Aici revista
duminică, 10 mai 2015
Semnal in Cafenea
Mulţumesc
lui Virgil Diaconu pentru deferenţǎ! Vechi animozitǎţi ce au stricat o
prietenie și mai veche, îl puteau determina pur și simplu sǎ nu vadǎ Apocalipsa…
Și mulţumesc Denisei, pentru cǎ existǎ, pentru cǎ animǎ, înţelege, scrie și dǎruiește
atât de frumos !
Aici revista
Aici revista
sâmbătă, 9 mai 2015
Norduri. Ecouri critice
Primul ziar care a observat ca se intampla ceva prin Norduri a fost Observatorul din Toronto. Multumesc Domnita Neaga!
" Norduri " de Ion Toma Ionescu - Note de lectură După debutul publicistic din 1995, cu volumul de poezii Pasărea cetii. Tablouri dintr-o expozitie, Editura Tip-Naste, apreciat nu numai de critica literară de la vremea aceea, dar si de confratii poeti, scriitorul argesean I.T.Ionescu continuă să scrie si să publice alte cărti de poezie si proză, dintre care amintesc: Glont de argint, 2008; Dosarul Albastri- Fenomenul Pitesti- 1971, apărut în 2011; Bursa îngerilor, 2012; Gusterele, 2013; Norduri, 2014, toate acestea apărute la Editura Paralela 45, din Pitesti, iar, de curând, la Editura Inspirescu, din Satu Mare, Jurnal din anul Apocalipsei... Cartea de versuri, Norduri, a poetului Ion Toma Ionescu, adună într-un mănunchi de flori albe aproape cincizeci de poeme, multe dintre ele având în componenta titlului cuvântul nord. Nordul nu face aici referire la zona scandinavă ( ca în poezia lui George Vulturescu, considerat poet al nordului, în urma scrierii câtorva volume inspirate de aceste tinuturi), ci mai degrabă este punctul cardinal, singurul pe care îl indică acul unei busole, ajutându-ne să ne orientăm într-o călătorie... Că doar ce suntem pe lumea asta altceva decât niste trecători, mai mult sau mai putin singuratici, încercând să deslusim o parte din tainele universului? Am convingerea că I.T. Ionescu, călătorul, nu se va rătăci niciodată, fiindcă lucrurile care contează si de care este înconjurat au coordonatele lor bine definite, nordul aflându-i-se la îndemână, fie că e de literă, de stea, de gustere, de salcie, de umbră, de animal, de strigoi, de cuvinte sau de piatră... Metafora nordului nu e nouă în lirica universală, dar de data aceasta o descoperim cu extinse rădăcini în biografia de suflet a autorului, iar modul original, în care o face să-i strălucească fatetele, duce la crearea unui spatiu rece, distant, intangibil, în care vietuiesc în conditii nu tocmai prielnice gândurile, sentimentele, conceptiile, atitudinile scriitorului. Poemul Tropar, din deschiderea volumului, pare să imprime o tentă biblică întregului, troparul fiind o cântare bisericească de mici dimensiuni prin care este slăvit un sfânt, un eveniment religios. În opinia mea, această poezie pare să fie un Cuvânt înainte al poetului, poate chiar arta sa poetică, prin care îsi defineste rostul pe lume, si anume acela de a duce mai departe valorile perene ale neamului, credinta strămosească, din casă în casă, de la suflet la suflet. Volumul Norduri este el însusi un tropar, ...Ca un mănunchi de busuioc/ înmuiat în apa sfintită/ a Iordanului.../, preamărind un ideal de viată, de creatie... Cartea cuprinde trei părti denumite generic Călătorii, fiecare purtând un subtitlu simbolic: Întâia călătorie. Mlastina albă; A doua călătorie. Dans cu negresa; A treia călătorie. Luna ca un ban vechi. La finalul volumului, Petre Anghel semnează o scurtă postfată, unde găsim o superbă definitie dată poetilor: Poetii sunt din stirpea aleasă a perdantilor; lumea aceasta nu este a lor, si dreptate are P. Anghel, fiindcă lumea în care trăim, si la care poetii nu vor cotiza niciodată, nu apartine sufletelor alese, sensibile, ci hotilor, banditilor, mereu norocosi si etern nepedepsiti de justitia divină sau de aceea a oamenilor. E greu să- mi explic cum niste strămosi asa de treabă, despre care ne-a povestit istoria, au zămislit ca urmasi adunătura de astăzi. Să fie oare hotia o genă a acestui popor? Ce ne rămâne după o astfel de dezamăgire? Răspunsul ar părea simplu, dacă nu ar fi dramatic: retragerea din realitate si evaziunea în imaginar, lumea ideală, unde totul are o altă dimensiune... Motivul călătoriei, cu valentele sale initiatice, stă la baza volumului de versuri Norduri, iar schimbarea întâmplată la capătul drumului va fi totală; crisalida se va transforma în fluture ( zborul fluturelui fiind un simbol al conditiei umane în care dragostea are un rol de mântuire). I.T.Ionescu este un călător redutabil, mereu atent la detalii. În călătoria sa, nu este singur. Îl însotesc elementele familiare: orasul, grădina publică, străzile, pădurea, gările din care a plecat ( Nordul de literă). Cu alte cuvinte, când te-ai apucat de scris, cu greu vei mai reusi să te întorci din drum, să renunti, fiindcă scrisul creează dependentă si este ca o terapie. Nicicând nu vei mai fi cel dinainte... Cu umbra căzută în noi/ si capetele sparte/ rătăcim, multimi vide. // (Nord de umbră). În poezia lui I.T.Ionescu, pădurea reprezintă un întreg univers în destrămare, din pricina unui război care nu a fost al poetului, un război inegal prin fortele angajate în conflict: pe de o parte autorul, împins în fată de altii, fiindcă dovedea calităti de lider, pe de altă parte, caracatita, o metaforă, simbol al unei forte destructive, care în cele din urmă va avea totusi o influentă benefică, în sensul că îl va însingura pe creator si îl va determina să scrie: Caracatita m-a împroscat/ cu cerneală si frig. // (Pădurea scufundată). Istoria, patriotismul, ipostazele creatorului, iubirea, drama cunoasterii, natura... sunt alte abordări care completează paleta tematică a creatiei lui I.T.Ionescu. De atâtea nelegiuiri, oasele voievozilor nu-si găsesc odihna si ies de sub lespezile mormintelor, albe, ... cu gâturile lor înalte de lebădă... ( Lebede albe). Muntele ca simbol al statorniciei, dar si al greutătilor inerente vietii, pare o catedrală, sau ruina unei piramide/ bombardate de ploaia/ milioanelor de perseide. // ( Muntele). Creatorul este prezentat în mai multe ipostaze: de pictor, artist detasat, preocupat de propriul univers; de pilot la mansa avionului său supersonic, ... lăsând pe cerul albastru/ fumul alb. //; de visător incurabil, cu capul în nori, Poetii au picioarele în catalige, / să spargă cu fruntea norii.//, dar si de trudnic perpetuu, fără simbrie, îndurând totul, fără să se lamenteze, Nici nu au aripi pe spate! / Sunt ciudati poetii/ si cangele/ ce le tin picioarele legate/ le-au făcut rană! // ( Nordul poetilor)... Iubirea este surprinsă sub o varietate de forme: degajând o căldură vulcanică si trăită de îndrăgostiti la intensitatea maximă: ...Pielea ta albă/ îmi încretise degetele./ Nu te puteam atinge/ de carne vie. // ( Printesa nordică ); iubirea ca o dulce amintire: ...mă regăseam esuat la tărm./ Un timp, sunetul mării/ mă însotea din cochilie/ ecou nevăzut...//; iubirea totală, în care cei doi membri ai cuplului devin o singură fiintă: Sărat de tine/ te simt prin toti porii. // (Pescărusul). Mitul androgin se insinuează cu discretie în versuri de o frumusete ireală, în poemele, Nord, Viata e mai complicată. Uneori chipul iubitei pare desprins din alte lumi si este ca un cires de mai, doldora de cirese coapte (Ciresul de mai târziu), sau ca o ipostază a nordului- un corsar blând, pe o corabie, ...dezghiocând scoici/ cu un cosor de argint/ si eliberând sâmburele/ rupt din stea. // (Ipostazele nordului). Tenta biblică initială se continuă, în volum, cu câteva creatii de rezistentă, una dintre ele fiind Nord de stea, o transpunere a unui precept biblic, în care tatăl îsi îndeamnă fiul spre cumpătare, spre o viată echilibrată, fără excese: Bea apă din fântâna ta si din izvoarele putului tău!, cum zice ecleziastul. Aceste virtuti ne vor împodobi caracterul si ne vor însoti pe drumul unic al vietii: Nu ne e dat să murim/ de mai multe ori, / nu stim ce-am face / cu mai multe vieti...// ( Sau... cine stie? întreb eu retoric). Pentru frumusetea în sine, dar mai ales pentru mesajul lor care merge dincolo de întelegerea obisnuită, două poeme mi-au retinut atentia în mod special: Dans cu negresa, din care voi cita: ... Am trecut prin viată/ asemenea soarelui rosu,/ fără să dansez cu negresa. / În consecintă, / fără să înteleg nimic...// si Cornete de hârtie, unde, sub masca de poeta ludens, I.T.Ionescu este un poet foarte grav. Cărtile pe care tocmai le asază în bibliotecă N-au valoare stilistică/ si sunt degeaba./ La fel ca mortii nostri/ din revolutie, n-au viitor...//, o aluzie tristă la conditia scriitorului în perioada pe care o traversăm. Nu lipsesc din poemele volumului Norduri regionalismele care colorează textul liric (mahramă, muncele...), diminutivele ( crengute, frunzulite, coronite), figurile de stil precum comparatia, metafora, personificarea, simbolul, teme si motive poetice bine reprezentate, care fac ca poezia lui I.T.Ionescu să se încadreze într-un spatiu al puritătii, credintei si luminii adevărate. Creator de poezie pură, elevată, scriitorul Ion Toma Ionescu cultivă un discurs liric ca un imn al nelinistii, născut din perceperea desacralizării ireversibile a lumii, dar si din căutarea fără sorti de izbândă a unei solutii salvatoare... |
de Domnita Neaga 5/8/2015 |
vineri, 8 mai 2015
Bursa îngerilor. Iazul albastru
Iazul albastru
pletele-i curgeau
revarsat între perne
şi sânii puiandrii de lup
cum scânceau
flămânzi...
surde semnale
falangele
degetelor
mângâiau resfirate
rasuflarea în rugi
aud foşnetul
de mreană al iubitei
şi şoimul din carnea mea
sfârtecându-mă
blând
simt aidoma
olarului
lutul din cer
ca un lujer spre cer
pe roată crescând
buzele-s arse
către iazul albastru
coapsele nopţi-n surpare
se crapă
ziua
Din antologia în pregătire Ceară şi miere
Din arginturile mele. Câinii surdului
Glonţ de argint
- câinii surdului -
s-au încǎierat
asmuţiţi
de lunǎ
câinii surdului
surdul
i-a înhǎmat
pe vreo zece
mai afurisiţi
împreunǎ
la sanie
hii caii surdului
și trece
în jocul
absurdului
într-o vinere
prin acele pustiuri
dangǎt de coapse
tinere
o nebunǎ pe schiuri
hii caii surdului
ginere
Din antologia în pregǎtire Cearǎ și miere
joi, 7 mai 2015
Din arginturile mele
Glonţ de argint
- lecţie de umbrǎ -
cu lujerul
laser
în mâini
copilul
magistru
traseazǎ
conturul
inexorabil
al clipei
îngeri
cu trupurile
strǎvezii
așezaţi
în bǎnci
lustruite
deprind
exerciţiul
umbrei
din timp
în timp
crupierul
de lut
rǎstoarnǎ
pe masa
de joc
gloanţe
de argint
Din antologia Cearǎ și miere în pregǎtire
Prietenii mei scriitorii. Nicolae RADU
Notã: Nicolae Radu, prietenul meu albastru, a terminat a doua lui carte de povestiri. Povestiri despre ziua de mâine, întregind cumva Povestirile aproape fantastice, cartea de debut. Nu am sã fac deocamdatã nici o referire la reuşita în sine, mã bucur de ea şi atât, dar ca sã vã incit redau mai jos textul de final. Pânã sã ajungã la Editura Cervantes degustaţi la aperitiv:
Poșta
redacţiei
Amadeo Scãrlãtescu,
critic literar, fondatorul revistei Promisiuni şi Certitudini, înainte de a pleca
la întâlnirea cu clasicii şi modernii mai grãbiţi decât el, a cerut ca în placa
de marmurǎ ce va acoperi mormântul, spre rãsãrit sã fie tãiatã o fantã nu prea
groasã, ca la cutia poştalã, pentru cei
ce doresc sã-i trimitã lucrãrile lor literare. Odaia cavoului sã fie mobilatã
doar cu un pupitru, un scaun şi o maşinã de scris pentru autorii care nu-şi
gãsesc liniştea în cãminele lor.
Ceea ce rudele au
considerat a fi o nebunie, s-a dovedit în timp o sursã de profit, urmaşii
criticului percepând o taxã, deşi rãposatul nu pomenise nimic despre acest
lucru, celor care doreau sã comunice printr-un poem sau o povestire cu
Scǎrlǎtescu.
Numãrul persoanelor
atrase de dorinţa comunicǎrii cu Amadeo se îmulţea zi de zi, aşa cã rudele au
devenit prin rotaţie vânzãtori de bilete şi îngrijitori ai locului. Ar fi putut
foarte bine sã angajeze pe cineva, dar nu aveau încredere, se suspectau între
ei ca rude, darãmite sã intre în afacere un strãin ! Taxa o mãreau lunar. Acest
lucru care nu a micşorat numãrul pelerinilor, ba din contrã. Dupã o jumãtate de
an de la moartea lui Amadeo au fãcut
programul de vizitare non-stop, au limitat timpul de şedere în interior la o
jumãtate de orã pentru o persoanã. Datoritã numãrului mare de solicitãri, s-a
trecut la programãri. Şi administraţia cimitirului a ieşit în câştig de pe urma
celor care veneau la mormântul criticului. Chioşcul de la poartã a fost renovat
şi mãrit, şi aşa abia putea face faţã comenzilor de cafea, ceai, gustãri calde
şi reci. Pânã la sfârşitul anului urmaşii lui Amadeo Scãrlãtescu au construit
un hotel pentru cei care veneau din alte localitãţi sau chiar din strãinãtate.
Lângã birourile administraţiei cimitirului
s-a înãlţat o clãdire nouã cu un nivel. La parter erau un salon de
coafurã şi o salã cu jocuri mecanice, la etaj fitness şi masaj. În faţa
clãdirii s-a amenajat un loc de joacã cu nisip, leagãne şi balansoare pentru
copiii ai cãror pãrinţi aşteptau la coadã sã ajungã la mormântul
criticului.
La şapte ani de la
moartea lui Amedeo Scãrlãtescu, rudele au hotãrât sã deschidã
mormântul.Trebuiau respectate vechile obiceiuri. Au ridicat placa de beton.
Spre mirarea lor, în loc de mormane de hârti împrãştiate au gãsit teancuri de
scrisori în pachete ordonate pe zile, luni, ani. Pe fiecare era scris numele adresantului, iar pe spatele scrisorii
semnãtura criticului.
O lunã le-a trebuit
rudelor sã împartã plicurile celor care aşteptau rãbdãtori. Mulţi dintre ei nu-şi
puteau stãpâni nerãbdarea şi deschideau scrisorile pe loc. Unii se bucurau,
alţii plângeau sau îl înjurau pe critic cã nu i-a înţeles.
Rãmãsesem singurul care
nu primise rãspunsul de la Amedeo. Nu mã grãbeam. Pusesem plicul cu o zi
înainte de a fi deschis mormântul.
Când au ridicat capacul
coşciugului l-am vãzut pe Amedeo Scãrlãtescu. Arãta la fel ca în ziua în care
murise. Poate puţin mai palid. În mâna dreaptã ţinea o scrisoare. Era pentru
mine. Soţia criticului mi-a înmânat-o.
Cu greu mi-am învins
pornirea de a deschide scrisoarea de faţã cu rudele îndoliate. Le-am mulţumit
şi m-am grãbit spre casã. M-am închis în camera mea şi am deschis plicul.
„ Povestirile
dumneavoastrã m-au mirat, dar în acelaşi timp m-au încântat. Am redescoperit
frumuseţea nufãrului care îşi trage seva din mâlul depus pe fundul bãlţii.
Aştept cu nerãbdare sã ne întâlnim. Pânã atunci toate cele bune.”
marți, 5 mai 2015
Glonţ de argint
Glonţ de argint
- cocon de
umbrǎ -
strǎzi sunt
cuvintele…
rǎsfirate în noapte
foșnesc
atingând briza
îmi vin în minte
tot felul…
picioarele goale
abia de învaţǎ
sǎ umble
zvon de imagini
desperecheate
și eu strivind
sânii cu dinţii
de lapte
miratǎ mama
cu mâna la gurǎ
încremenește
într-un cocon
de umbrǎ
luni, 4 mai 2015
Un om nǎcǎjit
Foto http://www.crestinortodox.ro/
N-a “râs primǎvara iarși” de 1 Mai.
Personal pot spune cǎ era gata-gata sǎ mi se înece toate corǎbiile plecate de
la
I-a certat și premierul din Dubai :
“Nu-ţi mai poţi suspecta nici amanta
în cuibușorul dorului tǎu personal, cǎ devi dușman al poporului! Ești de-a
dreptul penal și te joci de-a pitita! Te ia cu mascaţii ca pe Nichita. Nu le
dau eu indicaţii la procurori, dar ar trebui sǎ ne avem ca fraţii, între surori!... Pardon, între noi puterile statului, bǎrbaţii!
Oricât am fi de șacali, suntem la fel de egali înșelaţi de reprezentanta sexului
slab. Asta e o boalǎ, e știut! Idiot sau nabab priceput în viaţa realǎ _ bacanta,
tot te înșealǎ. Își face piaţa cu TVA-ul crescut.”
Dar nu corǎbiile de partid m-au
durut în acest hal. Cel mai mult m-a amǎrât Simona Halep pe corabia ei amiral, conchistador
navigând spre Madrid . Speram anul acesta sǎ ridice triumfal deasupra capului
sabia de învingǎtor, ca o preempţiune pentru Roland Garros.
Când sǎ intre în turneu cu vitezǎ,
crezând cǎ e apa adâncǎ și e drum lung la greu de plutit, privind în astrograf,
Simona n-a vǎzut cǎ la pragul de jos a rǎsuflat un alizeu de cornet rebel.
S-a lovit de el ca de stâncǎ și s-a
fǎcut praf.
sâmbătă, 2 mai 2015
Din arginturile mele
Glonţ de argint
- stele fixe -
alergarea
se desparte
de trup
aburind
rǎsuflarea
gazelei
pieptul
zǎltat
plesnește
sublim
timpul
e un icnet
de animal
alungit
doar
stelele-s fixe
și glonţul
… se fǎcea
cǎ alergam
propriul
meu frig
frigul
din frig
pâlcuri
de cruci
risipite
pe camp
contemplau
cursa
Glonţ de argint
- cum înlǎnţuie iedera -
cum înlǎnţuie iedera în
ploaia verii
tânǎru-ţi trup…
lup hǎmesit dansând
în jur focul
simţeam umbra unei rǎni
lustruite cu gheaţǎ
și dintr-odatǎ
m-am împiedicat
în marginea ta ceţoasǎ
cǎzând fǎrǎ respiraţie
între doi bulgǎri de raze
din genunchi sângele scurgea
nopţi dupǎ nopţi fierbinţi
pierdusem dreptul
sǎ mǎ dedau visului
venise vremea cuviinţei…
cu un zid de gloanţe
despǎrţeam șchiopǎtând
linia vieţii de linia
orizontului
și mǎ încercuiam
tot mai strâns
Glonţ de argint
- haiku 1
capcane de vânt
zmeu sprinten nesǎbuit
zdrelindu-și glezna
Din antologia în pregǎtire Cearǎ și miere
Abonați-vă la:
Postări (Atom)