Lebăda neagră

Laguna albastră, perfect desenată, împărţită simetric de o plasă aruncată ca un pod peste ape, strânsese pe maluri în jurul ei la antipozi toată suflarea fremătând în aşteptarea marelui spectacol al semifinalelor. Şi la un semn, din adâncul oglinzii apăru dansând o lebădă neagră. Imperial, se mişca aparent greoi şi lasciv, dar cu eleganţă rafinată, în costumul galben ce-i plesnea pe corp, încinsă cu o curea din piele neagră la mijloc. Când îşi scutura aripile, ţâşneau stropi argintii ca un snop de raze propulsat din rachetă. Dansa cu plăcerea teribilă de a-şi admira mişcările sigure, repetate de mii de ori în faţa oglinzii.

Radwanska nu era nicăieri, o căutam cu privirea de partea cealaltă a fileului, dar lujerul gâtului ei parcă se scurtase, privea rătăcită, oprimată şi înmărmurită din mijlocul unui cârd de gâşte, evoluţia strălucitoare a Serenei Wiliams şi nu-şi putea reveni la condiţia de lebădă albă. 6-0 scurt şi neverosimil în primul set.

Ce s-ar fi putut întâmpla? Cum ai putea să te apropii de uluitoarea tanagră şi să nu fi copleşit de întunericul ei? Gândurile polonezei pare să-şi fi găsit răspunsul în setul al doilea, si albul a devenit egalul nopţii, de parcă aşa din senin, umerii Radwanscăi ar fi fost mângâiaţi  de echinocţiul de primăvară.

Dansul şi-a ridicat tempoul, piruetele înfloreau pe luciul apei ca nuferii şi competiţia devenea tot mai strânsă. Ziua şi noaptea se urmau una după alta, deveniseră pereche şi fiecare îşi potenţa strălucirea la rândul ei. Şi totuşi în ghemul decisiv Serena şi-a regăsit serviciul catapultându-şi trasoarele fără milă şi iscălind clar victoria cu numele ei. 6-4.

În laguna albastră întunericul încă o dată şi-a dovedit  strălucitor supremaţia. 

Duelul amintirilor. Povestiri din Cutia de Viteze

Duelul amintirilor

M-a provocat Bebe normatorul, prietenul meu de la Cutia de viteze. Nu vă speriaţi că în duelul nostru sângele nu va curge pe jos, n-am fost rivali şi nici o blondă de la brigada artistică n-a stat niciodată între noi. Am cercetat ca să nu greşesc, în statistică. De prisos să ocolesc faza tristă că blonda ne-a trădat. Biata fată cum era să ne urce în înaltul cerului pe amândoi pe o scară de mătase? Ce era să facă, a trebuit să ne lase în gară! Şi ca să nu ne încurce s-a măritat cu altul…

Dacă cineva are de spus altceva acum, mai bine să tacă! Focul s-a stins, nu mai e fum…

Cred că v-aţi obişnuit cu stilul meu vioi… De dragul rimei, ocolesc uneori adevărul, dar nu mă întorc la locul crimei cu buchetul de flori, ferit-ai Cristos!... Din mărul acela şi ce măr frumos, n-am muşcat niciunul! Am fi vrut noi!... dar ne-a intrat fumul în ochi.

Deci: Florina, Adriana, Gina, Daniela, Camelia, Lucica şi încă o blondă de la tratament, i-am pierdut numele, fete frumoase să nu le fie de deochi! Dintre băiţi Cristi şi Petre la început. Mai apoi Dan şi Bogdan. Asta era brigada.

În tinereţea mea, momentul când mi-am pierdut tinereţea nu l-am ales singur, ci împreună cu securitatea, ea pare să mă fi deflorat ca să zic aşa. Am povestit despre acel moment în Dosarul albaştrii (aveţi aici si un link daca vreţi să citiţi cartea)… După cum spuneam în tinereţe, visam să devin regizor de teatru şi urmasem nişte cursuri de regie cu   Radoslavescu şi Nae Cosmescu (regizorii teatrului Davila) la Şcoala Populară de Artă.

Ce mi-am zis, privind cele şapte fete tinere, frumoase cum spuneam şi pe cei doi voinici cu care porneam la drum. Ce-ar fi să fac un spectacol cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici? Pe fete le vedeam pitici, piticoate(toate aveau înălţimea potrivită), iar Cristi, un electrician înalt foarte talentat, Dumnezeu să-l odihnească acolo unde cântă la chitară şi-şi joacă rolul acum) era numai bun să fie Albă ca zăpada.

Rămânea Petre. Petre, mai mutălău, aş vrea să nuanţez, nu în sensul rău n-aş vrea să renunţ nici la termen!… Băiatul avea bunăvoinţă, dar în viaţa lui nu se urcase pe o scenă, nu recitase o poezie, nu dansase cu o fată măcar, era ţeapăn, nu cântase un cântec, poate doar în baie când se bărbierea.

Mai aveam o problemă căci făceam repetiţiile în timpul programului şi brigadierii, artiştii mei, n-aveau voie să fie direct productivi ca să împiedice bunul mers al producţiei. Nu prea aveam de unde să aleg. Petre al meu lucra în producţie la operaţiile de honuire a pinioanelor şi aranja cu meşterul, îi mai puneam şi eu o vorbă bună doar eram la control în atelierul acela, ca să rămână să recupereze peste program. Cum să mă descurc cu el, era totuşi o întrebare încuietoare. Mi-am zis că am să-l fac vrăjitoare!

Zis şi făcut. N-a ieşit chiar aşa cum am vrut! Îl uitasem pe Făt Frumos şi a trebuit să mai fac schimbări umblând la călimări în context. Rochia Albă de Zăpadă am dat-o jos de pe Cristi şi i-am dat-o Adrianei. Cam mare trena, dar argint viu, Adriana umplea toată scena, talentată cum era. Frumoasă rochie avea, dar sunt convins, Adriana mea ar fi ţinut în loc trupele NATO şi goală dacă nu ningea. Dar a nins.

Urma spectacolul de gala în Cântarea României. Am mai pierdut un pitic pe ultima sută, au rămas şase gata să cad în disperare şi atunci mută Petre glumeţ nevoie mare:

Eu ca vrăjitoare am rolul mic, pot să mai joc un pitic, da să fie mai nătăfleţ!...

Aşa a fost. De atunci ani la rând Cutia de Viteze a avut apariţii de senzaţie pe scenele festivalurilor de umor: Câmpulung Muscel, Râmnicu Vâlcea, Vaslui, Craiova, Zalău. M-am cam plimbat cu BB normatorul pe covorul roşu prin ţară.

Fie că s-a numit Albă ca zăpada la Cutia de Viteze, fie Scufiţa Roşie, fie Calul Colectivului, spectacolele noastre s-au bucurat de multă simpatie mai ales prin originalitate.

V-am spus că n-o să iasă sânge din duelul amintirilor…

Votaţi Guşterele 2!

Ce şansă au cărţile?

Cărţile aproape că nu au nici o şansă. Ne scriem cărţile cu aceeaşi cerbicie cu care ţăranul aruncă în brazdă sămânţa având speranţa că vremea îi va fi favorabilă, nu vor fi inundaţii nu va fi secetă sau bobul aurit în lumina soarelui nu va fi năucit de grindină, înainte ca pâinea cea de toate zilele să se rumenească în ţest spre bucuria lui şi a celor cu care o împarte

O carte se naşte greu, se caută pe sine prin personajele pe care le învederează, dar autorul nu e niciodată sigur că plăsmuirea lui va avea norocul să-şi găsească în inima cititorului, locul. Se va bucura cineva de ea? Nu va rămâne nedeschisă, bibelou în bibliotecă?

Bobul de grâu înfrăţeşte, se multiplică de milioane de ori, povestea lui are ecou, se regăseşte în pâine.

O carte în chivotul ei ascunde milioane de întrebări, porţi deschise, lumânări în altar, surori neştiute-litere mute, pomădate cu fard, trase la sorţi… Nu ştii mâine, e crunt, dacă mai ard lumânările… Şi pentru cine sunt întrebările, pentru morţi, pentru vii?...

Ce dramatic ai fost Guştere şi prea bombastic! Prea metaforic, cum zicea deunăzi, avocatul Sorescu (al lui Cioacă)cu un dinte, caninul, mai ascuţit… Dacă vrei să ieşi preşedinte( ca rimă  corespunzi eşti în escu…), să-ţi fie visul acoperit:  

Să curgă vinul în găleată de plastic!

Şi votaţi Guşterele după ce v-aţi pilit!!

http://www.bookaholic.ro/votati-cea-mai-buna-carte-romaneasca-din-2015.html

ALEGE PRIMARUL INTR-UN SINGUR TUR

Votati Guşterele!

              Intre 19 ianuarie si 7 februarie se desfasoara la bookaholic.ro un sondaj care va stabili cea mai buna carte romaneasca aparuta anul trecut, pe trei sectiuni: roman, poezie, proza scurta. Puteţi vota dintre sutele de titluri si Gusterele, deschizând linkul:  http://www.bookaholic.ro/votati-cea-mai-buna-carte-romaneasca-din-2015.html

Dar mai ales îl puteti citi aici: http://pasareacetii.blogspot.ro/p/cafenea.html  si chiar il puteti infia...

Lasati un semn, un like, un comentariu, ceva acolo pentru numaratoarea paralela a voturilor...

Sportul alb între Melbourne şi Bucureşti

Cel mai mare Turneu de Grand Slam, trofeul iernii, care se decernează în fiecare an celor mai buni a început în forţă concomitent la Bucureşti şi la antipozi.

Schimburile spectaculoase de mingii se expediază  cu acurateţe în ecranul televizoarelor, de o parte si de alta a fileului. O adevărată încăierare cu bulgări de zăpadă - spre încântarea publicului spectator şi milioanelor de telespectatori - teleportaţi din rachete şi din lopeţile celor care deszăpezesc, căci transmisia se face în direct pe toate posturile de televiziune inclusiv Eurosport.

Iar câştigurile uriaşe sunt planificate până la ultima centimă să ajungă în buzunarele celor mai buni sportivi ai licitaţiilor şi jucătorilor de la casele de pariuri, precum şi în vistieria de la guvern a statului, care gestionează cu competenţă maximă impozitele.

Pregătirea s-a făcut în turneele mici cu licitaţi trucate sau mai puţin trucate, care au avut darul să stabilească până la urma ierarhiile şi implicit capii de serii ce au asigurat un parcurs mai uşor şi îşi joacă şansele pe terenurile centrale îngrijite de CNADR.

Acum se va vede dacă tenismenii şi tenismenele noastre au cărat la antrenamente, pe plajele de la Miami sau Coasta de azur, suficienţi rucsaci de nisip in spate (material antiderapant) şi au inhalat suficientă sare în plămâni în salinele de la Turda şi Praid ca să nu rişte sufocarea pe terenul de joc.

La Bucureşti arenele centrale, marile bulevarde, curăţite la negru de zăpadă au ieşit din viscol peste aşteptări de curate, asigurând un trafic corect căci şenilatele şi frezele pentru deszăpezit au lucrat toată noaptea, împingând zăpada pe străzile lăturalnice, ca să nu mai poată ieşii de-acolo nici un vehicul particular ce ar putea împiedica bunul mers al coloanelor oficiale şi al carelor de filmare ce asigură transmisiile.

Oamenii muncii, ăia puţini care mai vor să meargă la muncă în loc să rămână la televizor, treaba lor gusturile nu se discută în democraţie, pot circula în comun cu metroul şi să lege noi prietenii, că de-aia nu, avem metrou.

Azi la Bucureşti Victoria Nuland însăşi se deplasează să vadă o partidă de tenis la Cotroceni împreună cu preşedintele Iohannis. Din păcate consilierii preşedintelui în frunte cu Dan Mihalache au făcut greşit socoteala când au stabilit programul, neţinând seama de fusul orar şi nu vor putea oferi Victoriei, în direct victoria Simonei Halep, dar au înregistrat în schimb primul succes românesc la Melbourne al Monicăi Niculescu şi o vor privi pe aceasta în reluare.

Succes sportivelor noastre la Melbourne căci la Bucureşti nu mă îndoiesc că până la urmă "ai noştri" îşi vor împărţi corect anii(încăpăţânat laptop nu mai vrea să tasteze litera b de la banii...) şi succesurile în Beciul Domnesc sub dreapta supraveghere a arbitrilor de la DNA!

Să auzim de bine!