Cam pişicher Dragobetele sărută fetele…
De dragul fetelor nemăritate, dar şi a nevestelor tinere, Dragobetele se pare a
semănat în urma sa voit atâta ceaţă şi uitare de sine, ca să ceară neîngrădit o
sărutare în fiecare prmăvară, de amintire. Cum să nu-ţi placă să alergi fetele
prin pădure sau în câmp deschis şi ele să obosească bietele, adunând flori şi
bureţi, să se aşeze în „zăpada zânelor”
şi să aştepte cu buzele întredeschise sărutările promise ale Dragobetelui, care
iată că în sfârşit a venit.
Zăpada zânelor era strânsă după aceea şi adusă
acasă. Cu apa topită din omăt stropindu-se în scăldătoare şi făcându-se farmece
pentru ca anul întreg să rămână iubită.
Şi dacă plăcerea e atât de mare în 24 februarie, de ce să nu se repete şi în
28? De dragul sfârşitului iernii, se poate prelungi în 1 şi 3 ale lunii
îngemănate, şi rămâne în aşteptare când iubeşti şi în 25 martie, când mai e
permisă o sărutare ca să te dumireşti.
Nici etimologia numelui nu e atât de limpede. Unii cercetători presupun că ar
fi de origine slavă, „dragu” şi „biti”, s-ar traduce din slava veche prin „a fi
drag”. Greu de crezut că drăgostirea aceasta să aibă doar o tradiţie de 170-180
de ani! Mai curând aş miza în urmele lăsate de daci. Puţinele cuvinte, atâtea
câte ne-au rămas, păstrează „Trago” - ţap şi „pede” - picioare. (Tragopete). Se
zice că Dragobetele ar fi fost unul din fiii Babei Dochia. Printre zeii
pierduţi ai dacilor, ce mai contează unul cu picioarele iuţi! Prinzi fetele şi
le săruţi!...
După credinţa poporului meu tot în aceste zile animalele şi păsările se
împerechează. Cum şi ele ca şi noi nu au părăsit niciodată aceste locuri în
care ne-am născut, se pare că vizează şi ele un sărut...
