Muşcǎturǎ de Guştere la Librǎria Bizantinǎ

Strǎlucitoare searǎ! Un fel de desecretizare vie a unei acţiuni interioare într-un laborator spaţial, când doi cercetǎtori în halate albe reuşesc conexiunea cea mai bunǎ într-un câmp de magnetism bipolar, unde fulguraţiile necenzurate ale neuronilor, au permis schimbul de informaţii, amintiri şi idei.

S-a discutat despre postmodernism, despre Cenaclul de luni şi generaţia optzecistǎ, despre cenzurǎ, despre necesitatea reconsiderǎrii criticii, despre erarhii şi valori, despre resursele poeziei care deschid sau închid evoluţii ulterioare, despre imperiul Paralela 45, despre carte, tirajul “elitist”, autori nemulţumiţi de propria condiţie şi multe altele.

Dialogul lui Daniel Cristea-Enache cu invitatul sǎu Cǎlin Vlasie la Librǎria Bizantinǎ s-a întins ca duratǎ peste douǎ ore, dar spectacolul cultural neregizat, a pǎrut prea scurt.

Şi ca sǎ nu se interpreteze cǎ îl elogiez pe Vlasie din vre-un interes anume, îl cunosc de la 16 ani şi mi-a publicat cinci cǎrţi în editura lui, am sǎ menţionez ce nu mi-a plǎcut la el. Nu ştie sǎ-şi citeascǎ poezia! Mai bine s-o povesteascǎ…

Despre Daniel Cristea-Enache nu am sǎ zic nimic de rǎu. Mǎ gândesc, i-am lǎsat un Guştere  şi poate-şi rupe din timpul sǎu…

Galaxia Gaudeamus

       

 

        Mâine se deschide Gaudeamusul.

Multe sunt asemǎnǎrile care se pot face între o galaxie din universul material şi celǎlalt univers al spiritului şi cunoaşterii, infinite amândouǎ. O atracţie  greu de explicat pentru un neînsemnat privitor contemplativ ca mine – ce nu-şi propune sǎ facǎ o disertaţie ştiinţificǎ – guverneazǎ cele douǎ sisteme.

Ne va ajuta sǎ înţelegem mai bine similitudinile, vehiculul în care vom urca de mâine cǎlǎtorind între cele douǎ lumi, cǎci Pavilionul central de pe malul lacului  Herǎrtrǎu seamǎnǎ destul de mult cu o farfurie zburǎtoare.

Editurile mai mari, mai mici sunt precum stelele gigantice sau pitice (Humanitas, Polirom, Paralela 45, RAO, Litera, Trei, Herg Benet mai nou, par stele fixe, dar fiecare are traiectoria ei! ).

Sunt şi stele fugare şi comete ce apar şi dispar.  

Fiecare stea are sistemul ei planetar. Planetele sunt cǎrţile care strǎlucesc, cu o intensitate mai mare sau mai micǎ, dupǎ lumina care o primesc prin intermediul scriitorului de la creatorul ceresc.

Ciclic, în fiecare an în noiembrie toate drumurile duc la Gaudeamus un bazar care ne ameţeşte cu ofertele. Nu ştii la care stand sǎ te opreşti. Centrul lumii, pentru câteva zile se va muta la Bucureşti.

Mare atenţie la semaforizare! Poţi fi atins de roiurile de stele cǎzǎtoare sau de meteoriţi. Şi grijǎ mare ce înghiţi, în jur e mult praf stelar!

Club 99. Premianţii

Cu o searǎ înainte, la aniversarea Ioanei Crǎciunescu de la Teatrul Notara, Ioan Es Pop ne-a citit o superbǎ poezie şi manipulându-ne, ne-a condus într-o casǎ ţǎrǎneascǎ din fundul Ieudului cu trei paturi.
Într-o superbǎ simplitate am tranzitat alǎturi de el etapele successive ale continuitǎţii unui ciclu vital. De la nerǎbdarea care te impinge sǎ pǎrǎseşti cât mai rapid patul de la fereastrǎ al copiilor, ca sǎ poţi ocupa la soroc celǎlalt pat parental din mijloc, dominator, în spatele cǎruia trona un covor pe care era ţesut pomul vieţii. Te-ai fi  aşteptat între şoapte, ca parinţii sǎ se ridice sǎ culeagǎ merele din ramuri şi sǎ-şi înfigǎ în carnea lor dinţii pe sub aşternuturi. Dar un fâşâit de fluturi în miez de noapte intra cu somnul prin geamuri.
Merele roşii, tot alea erau dimineaţa, le numǎram!
În ultimul pat, cu respiraţia urât mirositoare şi întreruptǎ de la o vreme, bunicul se încleştase, cu mâinile descǎrnate, de scânduri şi parcǎ uitase sǎ coboare…

*

Şi poezia la fel ca viaţa are paturile ei la care visezi, cu aşternuturi mai fierbinţi sau mai reci. Treci prin ea şi percutezi sprijinit de cineva
Astfel s-au format ieri la Clubul 99 perechile duplex, adecvate – ca sǎ nu existe dubii, sǎ iasǎ din context vorbe despre poezie şi sex, deocheate. Perechi cu afinitǎţi fireşti. 
Nora IUGA – Alina NAIU, Riri Sylvia MANOR – Raluca NEAGU, Ioan Es POP – Merlich SAIA, Adrian SUCIU – Adrian CÎRSTEA și Lucian VASILESCU – Tudor VOICU. A fost Gala Tinerilor Poeţi în  care s-a decernat Premiul Naţional Pentru Poezie “Traian T Coşovei”. Tudor Voicu fiind laureatul.
Şi-au dat mâna ca sǎ iasǎ o searǎ de neuitat, mai ales pentru generaţia tânǎrǎ, Agenţia de Carte, reprezentatǎ la vârf de Dan Mircea Cipariu, Muzeul Literaturii Române cu Ioan Cristescu şi Direcţia Nouǎ cu Profetul Adrian Suciu.
Editura Tracus Arte va prinde în carte anul viitor hamacul în care s-a legǎnat tânǎrul autor.

S-a bucurat ca-ntre prieteni cu ei trei şi Ştefania, alǎturi desigur de Traian T Coşovei.

A curs whisky şi vinul liber în valuri, pahariu dupǎ pahariu. Poeţii de sacrificiu Vasilescu, Suciu şi Cipariu, poeţii mari, au rǎmas tutelari de serviciu, harnici. Cum sǎ nu sorbi poezia cu Raluca Neagu şi Alina Naiu, paharnici?

Doar Ioan Es s-a ridicat în picioare, n-a mai putut sǎ stea şi a plecat spre ieşire întins. Se pare cǎ în Ieudul lui a nins.

Aer de Bucureşti

Spaţiul între cuvinte e mai mare decât orizontul, când poezia şi muzica se adunǎ ca în amvonul unei biserici la porţile sufletului. Aşa a fost asearǎ într-o salǎ atelier a Teatrului Notara unde am fost parte, ca spectator, la desfǎşurarea freneticǎ, în toatǎ splendoarea, a frumosului şi bucuriei vieţii, înainte doar cu câteva ore ca, la Paris, moartea sǎ ne înstǎpâneasca şi sǎ ne oripileze gândurile.

Mai mulţi monştrii sacrii au ajuns la aniverarea Ioanei Crǎciunescu, sub bagheta îngǎduitoare şi fastǎ a doi dirijori dǎruiţi cu har: Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu.

Sǎ-i numim doar pentru a realiza mental ce pot face împreunǎ: Ion Mureşan, Ioan Es Pop, Eugen Suciu, Mircea Tiberian, Ion Bogdan Ştefǎnescu, Mircea Florian, Nadia Trohin şi Ioan Groşan. Au mai fost doi îngeri cu o muzicǎ hieraticǎ dar cǎrora  nu le ştiu numele, cum sunt sigur cǎ mulţi dintre dumneavoastrǎ nu au auzit poate pânǎ acum de Nadia Trofin, o româncǎ din Chişinǎu cǎreia vǎ rog atunci când veţi avea prilejul, sǎ-i auziţi vocea.

Ioana Crǎciunescu, întoarsǎ de la Paris, oraşul care de azi noapte e sub teroare, pǎrea pe scenǎ o trestie de sticlǎ transparentǎ în legǎnare…

Frumoasǎ searǎ, scurtatǎ brusc în decantǎrile ei, de imginile primite neverosimil din televizor, acasǎ.