Gând

timpul vâslește nesfârșit

fǎrǎ sǎ poatǎ atinge

ţǎrmul

în urma lui

înotǎm liber

banc de scrumbii

nǎdǎjduind

cǎ bǎtrânul pescar

a pǎstrat
pentru râme

suficient pǎmânt

în șerpar

Cearǎ și miere

Unitati de masura. Lumea vazuta de ITI

Puterea cuvintelor

          Citesc la adresa mea de email iontomai@gmail.com în dimineaţa asta un mesaj care m-a descumpǎnit și emoţionat în același timp. Îl redau întreg în simplitatea și bogǎţia lui nu pentru valoarea intrinsecǎ ci pentru puterea cuvintelor:

          Buna seara. Am transferat prin home bank 150 de ron , pentru Alex, in acest cont 

Contul e:

RO36BTRLRONCRT022463592A

Asociatia Captivi in Propria Minte - Florescu Alexandru
Cod de identificare fiscalǎ a entitaţii nonprofit/unitǎţii de cult: 26908832

         Sper din toata inima sa ajute la "gǎsirea acelui cireș sau cireșul sǎ il gaseasca pe Alex "
Florina

          Caut “cireșul”pe blogul meu( sfinte ghilimelele!). Îl gǎsesc postat într-un text scurt din seria Povestea lui Alexandru prin februarie. Pun aici un link spre acel text:  Altǎ filǎ a poveștii 

          Gândesc la Alexandru și lupta celor apropiaţi lui, permanentǎ și neobositǎ, spre a reface legǎturile pierdute într-un moment de cumpǎnǎ când pare cǎ bisturiul chirurgului (sau o anestezie incompletǎ într-o operaţie grea) a atins o zonǎ interzisǎ, întrerupând la trei ani evoluţia normalǎ și încercuindu-l în propria minte. Terapia deosebit de costisitoare, dupǎ opt ani sterili, parcǎ începe sǎ-și arate roadele.

          Alexandru înţelege aproape tot și cu ajutorul terapeuţilor încearcǎ sǎ recupereze un decalaj imens, reînvǎţând prin joc și repetiţie lumea lucrurilor și a fiinţelor. A devenit sensibil, socializeazǎ, încet-încet pricepe o anumitǎ ordine a numerelor, își cautǎ singur desenele pe internet bucurându-se cu personajele lui preferate, doar casa vorbelor a rǎmas dǎrâmatǎ. Cǎrǎmizile împrǎștiate ale sunetelor se așeazǎ greu în construcţia complicatǎ a cuvintelor. Sunt atât de greu de zidit silabele! Ochi lui mari expresivi uneori mǎ întreabǎ însoţiţi de sunetele colorate pe care le risipește neobosit, “Bunicule tu de ce nu înţelegi trilul de pasǎre cântǎtoare?”

          Puterea cuvintelor e atât de mare! Cât timp existǎ o șansǎ meritǎ sǎ nu-l lipsim pe Alexandru de ea! Mulţumesc Florina cǎ gândești ca noi!

Prietenii mei scriitorii

       Aflaţi pe turnantă prindem viteză. Caii aceia doi par sa ţină  timpul în loc. Cu puţin noroc...

         De cele mai multe ori, în prozele lui Nicolae Radu, fantasticul erupe din întâmplări aparent neînsemnate şi nu se constituie într-o irealitate de sine stătătoare, ci într-o prelungire a realităţii până acolo unde ea arată altfel decât am fost obişnuiţi să o vedem. De aceea, chiar şi la limita stranietăţii, întâmplările sunt plauzibile şi, prin urmare, literar vorbind, adevărate, iar ecoul faptelor narate rămâne în mintea şi în sufletul cititorului mult după ce acesta a închis cartea. Volumul de faţă, aflat pe aceeaşi linie a orizontului cu Povestiri aproape fantastice ale aceluiaşi autor, diferă de primul cel puţin prin faptul că ambiţionează să devină unul de amintiri din viitor, tulburate de o întrebare pe care şi-o pune oricine la un moment dat: „Ce ai să faci mâine dacă nu mai ai nimic de fãcut?” Ei, bine, pentru cititorul acestei cărţi, răspunsul este cât se poate de liniştitor: să o deschidă şi să o parcurgă până la capăt, cu încredinţarea că, graţie efectului de ecou de care vorbeam, ea abia de acolo începe.

Ioan Es. Pop

Lumea vǎzutǎ de ITI. Bookfest

            Într-un singur loc meridianul care trece prin București se întâlnește cu Paralela 45. Nu departe de Casa Scânteii – numele acesta va dǎinui mult dupǎ ce va fi dǎrâmat așezǎmântul, cǎci constatǎm cu fiecare zi care trece, noul nume de botez, Casa Presei Libere, ales greșit, scufundat în apǎ rece a rǎgușit…

            E acolo un punct 0 – unde în fiecare an face escalǎ câteva zile din marea ei cǎlǎtorie în timp, descinzând dintr-o imensǎ farfurie zburǎtoare – Împǎrǎţia Bookfest.   

       

            Regina, Cartea de literaturǎ, de a cǎrei tinereţe fǎrǎ bǎtrâneţe nu se mai îndoiește nimeni, poposește cu suita și slujitorii curţii în haine de sǎrbǎtoare, fericitǎ sǎ-și primeascǎ oaspeţii și sǎ le facǎ daruri. Nu funcţioneazǎ Schengenul, nici un vameș nu te întreabǎ de pașaport, iar bodyguarzii pot pǎtrunde în zonǎ doar în ziua când se lanseazǎ Președintele. Cǎci președintele nostru, a ţinut sǎ dovedeascǎ în scris, cǎ nu e mut, iar sâmbǎtǎ va reveni la Primul pas dupǎ Pas cu pas și își va depune omagiile la picioarele Reginei, sub privirile atente ale soţiei sale Carmen.

            Sǎ revenim la ziua de ieri. În împǎrǎţia de plǎceri la Paralela 45 a prietenului Cǎlin Vlasie, au fost trei lansǎri.

            La prima(lansare), dupǎ cum se poate vedea în imagine, au dansat în Agorǎ împreunǎ, o prinţesǎ romancier de 14 ani cu un confrate (sau con-sorǎ ?) ceva mai patern. Un dans modern, nu atât de distant cum s-ar cere !... Cristian Teodorescu rostind galant :  

            « Nu se știe peste vreo douǎzeci de ani care dintre noi doi va fi mai important! Timpurile sunt efemere! »

            S-a chinuit și editorul sǎ-i explice meritoasei autoare, cǎ dacǎ te-ai nǎscut în anul 2000, nu-ţi poţi zice cǎ faci parte din generaţia douǎmiistǎ. Ce veste tristǎ! Dar curajos copilul nu s-a lǎsat mai prejos și a explicat cǎ oricum anul 2000 e cu trei zerouri, din soiul bun, grâu luminos, care crește frumos în aluat.

            A urmat o poetǎ de dincolo de Prut,  Maria Pilchin care s-a uitat fix în ochii lui Ioan Es Pop și i-a declarat:

sunt rusoaicǎ la bucurești

și româncǎ la moscova

dar în patul tǎu

sunt femeia de iubit

femeia de atins

femeia de legǎnat

femeia de înţeles.( Poeme pentru Ivan Gogh, pg 39 )

Știu eu ce-o fi înţeles Ioan Es Pop? cǎ pǎrea nedumerit.

A treia lansare-eveniment Ileana Mǎlǎncioiu, De anima, 75

Mǎ rog de tine, bǎiat curajos,

Încercat pe zidul morţii, în bâlciul copilǎriei,

Nu umbla sǎ mǎ smulgi de la zmeul cu șapte capete

Ca sǎ câștigi o parte-a-mpǎrǎţiei.

Eu am venit de bunǎ voie aici,

Am șters vatra-mpǎienjenitǎ.

Am frǎmântat de douǎ ori pǎmântul

Și am umplut cuptoarele cu pitǎ.

Apoi am rupt-o ţǎrǎnește, pe ștergar,

Sǎ iasǎ aburi calzi și i-a simţit din depǎrtǎri

Și-n locul buzduganului vuia ca uraganul

Mirosul tras pe cele paișpe nǎri.

Îl așteptam sǎ aflu gustul pâinii

Și numai dupǎ bǎtaia inimii am înţeles cǎ e bunǎ,

Cǎ pânǎ în piept era îngropat în pǎmânt

Și de la umeri în lunǎ.

O, toate fetele acelea din poveste,

Care de teamǎ v-au urmat mereu,

Când e atât de simplu și de omenește

Sǎ-ncerci  o datǎ sǎ iubești un zmeu !

            Au vorbit despre Marea Doamnǎ, Eugen Negrici, Simona Sora, Daniel Cristea - Enache. 

            A consemnat cu interes Ion Toma Ionescu. 

            M-a întrebat un prieten de pe facebook, de ce cu « interes », de parcǎ nu s-ar ști cǎ vreau sǎ-mi tipǎresc antologia…

In revista

Am descoperit intamplator pagina in Nomen Artis. Multumesc Viorela Codreanu Tiron

Lupta soldatului cu umbra sa

Sarbatorim azi, Înălțarea Domnului și Dumnezeului Nostru Iisus Hristos,Sf. Împărați Constantin și Elena. Ziua Eroilor Neamului

a soarelui cocoaşă

se întinde leneşă

în afară

oştire înfrântă

iarba uscată

se târăşte

printre copaci

  

doar o fâşie

proaspăt arată

vie şi murdară

flutură steagul

pe ogorul arid

  

de-atâta luptă

viaţa însăşi

stalactită

ca o lance tandră

îşi prelungeşte coasta

în trupul sleit

  

stau rezemat

la un capăt

de lance

cu celălalt capăt înfipt

în umbra mea

  

prizonieri

eu şi lancea

într-o cocoaşe de foc

dintr-un cer

răsturnat

  

eu - flamura umbrei

și ea - bravul soldat


Ceară și miere

Bursa îngerilor. Ultimii ţapinari

Turner

cu pieptul dezgolit

tac primenind

vorbele grele

ale rugǎciunii

sub piele

diluviul mǎ strânge

încercuit

precum coaja

unui copac

dacă fulgerul

ar fi fost ursit

să spargă

spinare norilor

poate cǎ

s-ar fi retras

potopul

pe albia

zorilor

doi câte doi

perechi

urcăm pe corabie

mireasmă de sare

apa trece curând

peste bordul înalt

năpădeşte

precum iarba

timpul 

înşiraţi pe zare

îngeri ţapinari

convoi de plutași

cară stejari 

...doar în cer

a rămas pământ

pe un vârf de munte

un imaș

cu pădure de cruci

singuri peştii

uitaţi

în adânc

tăcuţii peşti

tresar

năluci

în ecoul

loviturilor

de secure

Ceara si miere - in pregatire

Premianţii Argeșului

Foto Ilie Vodaian

            Mai sunt câteva zile și la 1 iunie Revista Argeș intrǎ în plinǎ maturitate numǎrând anul 50 al existenţei sale. Fǎrǎ îndoialǎ meritoriu începutul, dat fiind faptul cǎ în zona noastrǎ prin excelenţǎ industrialǎ, nu plouase cu intelectuali si nici nu prisoseau tradiţiile culturale ca în marile centre urbane, iar o revistǎ literarǎ era greu de stǎpânit în regimul acela. Putea naște idei, iar viteza de propagare a ideilor devenea periculoasǎ dacǎ organul, din turnul de control, n-ar fi fost dinainte pregatit sǎ dirijeze la sol avioanele de hârtie! Orice-ar fi n-ai cum preveni, cu alte cuvinte, aterizǎrile forţate, ca nespecialist!...

          În ianuarie 1966, un grup de scritori mai grǎbiţi se pare decât se vroia, tipǎriserǎ deja revista Meșterul Manole, dar securiștii nu legaserǎ zmeul cu sfoarǎ. Comform Scurtei istorii publicatǎ de Jean Dumitrașcu, aceștia erau: Baruţu Arghezi, Dan Biţică, ing. C. Budan, Al. Cerna-Rădulescu (secretar general de redacţie), Şerban Cioculescu, Mihail Diaconescu (redactor-şef), arh. V. Manu, Augustin Z.N. Pop, Gh. Stănculescu, Gabriel Ţepelea, ing. Nicolae Ţivilea.

          “Dragilor, zborul liber vǎ omoarǎ când ai aripi de șindrilǎ!” Și nu i-au mai dat drumul sǎ circule. Pe Argeș în jos ajunge un singur mit sacrificat!... Partidul a dictat angajǎri noi la securitate. Nu le-a cǎzut bine ǎlora bǎtrâni deveniţi eroi dupǎ ce-l arestaserǎ pe Arsenescu în munţi.

          “Puștii ǎștia noi, sunt prea sensibili și pun prea mare pasiune și preţ pentru artǎ, nu ne știu de stǎpâni! Mǎ bǎieţ’ știţi voi cum se aruncǎ o gǎinǎ moartǎ-n coteţ!?...”

          Și cu osârdie și-au instruit ortacii cum devine, cu “ţâţa vacii…”

          Poate fii și o astfel de abordare! Nu doar cea de faţadǎ. Luaţi-o ca pe-o butadǎ!… Cercetaţi angajǎrile de la securitate din acea perioadǎ. Bǎieţi tineri de pe bǎncile faculţǎţilor s-au instruit punând la punct reţeaua de anihilare a potenţialului dușman. Inteligenţia era dușmanul declarat al luptei de clasǎ. Fiind acum pregǎtiţi cu reţeau formatǎ, se putea pune pe masǎ și revista.

          Meritorie și existenţa ei în continuare, cǎci a trebuit sǎ se strecoare cu abilitate printre capcanele întinse pe de-a rândul! Redactorii șefi, indiferent care dintre ei, pe rând, au avut în gând sǎ nu-și dea cu dreptul în stângul, sǎ nu devinǎ lucrarea nici prea cinicǎ, dar nici prea partinicǎ. Starea zborului de siguranţǎ dincolo de plafonul de nori!

          Cu mici scǎpǎri, în mare s-a reușit fǎrǎ lupinguri și tonouri în picaj. Doar în vremea lui Tomozei s-a mai sǎrit din caroiaj. El a mai riscat de amorul artei, pilotând atunci poate cea mai bunǎ revistǎ din tarǎ.

          În ce mǎ privește am publicat în Argeș prima oarǎ în timpul acela. Și dragǎ mi-a rǎmas revista pânǎ azi! Cu toate cǎ nu prea am avut noroc de ea.

          Am fost zilele trecute martor la decernarea anualǎ a premiilor revistei. M-am bucurat sǎ-i întâlnesc pe premianti, ca de obicei nume importante: Nicolae Prelipceanu, Octavian Doclin și Vasile Spiridon. Meritele exclusive ale unei alegeri profesioniste se datoreazǎ actualei redacţii: Dumitru Augustin Doman Redactor șef, Nicolae Oprea, Marin Ioniţǎ, Simona Fusaru, Mariana Șenilǎ- Vasiliu, Mircea Barsila și Aurel Sibiceanu.  

         Mi-am exprimat la masa festivǎ pǎrerea cǎ pe lângǎ cei trei premianţi din arealul naţional, ar conta dacǎ ar fi ales în plus și un nume cu rezonanţǎ, argeșan. Poate cǎ Primǎria de la anul va vrea sǎ audǎ și sǎ sponsorizeze un astfel de demers.

          Multumesc poetului Ilie Vodaian pentru cǎ ne-a dǎruit de la manifestare câteva imagini.

Nicolae Prelipceanu

Octavian Doclin

Vasile Spiridon

Impreunǎ cu unul dintre foștii Redactorii Șefi drag mie Jean Dumitrașcu

Bursa îngerilor. Lumea verde

niciun protest nu surpă cerul
viaţa se prelinge pe buze
ca seva unei căpşuni strivite
un tsunami izbind
inima verde

cuvintele curg sângerii
gesturile se descompun
în imagini de lumină frântă
cu fiecare greşeală
învrăjbim îngeri

strigătul e un carusel sublim
şi explozia...
de explozie incumbă
adăposturi antiatomice
toţi murim

femei goale
ca nişte cruci albe
în cimitire
militante Greenpeace
se aruncă în valuri 

…gândesc sigur

am o problemă
(şopârlă întinsă la soare
pe plaja unui ochi
deschis timpului)

mă retrag apoi
în aşternuturi curate
alergarea în doi
e ca fericirea tâmpă

îţi ating sânii

pe rând
grijuliu cum atingi
trăgaciul

unui pistol

trebuie sa fim radicali...

în puterea nopţii cântă o pasăre
la far valurile se sparg
ultima comandă în bar
„amice nu strica zarurile...

ţi-e scris
lumea verde se va răci
ia-ţi minţile de pe mine
ţi-e scris
lumea verde se va răci

Ceară şi miere