vineri, 31 octombrie 2014

Vânzǎtoarea de iluzii

Notǎ: Rǎtǎcind pe blog, am descoperit un text melancolic, potrivit încercǎrii de a împlini duminicǎ un numǎr de înger. 66. L-am luat cu grijǎ (textul) și l-am așezat în vers

– Bunǎ dimineaţa fatǎ frumoasǎ!
Aș dori un soare blând,  
blond ca tine.
– Cu toatǎ dragostea, dar mai nainte
domnul Bond a cerut pentru sine
soarele fierbinte.

A doua zi m-am trezit
mai devreme, în faţa tejghelei
cu un braţ de tǎceri în poeme.
– Bunǎ dimineaţa fatǎ frumoasǎ!
Am o comandǎ
neonoratǎ de ieri.

– Domnule drag, cuptorul
a rǎmas cu ușa blocatǎ
azi noapte.
M-aș simţi vinovatǎ
sǎ-i ofer clientului
plǎcerile rǎscoapte.

N-am mai intrat în magazin
am renunţat de mult
sǎ cumpǎr iluzii.
În faţa casei, duzii
s-au înǎlţat
pânǎ aproape de cer.

Peste drum locul
a devenit auster.
Am deschis cu mirare ușa.
Dupǎ tejghea, pǎpușa din vis,
vânzǎtoarea mea,

se fǎcuse scrum...

joi, 30 octombrie 2014

Dandana la guvern

          Guvernul a devenit un institut de sondare în opinia publicǎ. Mǎcar pânǎ se alege președintele în republicǎ, nu mai e guvern! Tot aruncǎ întrebǎri în infernul din piaţǎ: „Ce-ar fi dacǎ i-am bǎga la pușcǎrie pe ziariști în fiecare dimineaţǎ? Sǎ-i învǎţǎm sǎ tacǎ, sǎ fie mai optimiști, sǎ nu mai transmitǎ stres naţiei informând siniștrii cǎ i-ar fi vǎzut pe miniștrii de la culturǎ sau mediu cu raţa-n gurǎ, înǎbușitǎ, pe Dristor Strasse și pe ea scria mitǎ? Vǎ jur cǎ n-o furase!”
          Publicul, oripilat peste mǎsurǎ și indignat, cere raţa, pe varzǎ sau în aspic și capul ministrului de la mediu, altceva nimic!
          Ca sǎ nu piarzǎ voturi, se implicǎ premierul și explicǎ de zor, apǎsat și rar, la televizor, cǎ raţa n-a fost mitǎ ci un exemplar simulat de cioarǎ vopsitǎ, necesar în democraţie. iar presa e liberǎ în continuare sǎ scrie.
          S-au strâns în conclav strategii: și Silberstein, și Teodorescu, și Mitch Stewart, și Sultănescu. Nu mai poţi mișca împotriva legii cǎ ajungi la DNA. Mai avem o sǎptǎmânǎ. Lucrul poate deveni grav. Dacǎ nu le dǎm în mânǎ o vrabie, zboarǎ cioara de pe gard.
          Dincolo de gardul vopsit, premierul, neliniștit ca un leopard, bǎtea fierul ca sǎ-l ţinǎ încǎlzit, s-a gândit și s-a luminat în priviri. „Ce ne-ar unii pe corabie (nu se putea dezlipi de marinar!) în cuget și-n simţiri?...  Le-am putea da în dreapta, o sabie și în stânga, scutul și le-am sugera: Români treceţi Prutul! Sigur cǎ atunci m-ar vota.”
          Și lui Putin ce-i spunem dupǎ scrutin când ne-o lua la stors? Ne face oale și ulcele!

          Cǎ, am cules micșunele și ne-am întors...

miercuri, 29 octombrie 2014

S-a suspendat suspendarea Google +

          Nu cred cǎ vǎ mai amintiţi comflictul meu internaţional cu un vameș ungur care mi-a ridicat din mașinǎ șase litrii de ţuicǎ de prunǎ a-ntâia din zona Piteștilor, pe motiv cǎ ţuica nu are certificat de înmatriculare în comunitatea europeanǎ și mi-a dat amendǎ. Degeaba mi-am folosit toate argumentele diplomatice, i-am explicat cǎ lichidul e medicamentul tradiţional românesc pentru frecţie, un fel de injecţie cu acupuncturǎ și e doar pentru consumul meu personal, stǎteam douǎ sǎptâni în Olanda de conjuncturǎ și n-aș fi vrut sǎ schimb tratamentul.
          El, tuciuriu cu mustǎţǎ, a rǎmas inflexibil de gheaţǎ, înconjurând momentul cu un zid chinezesc viu. Pǎrea sǎ nu înţeleagǎ o boabǎ românește. În diplomoţia mea, vrând sǎ-l îmbunez, crezând cǎ e și el om i-am zis rom nu ţigan, ca la carte. Nu era necesar, mi-am dat singur în van foc la valizǎ stârnindu-i mândria, susţinea în englezǎ ca e ţigan ungur și-și face doar meseria. Pentru ţuicǎ n-are cum sǎ-mi dea vizǎ. Desfǎcuse ușor dopul de la un vas și mustǎţile i se învârteau ca un sonar în vânt. Mirosea sfânt a izvor de prunǎ, tuleu gras. A tras un gât și-i vedeam omuleţul cum se mișcǎ rar, în sus și-n jos. Mai mult de-atât, am încercat omenește, frumos, sǎ-i propun jumǎtate - jumǎtate și mi-a rǎspuns clar romǎnește, întorcându-mǎ pe dos:
          – Nu se poate! Ţuica din vase la mine și chitanţa la dumneata! Atunci mi-am dat seama cǎ ungurul își lǎsase mama, la Constanţa.
          Am relatat evenimentul pe blog cu lux de amǎnunte și așa am dat de belea. M-am trezit olog, suspendat de Google + pentru discriminare.
          S-o luǎm pe rând. Nu l-am înjurat de mamǎ cu voce tare. L-am înjurat în gând. Și raţional, mama lui trǎia în ţara mea, deci nu era conflict internaţional. În viaţǎ însǎ treci și prin așa ceva! Ce era sǎ fac? Am parcat cuminte și eu într-un garaj ca marinarul, așteptând. Numai cǎ pentru mine nimeni n-a declanșat vre-un referendum. În primul rând cǎ nu eram președinte.
          Dar sǎ vǎ dau vestea cea mare. De asearǎ nu mai am suspendare! Pasǎrea ceţii zboarǎ din nou. Am primit fericit mult doritul cadou! Am aprins la eveniment lumânǎri de cearǎ. Aștern pe moment și ceva mirǎri, tot îmi pun întrebǎri.
          ...O fii cadou electoral de la guvern? Sǎ fie ciubuc otrǎvit de la Hrebenciuc? Microsoftul lucreazǎ? Dacǎ vine DNA-ul?... O fi mitǎ?

          Ce mai conteazǎ. Sǎ fie primitǎ!

marți, 28 octombrie 2014

Lamentaţia unei politiciene talentatǎ

       
   „De stânga sau de dreapta?...” „Nu, de centru!”

          Nu cǎ ar fi fost mai multǎ ordine și disciplinǎ! Stǎteai cuminte la cozi; pentru carne, ouǎ, lapte, benzinǎ. Împrejurarea e cǎ s-a pierdut mǎsura și nu mai e nimeni ca înainte, sǎ-ţi dea cât poţi duce. Mulţi au priceput cǎ democraţia in nuce, cu gura, e ca sǎ iei cât poţi fura! Lucrurile sunt mult mai simple acum, e o singurǎ coadǎ, peste drum, la DNA.
          Ai carte, ai parte! Perdea de fum rǎspânditǎ-n popor. O prostie banalǎ doveditǎ, gaurǎ în visteria personalǎ. Vremea cǎrţilor e la pușcǎrie nu la școalǎ! Acolo e timp berechet sǎ devi scriitoare genialǎ. Și ce dacǎ nu știi sintaxa, mare scofalǎ! Nu dai din picioare ca gǎina-n porumb. Gǎsești remediu! Uite ministresa Plumb de la mediu, ea cum s-a descurcat și-a plǎtit taxa automobilisticǎ în Bulgaria? Ce te încurcǎ?
          Lǎrgești aria lingvisticǎ și scri romanul în limba turcǎ. Decisǎ.
          Mare atenţie cu volanul când optezi sǎ oprești în stradǎ. Ca regulǎ cǎ n-ai plagiat, parchezi doar pe zona interzisǎ sǎ se vadǎ cine ești și cu cine-ai votat, sau votezi...
          Nu ști semnele în oraș?... Nu te-ncurci curcǎ-n lemne, de nebunǎ! Cum urcǎ ieri Andreea Paul Vass la tribunǎ și strigǎ-n gura mare, cǎ la soare te-ai puteai uita, da la Ponta ba!

          – Mǎ Vasile, s-o opreascǎ cineva!

duminică, 26 octombrie 2014

Singapore. Ultimul dans


        Prea drasticǎ, învǎţǎtoarea a pedepsit parcǎ un elev obraznic care începuse sǎ-și ia nasul la purtare. S-ar putea spune și asta, dar n-ar fi drept pentru cǎ Simona este cea care a tras-o dupǎ ea în finalǎ pe Serena și i-a oferit șansa sǎ-și apere coroana. Din pǎcate românca noastrǎ nu a putut duce pe umeri povara umbrei celei mari și mintea i s-a întunecat de propria strǎlucire. Blocatǎ mental i-a dat prilejul Serenei sǎ restabileascǎ în tiparele ei ordinea fireascǎ pentru moment a lucrurilor.       
          Cu ce a rǎmas Simona din meci? Înainte de orice, cred, cu privirea grea, încǎrcatǎ de urǎ, și furia cu care lovea mingea de dincolo de fileu cea umiltǎ de îndrǎneala unui muritor de rând, de a o fii zdrobit în prima partidǎ.
          Nu știu dacǎ tâlcul acelei uitǎturi fioroase a dat-o înapoi, dar sunt convins cǎ seninul privirii Simonei nu va putea fii niciodatǎ atât de feroce.
Altele sunt armele ei. Din pǎcate azi reglajul fin nu a funcţionat la parametrii și dupǎ primele ghemuri, când s-a rupt echilibrul, braţul încordat a trǎdat-o mai ales la serviciu.
          Cu ce am rǎmas noi din meci? Cu mândria de a fii fost, alǎturi de ea, priviţi cu respect și egali cu cei mari.
          Comentariile ulterioare ale Miticilor care de ziua lor își vor da în petec, cârtind cǎ ar fi trebuit s-o piardǎ la masa verde pe Serena, fǎcând blatul cu Ivanovici, doar în douǎ seturi, nu fac doi bani. Sǎ-i lǎsǎm pe aceștia cu Hrebenciucii și like-urile mincinoase în mocirlǎ lor.

          Dea Domnul sǎ putem privi lumea prin ochii ei!