La
Conferinţele Municipiului Pitești de la Centrul Cultural în care s-au vorbit
povești despre cei cincizeci de ani, mai mult sau mai puţin glorioși, ce-i va
împlini în acest an revista Argeș. Meritate felicitari! Am fost invitat se pare doar ca sǎ stau
cuminte pe mal și sǎ nu intru în scǎldǎtoare. Am mers acolo printre corifei ca
la înǎlţare. Lumina binecuvântatǎ a Învierii și-o împǎrţiserǎ exclusiv între
ei. Îmi propusesem sǎ tac! Chiar dacǎ în timp am rǎmas cu un of și mǎ tot înţeapǎ
un cui la pantof. Nu zic de vremea celaltǎ când zǎvozii lǎtrau la poartǎ, zic
de vremurile de-acum când mulţi scriitori argeșeni stau tot lângǎ drum, triști
cǎ nu s-au nǎscut optzeciști.
Sǎ
fiu bine înţeles, nu am nimic cu miturile oficiale! Respect pentru Sergiu I
Nicolaescu, pentru Marin Ioniţǎ, pentru Augustin Doman, pentru Nicolae Oprea, pentru
Meșterul Manole și pentru Ana lui din zid, dar credeam cǎ nu mai e nevoie ca sǎ
publici azi în revistǎ sǎ te regǎsești pe o listǎ venitǎ de la partid! Legile
azi sunt mult mai permisive cu trei oameni ai o mie de motive sǎ faci partid.
Și
totuși, sunt dator cu o explicaţie. De ce am vrut sǎ intervin și nu mi s-a dat voie
în discuţie la Conferinţǎ?
S-a
vorbit foarte puţin și numai în nume de rǎu, despre perioada Tomozei, cu Al.
Cerna Rǎdulescu, Florin Mugur, Cezar Ivǎnescu, Ilie Purcaru și Dan Rotaru, când
la revistǎ a fost o adevǎratǎ revoluţie. (Revoluţiile nu ţin cont de oameni, probabil
s-au fǎcut și greșeli!). Domnilor, nu vǎ supǎraţi, revista Argeș a devenit
naţionalǎ, ieșind din rând, poate cea mai bunǎ din ţarǎ , în
vremea lui Tomozei! Abia de atunci am început s-o iubim mai mult pe ea și sǎ
alergǎm mai puţin dupǎ femei!
Eram
câţiva tineri în Pitești, Claudia Duminicǎ, Iordache Vasile, Nicolae Radu, Ion
Toma Ionescu și pasager uneori Cǎlin Vlasie. Securitatea ne-a dat nume mai târziu,
grupul “Albaștrii”.(Un mort viu). Când intram în redacţie la Revista Argeș sfiiţi, parcǎ
intram într-o catedralǎ. Ei ne-au debutat! Si se știe mai puţin, ei ne-au
salvat de la pușcǎrie. (Am scris în Dosarul “Albaștrii” dupǎ documentele CNSAS
și alte mǎrturii...).
Oamenii
aceea știau care e menirea unei reviste. Când i-am vǎzut în pǎr urcând pe
scǎrile fostului Palat de Culturǎ pe Cerna Rǎdulescu, Florin Mugur și pe
Gheorghe Tomozei, venind la Cenaclul Liviu Rebreanu unde pe panoul mare negru
cu litere galbene scria cǎ de la ora 19 citește Ion Toma Ionescu, mi s-a pǎrut
poezia mea, atât de micǎ!…
Au
venit, au ascultat și au plecat.
I-am
trimis lui Tomozei în 95, când el nemeritat era jos, manuscrisul primului meu
volum Pasǎrea Ceţii. A scris despre el deosebit de frumos. M-am temut cǎ nu
meritam și imi acordǎ susţinerea pe care în vremea securitǎţii nu mi-a putut-o
da…
*
Cu
o zi înainte de Conferinţǎ, am lansat a șaptea dintre cǎrţile mele. Jurnal din
anul Apocalipsei. Încerc sǎ recuperez anii pierduţi. M-am uitat împrejur și am
socotit câţi dintre cei prezenţi în Conferinţǎ m-au susţinut la lansare? Constat. Niciunul!
Pe Aurel Sibiceanu nu-l pun la numǎr, el e prietenul meu.
PS.
Acest text este scris pentru revista Arges, dar pentru cǎ apare înainte pe blog, nu va fi publicat niciodatǎ. Așa este regulamentul…
Cu stimǎ:
Ion Toma Ionescu
Cu stimǎ:
Ion Toma Ionescu
