Defrişări. Tablete în alb si negru

 

Să cunoşti scriitorul cu viaţa, visele şi amăgirile sale. Să-i intri în laboratorul mintal şi să-i pipăi conexiunile derutante. Să crezi că l-ai ghicit şi să se strecoare lunecându-ţi printre degete… E posibilă încercarea, doar dacă el acceptă de bună voie să te ia de mână şi să te însoţească în pădure, pădurea lui, într-un luminiş magic, şi acolo să-ţi arate copacul din care vrea să-şi alcătuiască lucrarea. Romanul, nuvela, poemele, ce-o fi să iasă.

Te agăţi de crengi, scuturi frunzele, scrijeleşti şi pătrunzi sub coajă de viu, ca să-ţi faci o idee. Poate să ţi se pară un sicriu şi atunci găseşti un ciocan şi-i fixezi capacul  în cerul de beton în cuie. Sau ţi se pot deschide coperţi de carton ca aripile unei păsări. Simţi că îţi vâjâie capul, dar poţi zbura într-o călătorie, dincolo de viaţă şi moarte.

Azi 21 martie mă gândeam cum aş putea veni în întâmpinarea zilei ce ar trebui să fie sărbătoarea poeziei şi am găsit aceste rânduri dedicate unui prieten ce încă trudeşte la apariţia viitoarei sale cărţi, Vagabond sub cerul de beton.

        Iau distanţă şi văd pe facebook comunicatul în ton războinic de la Uniune.   Cei care ar trebui să se ocupe de sărbătoarea poeziei şi a poeţilor, conform fişei propriilor slujbe,  în loc să facă împăduriri cu înţelepciune, fac defrişări…înarmaţi cu drujbe.

LANSARE CARTE

Momentul despărţirii de Guştere

Ce e prea mult, strică! Zice o vorbă românească – mai ales atunci când e la mijloc dragoste părintească. De aceea am hotărât ca întâmplarea de azi a lansării de la Piteşti, să fie ultima provocare publică – împreună, eu şi Guşterele! E momentul să-l las singur pe individ, să zboare după puterile sale. Şi ca să-l fac să înţeleagă, că viaţa e înconjurată de capcane, am invitat-o la eveniment pe poeta Daniela Toma, zâna bună de la Art Creativ, de al cărui volum de poezie „Când vorbesc în numele meu”, m-am îndrăgostit instantaneu şi definitiv.

Uşor stingherit, expus pe mese, Guşterelui îi sticleau ochii de invidie, când Ionuţ, soţul Danielei, mă plasase în fotografie între două prinţese de mătase, amirosind a poezie. Daniela şi Denisa Popescu, regina bibliotecii.

Ştiu eu ce visase el?... Ce aşteptări avea animăluţul rebel!?

L-am antrenat de mic, încă de la prima ediţie, când a făcut ochi. I-am descântat de deochi, l-am învăţat să fie mândru de sine, să ocolească şmecheraşii Mitici de oraş ce se schimbă după cum bate vântul şi, să-l ferească sfântul să-i muşte de mână pe critici, că l-ar înghiţi pământul!... Să-şi vadă de zbor şi să creadă în viitor!

–Glumeşti!... Guştere zburător?... Matale ca autor spui poveşti!

Nu glumesc de loc, Guşterele meu zboară! E, ca să zic aşa o pasăre rară. Altfel de ce l-aş fi lansat de atâtea ori?... Întâi la Merişani, în propria lui matrice. De pe Priba, din dealul Tomii, s-a prăvălit ca un zmeu pe Valea Ţigăncii. Tobârlan, aşezat într-o rână pe scândura băncii, mijea mulţumit din cer.

Apoi La Librărie Mon Cher, l-am tratat boem ca pe-un becher, cum s-ar zice.

A urmat lansarea de la Roşiori, o zonă săracă unde am aterizat cu planorul. Ne-au întâmpinat două flori în aceiaşi teacă, Flori Neaga şi Florina Isache, înflorind într-un singur poem. Risipiseră norul de pe cer, de dragul Guşterului.

Iar la Râmnicu Sărat un Marafet de excepţie, ne-a confirmat că Guşterele, ca percepţie, e un personaj vizionar aşteptat.

Penultima lansare bucureşteană, la Gram Bistro lângă Palatul Victoriei, ne-a deschis o rană în inimă. De-a lungul istoriei, sângele e ca mustul, când simţi gustul gloriei... Cenaclul de Urgenţă ne-a primit regeşte.

Într-un final, azi, de dragul rimei, ne-am întors în Piteşti la locul crimei!... Şi e ultim zbor asistat

 

Fotografii: Ion Calota

Revelion pisicesc

           David este pisicul fiicei mele mezine în care nepotul meu Toma a investit multă preocupare formativă, dincolo de reforma curriculară care se aplică destul de greu şi în arealul pisicesc, după cele ce vor urma a fi descrise de mine în rândurile de faţă.

David este un specimen mai sălbatic pescuit într-o noapte pe plaja de la Vama Veche dintr-o gheenă. Ce căuta acolo David? cu siguranţă de mâncare! părăsit de părinţii săi naturali şi adoptat prin urmare fără acte, de milostenia fiicei mele, inimă de mamă sensibilă, care în mărinimia ei l-a luat acasă, l-a dus la medic şi i-a făcut card de sănătate şi buletin de Bucureşti.

Bietul animal speriat săracu de foame nu i-a venit să creadă când a ajuns în rai şi de aici s-au născut marile drame. În scurt timp s-a transformat dintr-un fomist social democrat, într-o felină liberală grasă. Bietul băiat nu se putea opri săracul din mâncat. Mânca şi bea apă şi am fost sigur din treaba asta că mai devreme sau mai târziu, crapă, dacă nu-şi va găsi o supapă.

L-am avut în custodie de mai multe ori şi de-aia ştiu! Nu se mulţumea niciodată cu ce avea, fura şi mâncarea lui Mario care stătea fără pază.  Mario fiind un pisic educat în casa celeilalte fiice, la bază profesor de matematică şi un bun pedagog. Situaţia e de natură simpatică la epilog, căci David s-a uitat împrejur şi-a găsit, nu una, ci două supape. Una pe gură şi alta pe unde alte animale se ouă…

Dar dragostea de pisică e mare nu e foarte mică. Şi aici intră în peisaj în ecuaţia ei de pisică, Tomistul, propriul meu nepot responsabil cu educaţia. Un fel de mister Curaj cu o sumă de idei novatoare, care ştie tot despre naţia pisicească şi îl îndrumă la reeducare pentru ca David să nu mai cerşească mâncare cât e ziua de lungă.

În weekendul ăsta am fost la Fundata. David săracul rămas singur acasă şi-a dat BAC-ul, examenul lui de maturitate. Fiică-mea a avut emoţii mari. 

„Bietul David, tare mi-e frică, leşinat cum e, că va isprăvi toate bobiţele din prima zi şi să vezi dramă!.”

– Da nu e singur printre străini mamă! De ce-am făcut şcoală? şcoală bună nu de fiţe!... I-am lăsat telefonul să-şi cheme două trei fetiţe din vecini să facă împreună revelionul cu muzică şi joc de lumini, să treacă timpul mai iute, iar fetiţele, fete cunoscute, nu-s niscaiva paraşute, nu vin niciodată cu mâna goală.

Odată se lăsă tăcerea şi în minţile mute începu să ardă scânteia… Ştiţi că Tomistul e în clasa treia

– Desigur i-am lăsat cheia şi zece lei să-şi plătească berea la nenea Nelu la butic dacă-i e sete.

Ăsta da revelion de pisic, măi băiete!