Prietenii mei scriitorii. Aurel Sibiceanu

La mulţi ani Aurele! Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, cel mai preţios dar pentru om! Pe celelalte le culegi singur din pom. Un sfat de la un guştere bătrân şi tu mi-ai dat destule în viaţa ta de poet. Bea vinul încet şi nu cu bule! Şi nu uita, an de an constat adevărul, la drum lung e mai bun mărul ionatan!

Prietenului meu i-am dedicat o singură poezie prea sobră pentru o aniversare, dar asta e firea lui!

tropar

          se dedicǎ poetului aurel sibiceanu

nu poţi intra cu fiinţe slobode

cuvintele tale

stol de vrăbii

rătăcite într-o biserică

lași ceara mirărilor

să se topească potolit

sub privirea blândă

a sfinţilor din icoane

stai în genunchi

îngreunat de carne

precum corabia

care și-a pierdut nordul

inundată de apele oceanului

și descoperi smerit senin

adânc în tine crucea

fiordul cuvântului din urmă

în numele tatălui

al fiului și al sfântului

duh amin.

Din volumul Norduri

Guștere de Vişeu

         

      Când am plecat dimineaţă din Vişeul de sus, parte dintre prietenii noştri, cu care sărbătorisem cu o seară înainte până târziu în noapte poezia cu un pahar mai înalt de binecuvântată pălincă, au mers în Săpânţa la Cimitirul vesel. Am văzut fotografiile pe facebook(aici una mai veche cu soţia). Eu şi Eugen am plecat uşor cătrăniţi către Bucureşti, el gândindu-se la drumul lung cu volanul ce trebuia condus, iar eu la genunchiul uşor răscolit de urcuşul pe deal la Israela din ziua precedentă şi mi-am amintit…

*

Bunicul dinspre partea tatei avea un picior beteag.  Căzuse din tei la 75 de ani, urcat sǎ-i culeagă floare Dumitrei. Dumitra rupsese orice legătură cu bunica Lina de tinere! Măcar că bune prietene, frumoase amândouă, au frânt multe inimi în sat și au chicotit împreună povestindu-și aventurile. Până ce Lina i-a destăinuit într-o seară, așezate pe bancă sub teiul de peste drum, că Mitică a cerut-o de nevastă. Odată, pe fruntea Dumitrei, s-au strâns norii și fulgere au ţâșnit din ochi-i neguroși. Avea pentru Mitică Tobârlan un gând ascuns.

         Cu bunicul a păstrat legăturile de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic și la timp potrivit (când bunica rămânea grea și slavă cerului a născut opt copii!), li s-au împletit gândurile înnodând niscaiva legături ascunse, pe care le știa toată Valea Pribei. Probabil le aflase și teiul, fragil la trup, suflet sensibil, nu s-a opus când Dumnezeu i-a rupt craca, pedepsind călcătura strâmbă a bunicului meu.
De la un timp și pe mine mă înjunghie mereu genunchiul. S-a betegit!... Da nu poate fi g(G)ena, și nici Dumitra, și nici vre-o Floare, cǎci atunci când Tobârlan și-a luat pedeapsa, eu abia de începusem să înțeleg buchea lumii… Nu m-am legat la cap cu mai multe! Eu doar Maria!... Nu-i vina mea că în oglindă ea căpăta mai multe chipuri!... Și atunci de ce junghiul?
Mărturisesc acum parcă mă încearcă o părere de rău! Câte femei s-or fi supărat că nu m-am urcat şi eu în tei?...
Hmm! La ce bun atunci cele zece porunci, dacǎ și cu ele și fără ele, nu trece durerea de genunchi!?...

(Un strop de Guştere)

Festivalul Armonii de primăvara. Tabletă verde

Am fost la Vişeul de sus, (mai 2017), Armonii de primăvară

 

Martor la evenimente, declar că steagul Poeziei Vii a fluturat pe Vişeul cel mai de sus!...

Întâmpinaţi de un verde intens – copleşitor în luna lui mai, cum numai culoarea zăpezii te-ar putea îmbogăţi cu nuanţele albului absolut, în ianuarie; sau albastrul infinit al cerului vara, spălat dimineaţa cu roua razelor; sau în toamnă, aurul ruginiu – poate da măsură sufletului, până la contopire în armonie deplină…

Un verde înluminat – unic, după o ploaie scurtă, senină, ne-a găsit – copii rătăciţi ai pădurii, osteniţi de drum lung.

De obicei scriu tabletele în alb şi negru pe coala de hârtie desluşită din inima lemnului, cu litere smulse nopţii ce-şi caută decriptată marginea clipei. Am întâlnit aici oameni vii, încremeniţi într-un spaţiu al lor de timp ce nu cred că am puterea să-l transcriu în pagină. Un timp închis între două râuri care curg, dar rămâne acolo înlemnit întru obiceiurile locului, ca o poveste în care stăpâneşte deplin.

Mă uit la domnul Lucian Perţa, spirit în clocot, se zbate printre noi cum păstrăvul printre pietrele Vişeului sau al Vaserului, la alegere, să ne simţim bine, să avem de toate şi neapărat palincă strecurată în pahare mici. Întâi s-o adulmeci, apoi s-o înalţi în cerul gurii şi acolo să înflorească precum o metaforă nepereche.

Mă uit la doamna Firuţa (să-mi fie cu iertare, sărut mâna!), bogată în daruri, mereu printre noi împărţind zâmbete ca o adevărată hangiţă, nuntaşilor.

Mă uit la Gavril Ciuban, fiu de pădurar, cum adaugă el secunda la ziua de mâine şi cum apucă să tacă nesfârşitele versuri. Mă uit la ceilalţi voinici adunaţi în jurul mesei, ascultând ţipuritura miresei… ca nişte bătrâni ţapinari însetaţi, sorbind poezie în pahare mari si răchie din pahare mici.

Au fost de faţă Ioan Moldovan, directorul Revistei FAMILIA, Viorel Muresan, redactor sef-adjunct al Revistei Caiete Silvane, Olimpiu Nușfelean, director al Revistei Miscarea Literară, Ioan Pavel Azap redactor al Revistei Tribuna, precum si directorul Editurii Grinta din Cluj -Napoca Gabriel Cojocaru, Nicolae Scheianu, Lupu Petrovan, Florentina Loredana Dalian, Anuța Pop, Ileana Pop-Nemeș, Florin Verdeș, Stetco Ioana Ileana, Cornelius Drăgan şi încă mulţi alţi condeieri de valoare.

Festivitatea de la Primărie când s-au împărţit premiile Festivalului, un pic prea lungă după gustul meu şi urmărind un tipic prea festivist, am privit-o cu îngăduinţă şi răbdare, ştiind cât de greu se obţin fonduri, azi şi dintotdeauna, în cultură. Felicitări primarului şi tuturor celor care au dat o mână de ajutor la organizarea unui eveniment viu.

Am lăsat la sfârşit bucuria ca o împlinire a Poeziei Vii, care a propus pentru acest festival volumul, În sensul copilului, al prietenului Eugen Pohonţu. Un volum dens, stilizat, bine şlefuit, ce reuşeşte să redea întreagă strălucirea a diamntului.

Apreciat fără nici o excepţie de juriu şi de toţi participanţii, volumul a obţinut Premiul cel mare. Felicitări Eugen!

În folosul comunităţii

Mai nou, o gentuţă plină cu cărţi

mi-a dispărut la metrou, în aglomeraţie.

Erau cărţi de senzaţie, poezie de-a mea

de te dă pe spate…

Îl blestem pe cel care le-a subtilizat

să le citească pe toate!...

In revista Arges, Mai 2017

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/wp-content/uploads/2017/05/Pag02-08.pdf