Pe urmele lui Ovidiu

Nouǎ luni de Guștere

          Sunt nouǎ luni de când cu multǎ siguranţǎ am dat drumul în libertate Gușterelui meu. Vǎ mǎrturisesc sincer nu m-am așteptat ca în tot acest timp el sǎ se adapteze atât de bine încât existenţa lui sǎ nu fie luatǎ în seamǎ de nimeni. Eram convins cǎ monstruleţul meu special, gândit în dimensiuni minimiste, se va dovedi în spaţiul public o bestie. Sǎ mǎ fi înșelat eu? Chiar nimeni sǎ nu-l citeascǎ și sǎ-l perceapǎ la dimensiunile adevǎrate? Sǎ nu fi mușcat pe nimeni de mânǎ, strecurat între file și insul, potenţialul critic, sǎ nu vadǎ cǎ din locul mușcǎturii se scurge sânge albastru?

          Întrebǎrile ar putea continua. Ba s-ar putea încropi și ceva explicaţii logice. Au fost prea puţine ouǎle de guștere (firesc e crizǎ!) și dupǎ prima reprizǎ am scos din crescǎtorie la soare, un numǎr limitat de exemplare (de carte). Pe de altǎ parte sunt alegeri în toamnǎ, carnaval și mǎcel.

          Mai bine mǎ gândeam sǎ scot un miel ţurcan, argintiu, bun ca semn electoral, nu un roman. Umpleam taraba și tot gǎseam vre-un mușteriu idiot sǎ-l donez. Ce sǎ faci cu un Guștere amniot mic burghez?...

          E și târziu și degeaba. Fabulez.

          Dacǎ aţi citit romanul meu Gușterele întâmplǎtor, l-am urcat ca personaj și în cer, l-am expus și pe net (http://www.scribd.com/doc/185692677/Gusterele-Ion-Toma-Ionescu-1820-7)cǎ acolo e fǎrǎ buget, daţi un semn! V-aș rǎmâne dator!

Lucru bun la nouǎ luni

          Sunt nouǎ luni de când cu multǎ siguranţǎ am dat drumul în libertate Gușterelui meu. Vǎ mǎrturisesc sincer nu m-am așteptat ca în tot acest timp el sǎ se adapteze atât de bine încât existenţa lui sǎ nu fie luatǎ în seamǎ de nimeni. Eram convins cǎ monstruleţul meu special, gândit în dimensiuni minimiste se va dovedi în spaţiul public o bestie. Sǎ mǎ fi înșelat eu? Chiar nimeni sǎ nu-l citeascǎ și sǎ-l perceapǎ la dimensiunile adevǎrate? Sǎ nu fi mușcat pe nimeni de mânǎ strecurat dintre file și insul, potenţialul critic sǎ nu vadǎ cǎ din locul mușcǎturii se scurge sânge albastru?

          Întrebǎrile ar putea continua. Ba s-ar putea încropi și ceva explicaţii logice. Au fost prea puţine ouǎle de guștere (firesc e crizǎ!) și dupǎ prima reprizǎ am scos din crescǎtorie la soare, un numǎr limitat de exemplare. Pe deasupra sunt alegeri în toamnǎ carnaval și mǎcel.
          Mai bine mǎ gândeam sǎ scot un miel argintiu, semn electoral. Umpleam taraba. și tot gǎseam vre-un mușteriu idiot. Ce sǎ faci cu un Guștere!?...
          E și târziu și degeaba.

          Dacǎ aţi întâlnit un Guștere întâmplǎtor, l-am expus și pe net cǎ acolo e fǎrǎ buget, daţi un semn! V-aș rǎmâne dator!

PS. Chiar acum cu tristeţile mele împachetate plec la mare sa ascult Tristele lui Ovidiu, pe înserate...
S-auzim de mai bine! 

5.8. Un cenaclu de provincie:"Liviu Rebreanu"din Pitesti

Pasaje din consistenta Istorie politica a literaturii romane postbelice lansata anul acesta la BOOKFEST de Petre Anghel. Timpul lucreaza in tacere. Parca prea multa tacere... Sa fie doar timpul?

Îi înţeleg și pe critici

Moto: Critici voi, cu flori desarte, Care roade n-ati adus 

 Mihai Eminescu

          Nu are și el o zi de la Dumnezeu liniștitǎ! Nu se poate mișca nicǎieri în voie, un nor de cǎrţi, plagiate sau nu, îl urmeazǎ din spate, ca o umbrǎ proiectatǎ deasupra capului în afarǎ(Probabil de la soarele lui interior ce degajǎ o atracţie refractarǎ). Și umbra aia, nu-i mǎcar nor de pǎsǎri cǎlǎtoare, cum a citit el undeva, ce se ţine dupǎ soare. Ar avea o anumitǎ independenţǎ în zbor. Ca pǎsǎri, mai o planare, mai un ocol în decor...

          – Umbra aia mare seamǎnǎ cu un zid de cǎrǎmizi în surpare! (cǎrǎmizi de partid plutitoare?)
          – Ba, sunt avioane militare de hârtie viu colorate, aflate la Cotroceni în patrulare, zice altcineva.
          Nu-i șagǎ! Te poţi trezi cu Udrea în cap, când îţi e lumea mai dragǎ! Și e o cǎrǎmidǎ grea în draci! Te asigur, de iure, nu se sperie de lup în pǎdure și lucru sigur, nici nu-ţi cere sǎ-i faci critica raţiunii pure...
          – Ionescule, ai mers prea departe, Udrea n-a scris în viaţa ei nici o carte.
          – Da, dar a scris cinci cuvinte: „Eu vreau sǎ fiu președinte!”Un vers cât un univers de gândire fierbinte.
          S-au scris munţi de cǎrţi și ce a mai rǎmas din ele?
          Scriitori-s desculţi, timpurile sunt rele, îi înţeleg și pe critici! De-aia s-au fǎcut mulţi comentatori politici...

Mistreţul în pǎpușoi

          Bucuria lui Toma de ziua lui aniversarǎ a fost deplinǎ, ca luna rotundǎ pe care o studiase câteva seri în urmǎ, desenatǎ pe cer, mai mare decât îi pǎruse vreodatǎ. În parcul de joacǎ din cartierul „lui mamaiu și al lui Alex”, auzise de la prietenii de vacanţǎ multe bazaconii în seara aia, mai ales de la Tudorel. Dar îi rǎmǎsese în cap cumva cǎ la un ciclu de douǎzeci de ani, luna sporește în dimensiuni. Ciclul lui se pregǎtea sǎ încheie opt.

          Tudorel ǎsta avea un frate mai mare, treizeci și cinci, patruzeci, aproximativ. Un senator bogat care era foarte important și în curând îl va da jos pe Obama. Nu mai venise de mult în România pentru cǎ pregǎtea campania de alegeri acolo. Câștigase de partea lui și pe doamna Obama, care i se alǎturase, cǎ nu-i mai plǎcea de molâul ǎla de când intrase ca mistreţul în pǎpușoi și Putin „adresase” Crimeea. Acu, nu s-a înţeles prea bine: „ardeiase”, „agreiase”, „agresase”, cǎ puștiul vorbea mai peltic.
          Important cǎ frat'su fǎcea exerciţii militare în niște laboratoare secrete la LaserMaxx, sǎ salveze America și pe doamna Obama, ca sǎ se poatǎ ocupa  în liniște s-o ia înapoi pe Crimeea, sǎ aibǎ timp apoi pânǎ-n noiembrie, cu Chișinǎul alǎturi, sǎ se aleagǎ președinte și la București. Nu știu unde-l gǎsise pe puști, dar Tudorel ǎsta ar fi fost bun în guvern pe comunicare. Toma al nostru nu se mai uita la lunǎ, cu gura cǎscatǎ nu mai scotea un cuvânt, se uita în gura lui de ziceai cǎ se uitǎ la soare.
          Mi-am adus aminte de întâmplare când mama lui Toma, ficǎ-mea ne-a anunţat cǎ de ziua lui Toma petrecem la LaserMaxx AFI.

 
          Între copiii fericiţi, înconjuraţi de mulţimea de jocuri electronice și mecanice, tot exerciţiile militare cu automatele defensive, încǎrcate cu laser au luat caimacul. Bine cǎ ne-am gândit sǎ le luǎm întunericul din labirintul ǎlǎ încurcat, cǎ își rupeau picioarele de atâta entuziasm!
          Pânǎ a sosit momentul tortului, noi, iluminaţii, pensionarii serviciilor inteligente, în timp ce filam desfǎșurarea întregii operaţiuni, am reușit sǎ dezamorsǎm câteva sticle incendiare, periculoase, din câmpul de bǎtaie.
          Din pǎcate nu a fost și Tudorel, ne-a pǎrut rǎu. Toma a uitat sǎ-i cearǎ în seara aia lunatecǎ numǎrul de telefon. Am fi aflat ce mai face Obama. Am sǎ fac sǎpǎturi, dar ceva intern dupǎ cum îmi dau seama, îmi spune cǎ e deja consilier la Guvern.

 

 

A fost ziua Mariei

          Din motive exclusiv de Dolce TV, fǎrǎ legǎturǎ cu niscaiva paradigme de diabet (Doamne ferește!) ce mi-ar cǎlǎuzi concret opţiunile –pur și simplu, postul nu sfârâie pe grilul meu – azi noapte am avut un somn profund. În timpul ǎsta, fǎrǎ legǎturǎ cu somnul meu, la celǎlalt capǎt de lume, pe „celebra axǎ” consacratǎ de președintele nostru, la Cincinati se fǎceau repetiţii de nuntǎ. Se pare cǎ în noaptea asta spectaculoasǎ s-a ales nașa.

          Pentru mine, în vis, era limpede de mult. O serie de concursuri, mai mici sau mai mari, au rolul înainte de ceremonia de nuntǎ, sǎ desemneze actorii ce vor juca pe marea scenǎ a US Open-ului în rolurile principale. Deci, cum spune nepotul meu Toma când vrea sǎ sublinieze ceva, el tot timpul vrea sǎ sublinieze, la opt ani împliniţi ieri, ar vrea sǎ fie mereu în centrul atenţiei, deci, așadar, la Cincinati azi-noapte s-a ales nașa.

          Nu e rea! Sharapova ca nașǎ, nu e rea de loc!... Și mǎ opresc aici fǎrǎ alte insinuǎri cǎci nu mai știu ce pazǎ de corp angajatǎ are în joc în ultima vreme. Nu știi niciodatǎ cu ce hocheist te trezești în cârcǎ într-un bodicec, de zici cǎ n-ai avut noroc!

          Maestrul de ceremonii pare a face o campanie de toatǎ isprava (De luat în calcul spre identificare și coptat, neapǎrat, în cursa pentru Cotroceni!). Nu știu dacǎ ǎia de la Dolce TV au prins în camerǎ cum se mișcau fetele în timpul dansului. Ce sǎ zic, nașa era mai înaltǎ, hârșitǎ de viaţǎ, știa toate secretele, se arcuia lasciv, în definitiv pe câţi i-a avut la degetul mic! Simona noastrǎ avea graţie și tulburatǎ de muzicǎ, se roșise un pic în obraz, dar nu se cǎdea sǎ eclipsezi, nu era seara ei azi! Nu tulburi gemetele alea senzuale cǎ te faci de basm, poate fi pentru nașa Sharapova ultimul orgasm.(Mirarea cititorului aici se justificǎ. Sirina Wiliams unde e? La ea nu se aplicǎ?) Te pǎstrezi proaspǎtǎ, triumfalǎ nu-i așa, pentru spectacolul tǎu de galǎ în rochie albǎ de mireasǎ.

          Între timp la București e o frǎmântare printre nuntașii aleși. Premierul a ieșit în oraș în pelerinaj cu rugǎciune la Biserica Sf. Gheorghe Nou, face mǎtǎnii și se roagǎ sǎ scape ţara de recesiune. Cu ochii ţintǎ la Soare Rǎsare s-ar lepǎda de credinţa americanilor, ca Mateiaș feciorul cel mic al Brâncovenilor, dar se uitǎ președintele urât, nu e cu putinţǎ cǎ-i stǎ scutul de la Deveselu în gât.

          Și nici la US Open, dezvǎluire pe surse.com, nu are invitaţie. E și el om! Nu s-a mai pomenit umilinţǎ mai mare. Ar fi vrut sǎ-i punǎ pe frunte coroana Simonei cu tot partidul la picioare, când o fi sǎ fie sǎrbǎtoarea cea mare. Era potrivit înainte de campanie. Dar americanii l-au tratat cu refuz considerând fapta un abuz. Șansele ar putea sǎ-i creascǎ, i-au sugerat sǎ meargǎ cu spatele cǎtre ei, în mâini, pe frânghie, direct pe axǎ, cu faţa la rǎsǎrit, dacǎ vrea sǎ-l primeascǎ în tribunǎ. Ar mai fi timp aproape o lunǎ de antrenament.

          Odatǎ s-a cǎtrǎnit și i-a zis „madamei usturoi” sǎ gǎndeascǎ urgent o taxǎ pentru noi iar Prea Fericitului Daniel sǎ slujeascǎ pentru el, o sfeștanie.

Și noi suntem varani, baroane!

          Minciuna stǎ cu Viorel la masǎ. Sǎ stea la el, dar nu la mine-n casǎ! Bunica Pǎuna și mama, Dumnezeu sǎ le odihneascǎ, m-au învǎţat copil fiind sǎ iau aminte cǎ cel mai mare rǎu e ǎla care minte. Nu se inventase televizorul. Cinstea și omenia erau încǎ la mare preţ și poporul nu se furaja ca acum cu nutreţ. Mai rar prostul satului sǎ fie primar. Vedeai câte-un hoţ cârciumar, dar asta devenise cutumǎ. Când îl prindeai, îi dǎdeai peste mânǎ, insul o dregea cu o glumǎ și ca sǎ-ţi treacǎ, îţi turna cam o sǎptǎmânǎ în cinzeacǎ din damigeana a bunǎ, de prunǎ curatǎ. Aia era sǎptǎmâna luminatǎ.

          Minciunile lui Viorel n-au nici noapte nici zi, de te-ntrebi: de unde atâtea nerozii și resurse? Cum nu se rǎstoarnǎ mașina lui de curse când suprataxeazǎ benzina? sfinţește ca popa cu trafaletele, bugetele în recesiune și translateazǎ Europa în China, pe bune.

          Ba, asearǎ într-un grup de ţǎrani, mireni creștini, le povestea cǎ vom schimba piaţa la varǎ cu el președinte peste ţǎrișoarǎ și vom vinde pepeni de Dǎbuleni, pe lei africani, cǎ euro e în declin...  

          Dintrodatǎ m-am liniștit pe deplin. S-a deschis supapa. Cât e el de ortodox creștin, de unde atâta matrafox sau vin, sǎ ne-mbete pe toţi? Cǎ românii cât ar fi de idioţi, se pot lipsi de neveste la o adicǎ, dar când li se toarnǎ apa în vin, simt nenicǎ! Și-i dau o veste tristǎ, la minciuna asta nu rezistǎ

*

          Ce-am scris azi în zi sfântǎ de mare sǎrbǎtoare, Adormirea Maicii Domnului, nu mǎ încântǎ deloc. Se împlinesc pe deasupra 300 de ani de la tragica decapitare a Brâncovenilor. Ar fi trebuit poate sǎ mǎ aplec asupra lui Mateiaș copilul de 16 ani, care speriat de sângele fraţilor sǎi scurtaţi de capete a cedat zicându-i sultanului Mehmet cǎ-și schimbǎ credinţa și nu va mai fi creștin. O datǎ s-a uitat la el tatǎl sǎu Constantin și s-a întǎrit. Copilul ǎla speriat doar o clipǎ a crezut cǎ poate rǎstǎlmǎci.

          Cu așa înaintași cum poate rǎbda un popor minciunile în bulboane?

Sa nu uit. La mulţi ani tuturor Mariilor, fiicei mele Cristina Maria și nepotului meu Toma care azi a împlinit 8 ani!