Astãzi soarele nu a
ţinut cu noi ṣi am plecat da la Dana, un hotel de patru stele bine îngrijit, în
Venus - un fel de oazã în mijlocul
deṣertului, sã facem un tur al staţiunilor din zona Mangaliei. Aveam în memorie
animaţia zilelor de concediu de altãdatã, când ṣase zile pe an petreceam cu un
bilet de la sindicat ṣi alte rezerve bãneṣti organizate ṣi socotite da acasa pe
zile ṣi cap de locuitor în interiorul
familial.
Întotdeauna spre
sfârṣitul vacanţei constatam cã matematica e cumva reletivã ṣi disciplina
financiarã în condiţii de distracţie, cu temperaturi ridicate ṣi necesarul de
bere rece suplimentat, nu era îndeajuns de bine stãpânitã, iar libertatea de exprimare
la sfârṣit te cobora dintre-un spaţiu al fãgãduinţei într-unul a neputinţei,
fãcându-te sã te reacomodezi la starea normalã ṣi sã tinzi cu toatã fiinţa ta
ca anul viitor, satisfacţia materialã ṣi spiritualã dupã necesitãţi, sã fie tot
mai deplinã înmulţind banii de concediu.
Mãrturisesc, impactul
la vederea staţiunilor, (in ultima vreme mi-am petrecut concediile la vecinii
noṣtrii bulgari), mi-a creat un fel de revoltã pe capitalismul sãlbatic ṣi pe
reprezentanţii lui autorizaţi de votul nostru democratic. Am avut revelaţia
grelelor vorbe, dar adevãrate: Frumoasã ţarã pãcat de ea cã e locuitã! Eu aṣ
face un amendament: Pãcat cã are conducãtori!
Hoteluri pãrãsite,
geamuri sparte, vegetaţie nestãpânitã, plaje neîngrijite, ṣantiere începute ṣi
pãrãsite ṣi doar câteva terase de unde se scurgea vocea obositã a unei cântãreţe
de muzicã popularã sau a vreunui menelist cât se poate de trist. Neptunul
floarea litoralului de altãdatã pãrea o corabie aruncatã de un tzzunami pe o insulã lovitã de ciumã. Din mersul maṣinii
parcã Jupiterul a pãrut mai animat.
Ne-am continuat
drumul având ca ţintã Popasul Pescarilor. Nu ne-am înṣelat. Am avut acolo la
pescarii ãia, câteva ore liniṣtite ṣi un prânz bogat. Deci se poate încã sã fie
bine!
