Tăcerea e de aur

Tăcerea e de aur, sau de argint…

 

Ieri nu am simţit nimic. Zeii m-au părăsit şi pe mine, nu mi-au dat nici un semn... Astfel că nu am putut stabili nici un fel de previziune. N-am scris nimic, nu se lega sub nici o formă subiectul de predicat. În război total! Fără poftă de mâncare, parcă şi pălinca adusă tocmai de la Vişeul de Sus îşi pierduse culoarea galbenă în pahar şi n-am putut bea!... Să fiu lucid, să nu se interpreteze că am trădat cauza, sau nu mă concentrez suficient la tabieturi şi nu ştiu să folosesc cum se cuvine pauza dintre seturi!... Nu ştiu, în fine, să prognozez o eventuală înfrângere, asta nu e bine!

Nu poţi şti niciodată cum se aliniază în ţintar planetele. Bine că nu m-a părăsit Simona Halep! Ea şi-a văzut de treabă ca un om la coasă, după ce măsoară cu privirea suprafaţa de fâneaţă ce trebuie cosită, se aşează gospodăreşte, scuipă în palme şi apoi imperturbabil stânga-dreapta, dreapta-stânga pendulează coasa cu un singur gând ţintuit în minte, să ajungă în vârful dealului acolo unde va fi înălţat templul! Indiferent dacă întâlneşte în calea lui o perdea de ciulini!

Ce te faci dacă întâlneşti un copac? Un copac războinic cu fructe galbene rotunde cu care te atacă? Plezneşte după tine de teamă să nu-i retezi umbra cu coasa!...

Bagi de seamă că fructele sar de pe cracă şi nu se pun altele la loc. Ai noroc, tirul trebuie sa se sfârşească odată! Te fereşti din cale, defensiv ca scutul de la Deveselu şi când au încetat să vorbească armele, vorbeşti tu ca şi când ţi-ar fi scăpat porumbelu’.

„Pliskova, dă-te un ţâr înapoi că eşti mai înaltă şi-ţi şade bine pe locul doi!”

Despre finala cu Ostapenko? Mi-a plăcut sincer ce a declarat Pliskova. O fi ştiind ea ceva.

„Pariez tot ce am că va câştiga Simona!”

Raiul trece prin iad

Priveam zbaterea Simonei, părea la 3-6 şi 1-5 în setul doi, un fluture de noapte atins de flacăra unei lămpi puternice ce încerca încă să zboare. Şi odată operatorul care făcea transmisia de la Susanne Lenglen a prins în cadru umbra unui fluture adevărat ce s-a apropiat de Svitolina vrând parcă să i se aşeze pe umăr. A fâlfâit din aripi preţ de o secundă sau două. Nu ştiu dacă l-a mai văzut cineva, dacă l-a văzut rog să-mi confirme printr-un comentariu, să nu fiu singur în nebunia mea. Era un fluture de zi care zbura liniştit neţinând seamă de tirul nimicitor ţâşnit din racheta ucrainencei.

Să-l fi văzut şi Simona fluturele? De-aia s-a liniştit? A fost un semn al zeilor care o lăsaseră singură, că se întorc? Nici Darren Cahill aşa e regula în Grand Slam-uri nu avea voie să coboare din tribună cu mersul lui elastic s-o liniştească, să-i dea un sfat să schimbe ceva din mers, să mai pună câteva ghemuri într-un meci ce putea deveni în mintea ei un dezastru.

Pot fi puse desigur o seamă de întrebări. În ce mă priveşte am sărit din faţa televizorului şi m-am oprit la calculator unde am scris pe facebook împotriva evidenţei, ca să nu-l uit, titlul viitorului meu articol. Raiul trece prin iad…

Finalul partidei mi-a dat dreptate! Un meci cât o viaţă de om!

Fluturele de pe umăr

Raiul trece prin iad! Scriam la ora 16 si 16 minute când Simona Halep era condusa cu 6-3/ 5-1!... Şi am văzut umbra unui fluture vrând să se aşeze pe umărul Svitolinei. Am simţit atunci ca zeii se întorc si minunea s-a întâmplat! Simona HALEP a reintrat în meci, un meci între titani, a reuşit pa cu pas să câştige setul al doilea, în tie-break şi apoi tot mai sigură după un sprint fantastic să termine setul decisiv cu 6-0! A fost fabulos! O revenire care va intra in istoria tenisului mondial. Felicitari Simona!

          TOATA STIMA NOASTRA!

Piatra Lotrului

Ce meci, ce meci

Ce meci, ce meci!

        Scriu un pic mai târziu despre meciul Simonei Halep cu Suarez Navaro, pentru că abia m-am întors din minunatele zile petrecute cu familia extinsă dincolo de Voineasa, undeva lângă Obârşia Lotrului într-un cadru natural mirific în care se retrag uneori să petreacă şi să se reinventeze zânele, ferite de ochii tăietorilor de lemne, singurii ce se mai apropie şi se pot rătăci prin zonă întâmplător să marcheze copacii.  În principiu ei ocolesc locul ferindu-se de vreun blestem.

O singură oră am trădat farmecul gurii aceleia de rai pentru a reconsidera internetul şi am privit parcă sub aceeaşi vrajă meciul Simonei la Roland Garros. Ce meci, ce meci! Zâna noastră, cu cosiţele de culoarea pâinii rumenite strâns într-un conci în care sclipesc spicele de grâu ale Bărăganului când mergi spre Constanţa, a dominat de departe zâna zgurei spaniolilor, în care rege incontestabil este Nadal.

Scriam în 6 iunie 2014 pe blog tot despre Simona şi evoluţia ei la Roland Garros înainte de finala cu Sharapova, un pic furată la un moment dat, cum susţine cu seninătate Ţiriac. Nu pun ghilimele căci sunt cuvintele mele.

          Cele mai multe vise se pierd în noapte. Sunt vise pe care le trăiești în spatele pleoapelor cu intensitate, dar a doua zi abia de le poţi reface scormonind un detaliu, recompunând secvenţe, niciodată întregul nu te va mulţumi pe deplin. Dar mai sunt și visele trăite cu ochii deschiși, lucid, analizând mișcările personajelor și constatând că fiecare dorinţă a ta se împlinește. E senzaţia dirijorului care cu bagheta lui fermecată lungește secunda când își dă sufletul sunetul cornului, sau când zborul înalt al viorilor planează desăvârșit.

E o încântare s-o privești pe Simona dansând cu umbra și desenând din rachetă notele visului ei pe portativ.

Trec peste meciul cu Svitolina, întâmplarea de la Roma se datorează faptului că rana de la glezna Simonei era proaspătă şi nu a vrut să forţeze. Acum e altcum! Să sperăm că rana s-a cicatrizat îndeajuns. După a mea părere doar Mladenovici, franţuzoaica, o mai poate încurca fiind în faţa propriilor spectatori, care pot s-o enerveze şi scoate din ritm pe jucătoarea noastră. Aici mizez pe Darren Cahill s-o imunizeze.

Succes în continuare Simona Halep! Contăm pe steaua ta!