Priveam zbaterea
Simonei, părea la 3-6 şi 1-5 în setul doi, un fluture de noapte atins de
flacăra unei lămpi puternice ce încerca încă să zboare. Şi odată operatorul
care făcea transmisia de la Susanne Lenglen a prins în cadru umbra unui fluture
adevărat ce s-a apropiat de Svitolina vrând parcă să i se aşeze pe umăr. A
fâlfâit din aripi preţ de o secundă sau două. Nu ştiu dacă l-a mai văzut cineva,
dacă l-a văzut rog să-mi confirme printr-un comentariu, să nu fiu singur în
nebunia mea. Era un fluture de zi care zbura liniştit neţinând seamă de tirul nimicitor
ţâşnit din racheta ucrainencei.
Să-l fi văzut şi
Simona fluturele? De-aia s-a liniştit? A fost un semn al zeilor care o lăsaseră
singură, că se întorc? Nici Darren Cahill aşa e regula în Grand Slam-uri nu
avea voie să coboare din tribună cu mersul lui elastic s-o liniştească, să-i
dea un sfat să schimbe ceva din mers, să mai pună câteva ghemuri într-un meci
ce putea deveni în mintea ei un dezastru.
Pot fi puse desigur
o seamă de întrebări. În ce mă priveşte am sărit din faţa televizorului şi m-am
oprit la calculator unde am scris pe facebook împotriva evidenţei, ca să nu-l
uit, titlul viitorului meu articol. Raiul
trece prin iad…
Finalul partidei
mi-a dat dreptate! Un meci cât o viaţă de om!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu