sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Ilie Proorocul. Povestiri de pe blog

Notǎ:
            Dând o fǎţuire nouǎ postǎrilor mai vechi, deschid o altǎ paginǎ de blog: Împletituri de lânǎ
                                                                                       
                                *

            Ilie Nǎstase, Ilie Dumitrescu, Ilie Moromete sau Ilie de la Sculǎrie… În felul lor, toţi l-au iubit pe Dumnezeu. Cu mai micǎ sau mai mare osârdie. Chit cǎ unul a mai aruncat cu racheta dupǎ ciori, altul a ţintit poarta și mingea s-a ridicat la nori, celǎlalt a tǎiat salcâmul când era în flori… Doar ǎla de la sculǎrie, nu-ști’ ce drac’ a fǎcut, da mi se pare c-a fost arbitru.
            Dacǎ stai și analizezi, nu se existǎ nici un dubiu la mijloc, Proorocul Ilie a fost numai unul. Nu posed toate datele, nu sunt o somitate în domeniu religios, dar fiind un cuget îndeajuns de liber îmi pot asuma riscul sǎ gândesc sǎnǎtos.
            Ilie ǎsta proorocul, a trǎit în ţara lui de evrei pe vremea regelui Ahaab în ţinutul Samariei. Și regelui holtei i-a venit sǎ se însoare la un anumit moment. A dat sfoarǎ în ţarǎ, iar pe twitter și facebook vestea s-a rǎspândit în afarǎ.
            “Am decis sǎ organizez un concurs de Miss ca-n povești cum se întâmplǎ la curţile împǎrǎtești cu regim deschis.”
            S-au strâns frumoasele pǎmântului, dar numai una din Sidon, o prinţesǎ fenicianǎ, Isabela, i-ar fi strǎfulgerat ca un simplon inima și mintea regelui. N-a mai ţinut cont cǎ la întrebǎrile obligatorii din chestionar (trebuia sǎ dai un test grilǎ ca la școala de șoferi), Isabela, viitoarea mireasǎ, a cam cǎlcat în nuferi la întrebarea cu credinţa. Ea se închina zeului Baal.
            Ahaab, preţuind frumuseţea femeii, mai mult decât credinţa în Dumnezeu, se uita la ea ca la soare, a poruncit poporului sǎu sǎ se închine cu mic cu mare zeului Baal.
            Și poporul prost, o vǎzuse pe Isabela de la picioare pânǎ sus în costum de baie dimineaţa și în ţinutǎ de searǎ la apus. O splendoare! Avea de toate, coapse, bust, veselǎ mereu, ciripea frumos, ce sǎ-i mai cearǎ, sǎ tacǎ? N-avea rost, începuse sǎ le placǎ. Baal al ei, noul zeu propus, fudul, nu s-a arǎtat. S-a arǎtat ea destul! Ce erau sǎ facǎ? S-au supus.
            Aceste fapte au atras mânie divinǎ.
            Și aici, cu sala arhiplinǎ a intrat în scenǎ la pupitru Ilie, nu ǎla de la sculǎrie, arbitru… Ilie Proorocul! Cu tunete în voce și focul în priviri, de sǎ zici cǎ s-amplinit sorocul. Lǎsase documentul, mustrarea scrisǎ regelui la secretariat, dupǎ care a devoalat momentul la televizor tuturor canalelor de știri. Sumbru viitorul. Prin urmare, trei ani jumate de pedeapsǎ. Secetǎ și jale. Trei ani la rand nici apǎ, nici curmale. Dumnezeu e bland, cum s-ar zice.
            În timpul ǎsta Isabela și Ahaab și-au vǎzut de treaba lor și au avut fiii și fiice
            De popor, Sfânta Scripturǎ ce zice?
            Zice cǎ sǎrac cu duhul și mereu frustrat, se ia dupǎ femei și femeia are pielea de drac sulemenitǎ. Dar și Ilie în cazul ǎsta a exagerat având o abordare greșitǎ...

            Mǎ Ilie, umbli cu cioara vopsitǎ. Dai în toţi, ocolind pe cel vinovat. Consider cǎ e pǎcat!

joi, 15 ianuarie 2015

Timpul în care învǎţǎm sǎ murim


          În fiecare 15 ale lui ianuar, tânǎrul redactor al Timpului, la care a trudit și trudește în continuare înfǎșurat în mantia lui luminoasǎ mǎsurând clipa veșniciei cu aceeași rigoare și distanţǎ ca un metronom al românitǎţii, mai scoate o ediţie specialǎ a gazetei sale.
                "Bat telegramele Havas, arză-le-ar focul să le arză!"
          Totuși s-a schimbat ceva, fluxul de știri nu mai sosește pe telegraful agenţiei de presǎ Havas, vin pe Reuters, sau direct pe facebook de la purtǎtorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale.
          „Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși.” 



Mihai Eminescu

miercuri, 14 ianuarie 2015

marți, 13 ianuarie 2015

Silicoane contra colon


            Parcǎ m-aș afla într-un spital de urgenţǎ unde nu se mai opresc sirenele salvǎrilor. Ţara e plinǎ de bolnavi și în demenţǎ toţi doresc operaţii chirurgicale estetice.
            Unul vrea sǎ i se taie pǎdurile de foioase pentru cǎ e iarnǎ, au cǎzut frunzele și-i vede DNA-ul oasele.
            Altul, când s-a privit în oglindǎ, i-a scos Dumnezeu o grindǎ din ochi și-a pǎtruns pe-acolo în creiere, de parcǎ-i la el acasǎ, un pârlit de greiere care nu mai vrea sǎ iasǎ și cântǎ-ntruna duios din arcuș, ridicâd un picioruș: Jos Bǎsescu! Jos Bǎsescu! Omule tu n-ai Antenǎ? Cri,cri, cri! S-a isprǎvit! Traian a ieșit din scenǎ.
            A ajuns și premierul, a plecat de la butoane pentru cinci minute. Vine din centru cu Smurdul. Mai nou, bǎiatul e flǎmând, bate fierul sǎ fie recunoscut erou, donator de organe, și-ar dona doctoratul dorind în schimb silicoane. Sǎrind peste topicǎ vrea laparoscopicǎ iute și peste rând.
            Ce caut eu aici în parcare? Je suis Charlie, nu mai am rǎbdare lovit de simplon

            Vreau timpul operat la colon!

Plai bǎlai - pamflete politice

duminică, 11 ianuarie 2015

Un selfie cuvântǎtor


            Nu sunt multe bucurii într-un an pentru a le lǎsa sǎ se rostogoleascǎ pe lângǎ noi fǎrǎ sǎ marcǎm ceremonia momentului. Nu avem prea dese ocazii sǎ fim noi cei aleși de zei sǎ sorbim licoare binecuvântatǎ din cupa victoriei. Sǎ profitǎm așadar și sǎ ne potrivim zâmbetul într-un selfi al cuvintelor pe mǎsura luminii care scaldǎ ca o aurǎ chipul destins al Cosânzenei noastre, nimeni alta decât Simona Halep, cea din poveste.
            Cu admiraţie nedisimulatǎ, Timea Bacsinszky, adversara comfruntǎrii din finala de la SHENZHEN a rostit o frazǎ care concentreazǎ în ea tot ce s-ar fi putut spune dupǎ o încleștare dominatǎ clar nu de acurateţea loviturilor sau tǎria braţului, ci de scânteierea minţii.
            „Te felicit Simona! Ai fost prea bunǎ pentru mine astǎzi!”
            Vǎ mǎrturisesc, de la Nadia Comǎneci ochiul meu profan nu a mai avut ocazia sǎ priveascǎ cu atâta încântare armonia în stare purǎ. Aerul din jurul Simonei, parcǎ îndrǎgostit de eleganţa mișcǎrii ei, pur și simplu uitǎ sǎ opunǎ rezistenţǎ mingii care deseneazǎ din racordajul fin al rachetei, traiectorii imposibile.

            E doar primul turneu și consemnǎm deja prima victorie (a noua în toatǎ cariera). Pare cǎ în 2015 avem de numǎrat! Sǎ fie zecele Simonei(trofeul numǎrul zece) la fel de celebru ca zecele Nadiei, la Melbourne?(La Sydney ne-am mulţumi cu finala.)   Doamne ajutǎ!