Ziarul Adevărul de Sfântul Valentin pune o întrebare, unor
scriitori importanţi, despre primul lor sărut, cum a fost, când s-a petrecut?…
Am parcurs cu mult interes şi plăcere amintirile fiecăruia, dar în primul rând
m-a impresionat Brumaru, începându-şi povestirea în Poiana Nistrului cu o
româncă „extrem de atrăgătoare, veselă şi lipsită de prejudecăţi”, povestind
cui stătea să o asculte cum treceau Nistrul patrulele ruseşti ca s-o sărute şi
să le fie iubită, înotând doar c-o mână, cu cealaltă ţinând arma în aer să nu
se ude, îmbrăcaţi în uniforme kaki. Mă rog, ea păzind singură pe la 13-14 ani,
vacile gospodăriei. Rămânea după ce plecau cu ochii ei verzi, măriţi,
uitându-se pierdută într-o zare numai de dânsa ştiută…”
Fata aceea avea sa fie mai târziu mama iubitoare a Brumarului. Atât de iubitoare încât, ca sa nu-l piardă, îi împingea în pat prietenele binevoitoare şi rudele mai îndepărtate, de vârsta ei – fără haine – să-l înveţe sărutatul şi celelalte taine!... Conjunctură în care de copil, Emil, se simţea obligat să le dea pe spate cu versurile lui deocheate.
Fata aceea avea sa fie mai târziu mama iubitoare a Brumarului. Atât de iubitoare încât, ca sa nu-l piardă, îi împingea în pat prietenele binevoitoare şi rudele mai îndepărtate, de vârsta ei – fără haine – să-l înveţe sărutatul şi celelalte taine!... Conjunctură în care de copil, Emil, se simţea obligat să le dea pe spate cu versurile lui deocheate.
Citindu-l pe Brumaru mi-am amintit de rusoaica mea. 15-16
ani, eu! Nu ştiu ea!... Aflat pe malul mării într-o tabără la Neptun, dansam
în grup pe terasa de la restaurantul Marea Neagră şi, odată formaţia a schimbat
ritmul într-unul mai lent, învăluitor. Voiam să mă retrag pe margine
neavând cu cine dansa şi de nicăieri a apărut Maşa. M-a luat în braţe şi a
început să danseze conducându-mă uşor. Părul ei de aur îmi atingea faţa, trupul
ei de şarpe îmi curenta mâinile.
Încerca să-mi spună ceva, eu o priveam nătâng, nu înţelegeam nimic în limba rusă. Îi repetam oceni krasivaia, ca o bandă de magnetofon stricată şi ea râdea… La un moment dat s-a desprins şi m-a tras către ieşire. Mi se părea în sfârşit că puteam traduce momentul şi începusem să pricep.
Prinşi de mână alergam, inima îmi ajunsese în gât. Eram sigur că în seara aceea îmi voi preda copilăria în mâna duşmanului sovietic. N-ar fi fost rău, am privit-o cu coada ochiului din punct de vedere estetic!...
Ne apropiasem prin parc de hoteluri. Al meu era primul. M-am controlat să am cheia camerei în buzunar. N-o pierdusem, dar ea m-a tras mai departe către următorul hotel. Începusem să mă îngrijorez puţin, cum să intri aşa într-un viespar? Tovarăşa Maşa era totuşi rusoaică, ardea pe mine cămaşa, dar ştiu eu ce tovarăşi avea cu ea la dosar… Cum să plonjez în necunoscut?…
Am ajuns în dreptul hotelului. S-a oprit, m-a privit lung şi buzele ei au atins buzele mele, întâi ca o briză, apoi s-au contopit într-un sărut nesfârşit. S-a lipit de mine, corpul îi tremura, m-a sărutat încă odată, ştia toate secretele, avea expertiză. A mai vrut o repriză şi m-a împins cu putere rupând vraja şi luând-o la fugă către hotel. La intrare, un autobuz îşi încălzea motorul. S-a urcat direct în el.
Nici nu m-am întors bine în cameră, cătrănit! Se surpase ceva în mine şi am auzit un ciocănit uşor la uşă. Pe palier stătea o arădeancă, singură cu o fetiţă de patru ani. Pe plajă căutam să-mi pun prosopul lângă ele, la soare. Schimbam cuvinte, nisipul era fierbinte şi-i mai aduceam apă fetiţei cu găletuşa din mare.
–Te-a aşteptat aia mică… acum a adormit. De dimineaţă plecăm spre Arad. M-a rugat bietul copil să-ţi dau o sărutare din partea ei şi dacă mă v-a întreba mâine, simt că n-aş putea s-o mint!...
Aveam încă aurul Maşei pe buze (alt tezaur pierdut!). Mi-a fost scris să sfârşesc în seara aia copilăria cu un sărut de argint. I-am cerut adresa să-i scriu! Nu mi-a dat-o, nu ne-am mai întâlnit, nu mai ştiu…
Încerca să-mi spună ceva, eu o priveam nătâng, nu înţelegeam nimic în limba rusă. Îi repetam oceni krasivaia, ca o bandă de magnetofon stricată şi ea râdea… La un moment dat s-a desprins şi m-a tras către ieşire. Mi se părea în sfârşit că puteam traduce momentul şi începusem să pricep.
Prinşi de mână alergam, inima îmi ajunsese în gât. Eram sigur că în seara aceea îmi voi preda copilăria în mâna duşmanului sovietic. N-ar fi fost rău, am privit-o cu coada ochiului din punct de vedere estetic!...
Ne apropiasem prin parc de hoteluri. Al meu era primul. M-am controlat să am cheia camerei în buzunar. N-o pierdusem, dar ea m-a tras mai departe către următorul hotel. Începusem să mă îngrijorez puţin, cum să intri aşa într-un viespar? Tovarăşa Maşa era totuşi rusoaică, ardea pe mine cămaşa, dar ştiu eu ce tovarăşi avea cu ea la dosar… Cum să plonjez în necunoscut?…
Am ajuns în dreptul hotelului. S-a oprit, m-a privit lung şi buzele ei au atins buzele mele, întâi ca o briză, apoi s-au contopit într-un sărut nesfârşit. S-a lipit de mine, corpul îi tremura, m-a sărutat încă odată, ştia toate secretele, avea expertiză. A mai vrut o repriză şi m-a împins cu putere rupând vraja şi luând-o la fugă către hotel. La intrare, un autobuz îşi încălzea motorul. S-a urcat direct în el.
Nici nu m-am întors bine în cameră, cătrănit! Se surpase ceva în mine şi am auzit un ciocănit uşor la uşă. Pe palier stătea o arădeancă, singură cu o fetiţă de patru ani. Pe plajă căutam să-mi pun prosopul lângă ele, la soare. Schimbam cuvinte, nisipul era fierbinte şi-i mai aduceam apă fetiţei cu găletuşa din mare.
–Te-a aşteptat aia mică… acum a adormit. De dimineaţă plecăm spre Arad. M-a rugat bietul copil să-ţi dau o sărutare din partea ei şi dacă mă v-a întreba mâine, simt că n-aş putea s-o mint!...
Aveam încă aurul Maşei pe buze (alt tezaur pierdut!). Mi-a fost scris să sfârşesc în seara aia copilăria cu un sărut de argint. I-am cerut adresa să-i scriu! Nu mi-a dat-o, nu ne-am mai întâlnit, nu mai ştiu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu