Toamna la Peleș

Splendoarea și tristețea toamnei a cuprins pãdurea la Peleș. Iernile timpului și nepãsarea oamenilor au mãcinat piatra cubicã a aleilor pe care ne purtãm pașii, doar copacii au rãmas drepți și falnici, martori ai plimbãrilor pe care altãdatã Regele Carol I le fãcea cu August Treboniu Laurian pentru a dezțeleni ȋmpreunã tainele limbii romȃne.

Nimic fãrã Dumnezeu nu ar fi fost posibil!

Ȋn anul 1873 ȋncep lucrãrile de consolidare a zonei și de ȋndreptare a lucrãrii Domnului. Trebuiau stãpȃnite cursurile subterane ale izvoarelor și alunecãrile de teren. Sub piatra de temelie, ca sã dãinuie, sunt ȋngropate cȃteva zeci de monede de aur, primele monede romȃnești de 20 de lei cu chipul regelui Carol I. (Azi, milioanele sunt ȋngropate direct din conturi, nu mai ajung sub piatra de temelie!)

Inaugurarea oficialã a Peleșului are loc ȋn 1883 și minunea aceea arhitecturalã devine reședințã de varã regalã, ȋn care se pune la cale și se deapãnã istoria. Mãreția ansamblului se ȋmplinește așa cum e azi, ȋn anul 1914 cȃnd se sfȃrșește și Marele Suveran.

Mi-a atras atenția o sabie latã așezatã la loc de cinste ȋn sala armelor, folositã ȋn secolul XIV doar pentru decapitarea nobililor germani. Celui cãruia i se tãia capul, Dumnezeu ȋi dãdea viațã veșnicã. Sabia asta ar trebui ȋmprumutatã la DNA.

Nu am de gȃnd sã aduc ȋn derizoriu Peleșul. Se mai ȋntȃmplã sã pun ȋn balanțã vremurile și atunci vã las sã apreciați singuri fotografiile fiicei mele Cristina Florescu.

Rebeca și Gușterele

 Fotografii: Cristina Florescu

Mi-am luat mâna de pe el. I-am dat drumul în lume sã circule. L-am crescut, cum am simțit eu ṣi am crezut de cuvinţã, pânã ce m-a convins cã e suficient de bine dotat fizic ṣi psihic, curat la trup, și ȋn spirit, și pregãtit sã-ṣi ia hamul ṣi praṣtia singur. Mie mi se pare un soi special, nobil modern, ȋn respectul tradiției, original. Nici lup, nici miel, doar cã trebuie recunoscut la OSIM, cã la USR pare sã se ȋnchidã prãvãlia dacã și “amantul colivãresei” ṣi-a scos ȋn stradã pãlãria.

Din pãcate e o vreme apaticã, pe fond de crizã și schimbare climaticã, nu se multiplicã suficiente ouã de guṣtere, cȃt ar fi necesar sã ȋmpuieze! Și alea care sunt, n-are cine sã le ȋncondeieze…
Nu ṣtiu cum s-o fi numind copilãria la guṣteri!? Ce ṣtiu sigur e cã marea guṣteriadã, abia de-acuma începe!... Va trãi periculos printre oameni ciudați care n-au timp sã citeascã. L-am învãţat sã nu întindã mâna la capul podului sã cerșeascã ṣi nici sã iasã cu vreun critic la masã în vreo cârciumã dubioasã ṣi sã vrea sã plãteascã cu cardul. Achiţi numerar, dacã vrei sã vezi leopardul…
La fel când intri pe uṣa unei reviste sã nu te închini figurilor obosite ṣi triste ce par cuminţi, cã nu eṣti la Meca ṣi ei nu sunt sfinţi! Sã nu faci sluj.
Tu s-o cauţi pe Rebeca, fata romanțioasã cu buzele neatinse de ruj ṣi sã-i oferi o cafea jakobs alintaroma, doar atãt! Nu sã sari între sânii ei ca fantoma, s-au s-o muṣti de gât! Cã dã al dracului de urât!
Ṣtiu eu dacã voi fi ascultat? ȋn prezența ei, poate sã devinã turbat!
Am semnale cã Gușterele nu se lasã din mȃnã la citit. Cȃt de modest ești Ionescule, te-ai trezit?

 

Afis de Gustere

 

Evenimentul aici

Calea Sfinţilor

Zice una lume sã ne bucurãm! Dar eu mã întreb de ce sã ne bucurãm, cã a bãtut Romania la fotbal insulele Feroe? Cã le-am dat italienilor trei eseuri în ultimele minute, sã vadã lumea cum se trezesc romanii prea tîrziu? Cã Dragnea viu, chiar dacã s-a crezut cã trage cu dinţii, singur fãrã concurent, de capãtul sforii sã se batã, sã iasã preṣedinte, detractorii lui evident n-au vrut sã vadã, curatã, democraţia consolidatã!... Cã el gîndea – nu ca ei, de doi lei – ci mai ’nainte cu câţiva paṣi,  cãci, voia sã se batã cu sfinţii ãia trei, scoṣi în stradã la Iaṣi.

Cu moaṣtele sfinte din tezaur ale Mariei Magdalena, ale Sfintei Parascheva ṣi ale lui Ioan Gurã de Aur.

        Ṣi poporul pesedist a ieṣit în ploaie ca broaṣtele.
        Încã se mai numãrã voturile. 97%... Câte sînt.
        Dupã ce numãrã ṣi DNA-ul poturile, pe Dragnea îl facem sfînt!