joi, 7 aprilie 2016

Tabletă în alb şi negru



Ne prefacem că nu se întâmplă. Trecem sub tăcere, ca şi cum scrisul cu cerneală albă pe pagina albă ne-ar putea albi de păcate. Degeaba gândul încolţeşte grâu sub zăpezi, dacă nu reuşeşte să străpungă platoşa de deasupra prelungită artificial de ameninţarea îngheţului de afară, sau fricii din noi.

Treziţi-vă la demnitate oameni buni! Altfel ne vom mocirli în continuare, ca să ne fie bine şi să nu ne fie rău, după modelul împământenit şi nu ne va mai curăţa nimeni! Nu vom avea şansa să se inventeze un DNA al conştiinţei, special pentru noi, scriitorii, membri sau nemembri ai unei uniuni cu un Dumnezeu ce a devenit mult prea războinic.

vineri, 1 aprilie 2016

Nichita si Ziua Nationala a Poeziei



De aici din Pasaj în seara de 31 martie, serbându-l pe Nichita, a pornit ideea declarării acestei zile ca Ziua Naţională a Poeziei. Cum s-ar spune m-am numărat şi eu cu a treia semnătură printre membrii fondatori. Nu ştiu dacă va prinde ideea şi va deveni lege într-un parlament care are propriile iniţiative, mai ceva decât legea anti fumatului, cum ar fi: legea tăierii copacilor de pe marginea drumurilor, sau ziua limbii slovace, sau ziua bărbatului, sau una fără egal slobozită din fanta gândirii iluministului Remus Cernea, care, pentru a împiedica participarea la viitoarele alegeri a delfinilor, s-a gândit să-i declare persoane non-umane.

Liber la like-uri şi semnături pentru cei care ne susţin!




















 Fotografii: Ionut Calota

joi, 31 martie 2016

Lui Nichita




            copacul are cercuri

        deci nu e piatră

        în inima lui au decăzut
        frunzele

        lătrând




        şi lacul are cercuri

deci nu e piatră

în el a decăzut           

pasărea

        însetând                



şi cerul are cercuri

deci nu e piatră

în el au decăzut

necuvintele  

de gând



        cerc în cerc,

porţi în porţi

pe altarul de piatră

seminţind

pentru vii pentru morţi

luni, 21 martie 2016

In onoarea lui Nichita


Defrişări. Tablete în alb si negru




Să cunoşti scriitorul cu viaţa, visele şi amăgirile sale. Să-i intri în laboratorul mintal şi să-i pipăi conexiunile derutante. Să crezi că l-ai ghicit şi să se strecoare lunecându-ţi printre degete… E posibilă încercarea, doar dacă el acceptă de bună voie să te ia de mână şi să te însoţească în pădure, pădurea lui, într-un luminiş magic, şi acolo să-ţi arate copacul din care vrea să-şi alcătuiască lucrarea. Romanul, nuvela, poemele, ce-o fi să iasă.

Te agăţi de crengi, scuturi frunzele, scrijeleşti şi pătrunzi sub coajă de viu, ca să-ţi faci o idee. Poate să ţi se pară un sicriu şi atunci găseşti un ciocan şi-i fixezi capacul  în cerul de beton în cuie. Sau ţi se pot deschide coperţi de carton ca aripile unei păsări. Simţi că îţi vâjâie capul, dar poţi zbura într-o călătorie, dincolo de viaţă şi moarte.

Azi 21 martie mă gândeam cum aş putea veni în întâmpinarea zilei ce ar trebui să fie sărbătoarea poeziei şi am găsit aceste rânduri dedicate unui prieten ce încă trudeşte la apariţia viitoarei sale cărţi, Vagabond sub cerul de beton.
        Iau distanţă şi văd pe facebook comunicatul în ton războinic de la Uniune.   Cei care ar trebui să se ocupe de sărbătoarea poeziei şi a poeţilor, conform fişei propriilor slujbe,  în loc să facă împăduriri cu înţelepciune, fac defrişări…înarmaţi cu drujbe.