sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Proiectul Din arginturile mele

TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE
- la o sesiune extraordinarǎ -



la o sesiune extraordinarǎ
în galaxia noastrǎ
s-a deschis o expoziţie
universalǎ
unde fiecare naţie
a adus
un exponat semnificativ
care sǎ ateste
înflorirea civilizaţiilor
pe planete

enumerând diversele
papirusuri
și totemuri codificate
un hebdomadar local
aprecia
cǎ alǎturi de potirul
Sfântul Gral
a fǎcut senzaţie un ţǎruș
cu sârmǎ ghimpatǎ

din ţaranimǎnui

vineri, 28 noiembrie 2014

Pisicul de aramǎ

          Stau liniștit. Pisicul roz, Pontonel și-a asumat rǎspunderea. A luat asupra lui totul, da totul! Pentru pierderea alegerilor, pentru votul din diasporǎ, pentru cǎ ne-a unit în horǎ peste așteptǎri la protesteste. E vinovat doar el și s-a îmbrǎcat creștinește în haine de miel. A înţeles și a ieșit întǎrit din poveste.
          De unde credeam cǎ va fi rǎu, o tramǎ!... Sub epoleţi s-a dovedit cǎ Pontonel ascunde șapte vieţi, în pieptul sǎu de aramǎ(sau de oţel?...).
          Circulǎ vorba printre pisici cumsecade, cu stare, cǎ în neamul lor pisicesc se cade doar în picioare!
          Acum când vorbesc, mielul, mâţa blândǎ, ca sǎ punǎ sare pe ranǎ i-a arǎtat, în mod tovǎrǎșesc în partid, ţâţa pisicii lui Gioanǎ și la trimis la osândǎ cu Vanghelie, sǎ se dea cu capul de zid. Piticii ǎia doi, distructivi fiind, triștii, s-au dovedit prea combinativi și s-au dat într-o joi cu neocomuniștii, rǎzvrǎtind ţara.
          Aici, o întrebare și ecoul se cascǎ: Oare cine se înrolase în armata lui Mazǎre cu tricoul lui Che Guevara și bascǎ roșie? Cinci ruble tragerea!... Oferim duble.

          În vremea asta Ghiţǎ, mintea și braţul lui Pontonel, guiţǎ pe post retragerea lui Ilici. Se strânge laţul. La ZOO va fi un mǎcel cu pisici, crocodili și mult șorici înroșit de sânge. Și știrea? Vreau s-ascult știrea!

          Gabi Firea, ca un licurici pe cracǎ, plânge la sediu PSD, când poate ar fi trebuit sǎ tacǎ. Gabi vrea și ea concediu la Abu Dhabi, sǎ se refacǎ. 

Plai bǎlai - pamflete politice

joi, 27 noiembrie 2014

Poem nescris


Nu urci la ceruri
pe aripi
te agǎţi cu teamǎ
de frânghia
întinsǎ

Sufletu-ţi
greu de
pǎmânt
își cautǎ urmele
cantr-o caligramǎ

pe câmpia ninsǎ
mai presus
de cuvânt
se destramǎ
literele

miercuri, 26 noiembrie 2014

Fiul dezastrei


        El se credea mingicar. Îi fenta pe toţi jucǎtorii, fie adversar, fie coiechipier, îi bǎtea pe umǎr complice pe judecǎtorii arbitrii, se hlizea cǎtre peluza sud și seara la televizor se dǎdea cocoș, fǎcea giumbușlucuri aruncând tot ce prindea la coș. Era atât de crud la minte încât, nepǎsǎtor, ţap logodit îţi sǎrea de gât pe morminte, mestecând mincinos petale de trandafiri și scuipând coji de seminţe pe jos.
          Sorbit din priviri, ca un fante de obor de guvernante subţiri, admirat ca un soare și dorit la televizor de moderatoare...
          Când sǎ joace în ligǎ, în echipa ASTREI, Micul baschetbalist s-a crezut dinainte musiu președinte – și-a trântit cu mucii-n mǎmǎligǎ.
          A doua zi Fiul Dezastrei s-a trezit în rai, fentând în baruri de fiţǎ între Abu Dhabi și Dubai cu Ghiţǎ.
         
          L-am vǎzut ieri în parlament. Înainte de judecata de apoi a Partidului. Parcǎ venise la antrenament cu fenta la el. Pǎrea un pic mai bronzat – altfel la fel! Nu înţelesese nimic!

         La vremuri noi tot noi! A cuvântat și-a plecat.

Plai bǎlai - pamflete politice.
Promit sǎ fie printre ultimele... 

luni, 24 noiembrie 2014

Așteptând diaspora

LANSARE DE CARTE
Pitesti. Biblioteca Judeteana
marti 02 decembrie ora 17

Se cuvine sa multumesc pentru ilustratii pictorului olandez Frederik Weerkamp,
pentru fotografia copertii scriitorului Dumitru Ungureanu,
pentru postfata scriitorului Petre Anghel
si desigur lui Calin Vlasie!
(Doar mie nu-mi multumeste nimeni...)

duminică, 23 noiembrie 2014

Povestiri de la Gaudeamus

 
        Dupǎ ce am clǎtinat în gurǎ oleacǎ de pǎlincǎ din patrimoniu fructifer al Oradiei, cu un strop de cer și o fulgurare de vise din partea(din cartea) poetului Vidican, de parcǎ atunci Dimineaţa din pumni mǎ trezise, mi-am adus aminte cǎ la Paralele 45 NIC MAN președintele Uniunii lanseazǎ o nouǎ Istorie a literaturii române pe înţelesul celor care citesc.





N-aveam nici o emoţie! Eu mǎ aflam pe înţelesul celor care scriu, dar mi-aș fi dorit sǎ mǎ regǎsesc acolo. Fie și un pic mai târziu! Nu știu tu cititorule cum stai în Olimp? Dar dupǎ cinci secole de luminǎ (literaturǎ), e o bagatelǎ de timp... Musai sǎ vinǎ și al șaselea anotimp!

          Și m-am mutat de la Brumar la Paralelǎ.





          Lume luminatǎ! Începuse lansarea și eu cu aparatul de fotografiat pe sus, încercam sǎ prind în cadru monștrii sacrii. Undeva în dreapta, lumea se îmbulzea sǎ cumpere cartea patriarhului de la stand, pentru autografe. Se vorbea despre aniversari în noiembrie: 75 – marele critic, 20 – marea Editurǎ Paralelǎ și nimic despre 66 – anii mei împliniţi într-o viaţǎ rebelǎ.

         Între Istoriile lui Manolescu, la noutǎţi editoriale, am zǎrit ca o stea piticǎ și Nordurile mele. Adevǎratǎ surprizǎ, nu știam cǎ Vlasie a adus cartea mea la târg în cea de-a doua reprizǎ cǎci litera ei tipǎritǎ nu-și uscase bine cerneala sensibilǎ. Am scos din buzunar singura sutǎ disponibilǎ și am cerut vânzǎtoarei, ca toatǎ lumea, cartea maestrului. Aș fi putut face pe interesantul banal, tot nu mǎ cunoștea nimeni, nici viu, nici postum. Aș fi putut sǎ mǎ calicesc, sǎ fiu eu alesul. La zece lei, luam trei Norduri jumate! Am preferat dând din coate sǎ rǎmân în contextul Istoriei pe înţelesul celor care citesc.

          Mi-am bǎgat în buzunar restul, 65 de lei și m-am așezat la celǎlalt rând pentru autografe.
          Se terminaserǎ spiciurile și cuminţi, ne aliniasem în formaţie completǎ ca la vot la Paris. Eu nimerisem votant credincios pe dreapta lângǎ Horia Gârbea care dupǎ un timp se foia sǎ plece. Taman trecea cǎlare Fǎt Frumos Cǎrtǎrescu, mai era și o vrǎjitoare... A plecat pe jos.




          Într-un târziu prin urmare, când sǎ scot cartea din plasǎ sǎ i-o dau dumnealui Manolescului, s-o înnobileze cu semnǎtura, ia-o de unde nu-i! Mi-a picat pe casǎ toatǎ literatura! Cinci secole, nu puţin!...
          Sǎ fie de la pǎlincǎ? Mai bine beam vin!...

          Cum îmi era de grabǎ, se vede treaba cǎ o plǎtisem, dar nu o luasem de pe tarabǎ... 
          Aranjez cu Cǎlin, la ediţia urmǎtoare când voi fi inclus la cuprins, s-o recuperez! Pǎstrez dinadins bonul.

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Eu Gaudeamus sI Nordurile


          Înconjurat de corifei, doar la 10 lei...

DNA ca ADN. Sau talpa ţǎrii


        Când eram elev de liceu locuiam pe bulevard într-un demisol. Înainte de a pleca la școalǎ mǎ așezam la mǎsuţa mea în faţa ferestrei mici, pǎtrate, ce se deschidea la nivelul trotuarului și așteptam clipele magice. Recunoșteam sunetul acela unic al tocurilor fine cu flec de metal cum se apropie, cǎlcând piatra cubicǎ și-l alegeam dintre zecile de sunete, unele mai grǎbite, altele împiedicate, de parcǎ ritmul acela dezinvolt ar fi eliberat melodia, numai pe notele înalte ale pianului, într-un concert.
          Nu vedeam mare lucru, doar gambele bronzate pendulând armonios și întregind linia elegantǎ a pantofilor. Cu siguranţǎ era o tânǎra profesoarǎ ce își calcula cu precizie timpul, astfel cǎ în minutul de aur aerul se tulbura întotdeauna în dreptul ferestrei mele. Aș fi putut sǎ trag masa într-o parte și sǎ mǎ apropi de fereastrǎ, mǎrindu-mi astfel perspectiva. Aș fi putut alerga pe scarǎ sǎ capǎt o imagine completǎ. Nu doream asta. Mǎ prefǎceam cǎ verific o temǎ, așteptând împlinirea ritualului și dacǎ pașii se încǎpǎţânau sǎ nu vinǎ, eram sigur cǎ voi avea o zi agitatǎ.
          La fel și acum, tânǎr pensionar, doar cǎ m-am mutat la mansardǎ, ǎstept în fiecare dimineaţǎ clipele magice, minutul de aur, breaking news-ul din ferastrǎ, când trece, am identificat-o deja,

Laura Codruța Kövesi, fǎrǎ tocuri înalte, dar cu vești proaspete de la DNA. Mi-a intrat în ADN și a rǎmas acolo parfumul.


          Dacǎ se întâmplǎ și nu apare, în acea zi mǎ agit și nu mai am rǎbdare.

joi, 20 noiembrie 2014

Cum sǎ ne fie mai bine

          Cum sǎ ne fie mai bine? Chestiunea, poate fii la fel de grea ca alegerea președintelui.
          Ar trebui sǎ lǎsǎm gropile – sǎpate la vedere în pǎdurea de aramǎ a neamului de puterea PSD, – acoperite cu târșuri, rogojini și frunze uscate; dedesupt arzând focul și deasupra, socotind bugetul așezaţi pe scaunele de cearǎ, sǎ-i punem pe guvernanţi sǎ-și savureze propriile pomeni electorale!
          Sau sǎ trecem ca peste un coșmar cu buldozerul, sǎ nivelǎm terenul și în loc de urǎ sǎ avem rǎbdare sǎ se aștearnǎ zǎpada sub care sǎ rǎsarǎ la primǎvarǎ grâul înfrǎţit!
          Greu de stabilit cum ar fi mai bine! Mai ales cǎ nici dreapta nu pare scǎpatǎ de campania de toamnǎ a DNA-ului. Cea mai bunǎ soluţie mie mi s-ar pǎrea un moratoriu de 6 – 12 luni în care ţara sǎ fie guvernatǎ de niște tehnocraţi. Sǎ existe suficient timp pentru partide sǎ se cureţe de baronii penali. Apoi, organizarea de alegeri anticipate ar garanta, dupǎ ce pare cǎ ne-am maturizat într-ale votului cǎ electoratul în cunoștinţǎ de cauzǎ va putea sǎ-și exprime liber cuvântul.
          Mi se pare o mare greșealǎ, sǎ nu lǎsǎm premierul acoperit de durerea lui în concediu. Poate cǎ în mediu academic, nu știm noi, vrea sǎ se lepede de doctorat, apoi sǎ-și schimbe blasfemic religia care l-a trǎdat. Poate cǎ omului i s-au scuturat trandafirii și calea mǎtǎsii are azi o direcţie schimbatǎ zona contaminatǎ de harakirii trebuia evitatǎ.

          Cum sǎ ne fie mai bine? Poate ...

miercuri, 19 noiembrie 2014

Gaudeamus igitur

          Dupǎ ce ne-am bucurat de alegeri, a sosit timpul așadar sǎ ne bucurǎm de carte.

           Pare cǎ diaspora îl urmǎrește pas cu pas pe președintele lor și au sosit la București în formaţie completǎ sǎ-i obţinǎ autograful.

          Au venit și rușii. Sigur acele scriituri aliniate la vedere nu sunt otrǎvite.


          La Editura Teșu, Mareșalul l-a scos din pușcǎrie pe Sorin Roșca Stǎnescu, ultimul pe afiș...

          A venit și Nicolae Radu. El ar vrea cumva sǎ zboare în faţǎ, peste rand în istorie, dar constatǎ la fel ca și mine cǎ în cele cinci secole ale lui Manolescu, nu mai e loc...
A consemnat pentru dumneavoastrǎ insul acesta supǎrat ...