Am ajuns acolo unde ne stă bine să fim,
în semifinalele unui alt turneu important, de data asta Turneului Rogers Cup de
la Toronto. Aşa ne-a obişnuit domnişoara Halep de ani buni, să fim acolo unde
elita sportului alb îşi tranzacţionează trofeele mari şi noi, publicul privilegiat,
suporterii români, să ne putem manifesta
satisfacţiile şi trăirile în mod direct, implicat.
Putem flutura cu mândrie drapelul la
victorie, putem tremura la break-ul pe care îl face adversara Simonei, sau după
un insucces, firesc la un moment dat, putem să ne arătăm pe facebook nemulţumirile,
devenind excesiv de exigenţi şi exprimându-ne doct, că la fizicul ei nu avea ce
să caute pe terenul de tenis…
S-a gândit cineva că domnişoara Halep nu
are timp pentru viaţă personală? Că nu e doar un mecanism care întoarce
mingiile de pe fundul terenului şi, din când în când, în inima ei poate să
cuibărească un sâmbure al îndoielii, sau poate nu-i dă pace un fior încolţit în
trupu-i tânăr dornic de iubire…
Mulţumim Simona, nu ne lua în seamă! Noi
am vrea tot timpul trofee. Dacă s-ar putea un grande slam, apoi altul şi încă
unul, dar ai grijă în primul rând de viaţa ta!
Mă tem că m-aş supăra dacă Simona nu ar
câştiga la noapte cu Svitolina!
