Mă simt obligat
să scriu câteva consideraţii inconfortabile după finala de la Roland Garros
care ar fi trebuit să fie o încununare meritată a muncii şi talentului Simonei
Halep.
Învingătorul ia
totul! Ce-i rămâne învinsului? Tăria de a uita că a fost atât de aproape şi a
lua-o frustrat de la capăt, cicatrizându-şi rana din suflet care va sângera o
vreme. E greu să nu-ţi faci procese de conştiinţă. Ţi se va părea că nu ai dat
totul în momentele decisive, sau un Dumnezeu nedrept ţi-a întors spatele. Personal
mi-e greu să-mi scot din minte acea minge a Jelenei, catapultată trei metri în
afară terenului care ricoşează norocos din stâlpul de susţinere al fileului,
întorcându-se în terenul de joc...
Viaţa e crudă
când te aştepţi mai puţin! A fost o încleştare cu suişuri şi coborâşuri, între
raţiune şi forţă. Şansa de data asta împotriva tuturor calculelor a ţinut
partea, nu a celui mai bun, ci a celui inconştient dar curajos, care nu a avut
ce pierde.
În încheiere să
nu uităm să feliciăm atât pe învins cât şi pe învingător!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu