu de admis situaţia de fapt și de drept!

          E ca și cum jumǎtatea cealaltǎ de ţarǎ care nu privește Dolce s-ar fi aliniat în spatele parlamentarului Remus Cernea sǎ protesteze, refuzând sǎ mai participe de bunǎ voie la marele mǎcel al sacrificǎrii mieilor.
          Dar sǎ luǎm aminte, pe mine contributor de taxe și cetǎţean votant, m-a întrebat cineva? Eu nu contez în rǎzboiul lor pentru drepturi de televizare în care își scot ochii pe bani? De ce sǎ mǎ las discriminat și vǎduvit prin urmare de opţiune, pentru ca buzunarul lor sǎ se umfle consecutiv, separat? Eu ce sǎ fac în Sǎptǎmâna Luminatǎ, doar mǎtǎnii post și rugǎciune?
          Mai bine Parlamentul, în loc sǎ-și asmutǎ câinii din Comisia Nana pe moșia ficei președintelui sǎ latre degeaba la o tranzacţie între douǎ persoane private, s-ar sesiza cǎ la jumǎtate de ţarǎ i se taie opţiunea primarǎ și dreptul la libertate.
          Dar sǎ depǎșesc momentul. Vina nu e la Dolce și nici la RDS. TVR-ul e vinovatul. Oare de ce-i mai dǎm banul?
          Sǎ revenim la fetele noastre care nu de azi de ieri, ne încântǎ de bucurie. Bravo fetelor! Încǎ o datǎ aţi scos iepurașul din pǎlǎrie și ne-aţi umplut inima de mândrie.

Sunǎ dintr-un clopoţel și un înger își va primi aripile

          Hristos a înviat!

          Asearǎ clopotele Învierii au redat luminii începutul unei noi vieţi. Așa cum a fost hǎrǎzit sǎ se înfaptuiascǎ prin suferinţǎ și har. Nu cu multe zile înaintea Sǎptǎmânii Luminate, aflat la Bran, într-un pridvor al palatului, mi-a atras atenţia atârnat de tavan, un mǎnunchi de clopoţei. Pe unul dintre pereţii sǎliţei se afla și o explicaţie pentru vizitatori, care mi-a rǎsunat deosebit de frumos la lecturǎ. “Sunǎ dintr-un clopoţel și un înger își va primi aripile”

          Puteai ridica mâna deasupra capului pentru ca îngerii sǎ se deschidǎ precum florile de cireș. Dar și îngerii probabil cǎ își au legile lor. Poate cǎ sunetul cristalin al clopoţelului n-ar fi trebuit provocat fǎrǎ discernǎmânt, poate doar la un cutremur sau o furtunǎ cu vânt puternic, sau la o mare bucurie, ni se dǎ voie sa provocǎm îngerii sǎ zboare nevǎzuţi printre noi.

          Pǎcatul oamenilor este acela cǎ nu știu sǎ-și înfrâneze pornirile. Crezând cǎ îngerii și Dumnezeul lor sunt întocmiţi ca și ei, unii mai orbi, alţii mai surzi, au turnat bronzul în clopote uriașe și le-au urcat în clopotniţe, legâdu-le cu sfori, sǎ fie siguri cǎ tunetul clopotului va fi auzit de îngeri. Și de atunci ecoul clopotelor rǎsunǎ  tot mai puternic cu fiecare zi care trece pânǎ la soroc.

          Doar în noaptea de înviere aerul se cutremurǎ si intrǎ în carne

precum lumina prin cuiele lui Hristos.

          Redau mai jos câteva imagini de la masa noastrǎ de Paști

Toamna patriarhului

Aruncase nǎvodul

de frunze verzi

spǎlate de ploia nobilǎ

din Macondo,

visǎtoare

și limpede precum vesnicia

și în jocul acela îl închipuia

potrivit

pe García Márquez

Un domn foarte bătrân și cu niște aripi enorme

recompunând grǎbit

cu respiraţia înfierbântatǎ

ultima paginǎ

a Veacului de sigurǎtate

Erau rânduri întretǎiate

șir de cuvinte intraductibile

ca zbaterea unei pǎsǎri

ce simte golul din aer

la ultima

rǎsuflare

Captiv în ţinuturile Nordului

Cu urma sângelui sǎu

pe zǎpadǎ

începuse deja sǎ scrie

Cronica unei morţi anunţate

într-un alt veac

mai lung.

În Joia Mare a Paștelui Gabriel García Márquez...

Românica la mititica

          Am citit undeva un vers minunat al poetului Vodaian: “ Sandalele Lui mǎsoarǎ timpul”.

          În Sǎptǎmâna Luminatǎ la Românica, pe roţi, unii își potrivesc frica și-și mǎsoarǎ pasul în bolizii lor blindaţi, devenind mai buni, mai puţin hoţi, mai curaţi, parcurgând senini drumul de la trupul lor pǎcǎtos, la Învierea lui Hristos.

          E un du-te vino continuu de la partid la bisericǎ, de la guvern la buncǎr, de acasǎ la DNA, de la baroni la sǎraci, împǎrţind în draci cozonaci pentru marile poturi, la voturi…

          De când e lumea sub soare se știe, de la minciunǎ la adevǎr e mereu o trǎdare, o Iudǎ pentru fiecare.

          Circulaţi bǎieţi circulaţi pe șosea și nu uitaţi s-aveţi la voi pajama, cǎ vremea înǎuntru ca și afarǎ e udǎ.

          Cer scuze cǎ l-am citat pe poet cu ghilimele într-un pamflet.

 *

Notǎ: Câţiva binevoitori (cine-or fi ei?..), raporteazǎ ca abuzuri postǎrile mele, cele care într-un fel sau altul aduc atingere inșilor ce mișunǎ în dosul urât mirositor al puterii diminuându-mi în acest fel traficul. Eu nu am nici un buncǎr unde sǎ mǎ retrag în tǎcere și voi continua sǎ scriu, chiar dacǎ mǎ vor citi doar ei. Vǎd cǎ-i deranjeazǎ tare.
Hai sǎ creștem traficul! Apreciaţi!

Stea piticǎ

          Undeva departe la mii de ani luminǎ distanţǎ, într-o Galaxie pierdutǎ, a existat o stea piticǎ – piticǎ e impropriu zis, cǎci pitica galbenǎ în coordonatele cosmice, are dimensiunile soarelui. În sistemul acela solar lucrurile erau puţin schimbate. Chiar și mingea de fotbal, ceva mai micǎ de atâta șlefuire cu palmele la lucru manual, cǎpǎta  traiectorii imprevizibile cǎci era dirijatǎ în câmpul gravitaţiei de semizei.

          Am fost semizei în împǎrǎţia hambalului. Recunoscuţi, admiraţi de întreaga lume sportivǎ uimitǎ de cum ascundeau pe terenul de joc, românașii noștii fantastici ghemul acela de aur care se deșira ca o poveste cu Înșir-te Mǎrgǎrite. Fie cǎ povestitorii erau Gaţu – hâtru precum un erou al lui Creangǎ, fie un portar precum Penu – un Pǎsǎri Lǎţi-Lungilǎ care fǎrǎ îndoiala ar fi prins și fata împaratului Roș dacǎ ar fi fost nevoie, dar nu fǎrǎ un Ochilǎ oricare ar fi fost el – Oţelea, Ivǎnescu sau Voina și fǎrǎ marii tunari – Gruia, Birtalan, Guneș, Kicsid. Toţi erau semizei, dar mai mult decât orice, în jurul antrenorilor Ioan Kunst Ghermănescu, Oprea Vlase sau Niculae Nedeff – erau o echipǎ.
          S-au împlinit anul acesta 50 de ani de la cel de-al doilea titlu mondial și 40 de la ultimul din cele patru, și, semizeii sau întors acasǎ la propriu, sǎ sǎrbǎtoreascǎ. I-am vǎzut asearǎ la Realitatea în emisiunea Jocuri de putere. Inspiratǎ hotǎrârea lui Rareș Bogdan de a pǎstra subiectul în grilǎ, chiar dacǎ premierul tocmai ieri s-a mutat în buncǎr, rǎvǎșind spiritele sensibile. A simţit Rareș cǎ cel hǎituit de baroni nu mai are puterea și puterea emana de la ei.
          Mi se pare cea mai mare realizare a lui Cristian Gaţu în calitatea lui acum de ex conducǎtor al Federaţiei, sǎ-i adune pe toţi campionii mondiali ai hambalului românesc, cei încǎ trǎitori, ai acelor vremuri de glorie sportivǎ. Și au venit sǎ se bucure cu noi deschizându-și inimile amintirilor din toate cele patru zǎri ale lumii acesteia, lume care a știut sǎ-i preţuiascǎ și sǎ-i întrebuinţeze ca sǎ le creascǎ stelele lor pitice. N-am știut sǎ ne pǎstrǎm valorile, cum s-ar zice, în nici un domeniu, am votat doar cu cei care au știut sǎ tragǎ sfori. Am promovat la televizor dezmǎţ și umori scǎpând printre degete comori de preţ. Ne meritǎm soarta conduși din buncǎr, hrǎniţi cu nutreţ și umiliţi de-ntrebǎri!
          Și steaua noastrǎ piticǎ oare ce s-antâmplat cu ea? Privind meciul recent al bǎieţilor cu finlandezii am avut și rǎspunsul. Între timp a devenit o piticǎ neagrǎ și ca sǎ nu devin obositor, am sǎ dau gratuit, cum pe vremuri oamenii aceștia își dǎdeau energia pentru ţara lor, explicaţia din Wikipedia.
          O piticǎ neagrǎ e o stea care s-a rǎcit suficient astfel încât ea nu mai emite nicio lumină vizibilă.
          Am consemnat fǎrǎ nici un merit o întâmplare teribilǎ. Îmi cer scuze mai erau în platou cu Rareș Bogdan, lângǎ semizei, Horia Alexandrescu și nu se putea altfel Cristian Ţopescu.    Felicitǎri oameni buni!

Notǎ: Câţiva binevoitori (cine-or fi ei?..), raporteazǎ ca abuzuri postǎrile mele, cele care într-un fel sau altul aduc atingere inșilor ce mișunǎ în dosul urât mirositor al puterii și îmi diminuiazǎ traficul. Eu nu am nici un buncǎr unde sǎ mǎ retrag în tǎcere și voi continua sǎ scriu, chiar dacǎ mǎ vor citi doar ei. Vǎd cǎ-i deranjeazǎ tare.
Hai sǎ creștem traficul! Apreciaţi