Omul care şi-a vândut maţul

Anul 2012, anul Apocalipsei în care România a fost pusă sub semnul rezonanţei Schuman de câteva minţi înfierbântate, se întoarce! Atunci am trăit, scriind pe viu despre angoasele și uimirile mele în lunga vară fierbinte, când timpul a luat-o razna, Jurnalul din anul Apocalipsei. Acum parcă mi-e frică să mai scriu!…

Aceiaşi descălecători de vrajbă încearcă într-o altă fractură a timpului, în iarna centenarului ce abia începe la sfârşitul lui februarie, să îngheţe justiţia. Iar profesoraşul cel viteaz, Tudorel Toader, în rol de ministru al justiţiei, într-o comedie de teatru total prost, a trădat tabăra magistraţilor compilând într-un raport stalinist zoaiele împrăştiate în eter de vuvuzelele condamnatului Voiculescu de la Antenei 3 ţinându-se de mână cu fantoşele trase de sfori ale României TV, patronată de infractorul transfug Sebi Ghiţă. Adresabilitatea e precisă  şeful procurorilor DNA Codruţa Keovessi CARE NU TACE.

Tare mult mi-ar place să aflu preţul trădării! Nu poţi accepta ca donator de organe să dăruieşti pe degeaba, la vedere, maţul tău gros!

Să nu uit, ultimul concept scos pe gură de eminentul fost judecător de curte constituţională. „Justiţia trebuie să fie bună!”... Bună pentru hoţi?

Bietul om a ratat să se urce pe piedestal la început, când i s-a oferit locul. I-a stat norocul! Putea fi de patrimoniu în tezaur, ca Venus căreia încă i se mai caută braţul cu mărul de aur.

Aşa, va rămâne omul care şi-a vândut maţul.

Declaraţii mincinoase

Două declaraţii mincinoase!

              Caroline Wosniacki

              " Corpul meu nu mai rezistă!”

              

Lia Olguţa Vasilescu

„Am mărit anVelopa salarială pentru români!”

Ce lume tristă!...

Pişicher, Dragobetele sărută fetele

PISI-CHER

          De dragul fetelor nemăritate, dar şi a nevestelor tinere se pare, Dragobetele a semănat în urma sa voit, ceaţă şi uitare de sine. Cum să nu-ţi placă să alergi fetele prin pădure? ele chipurile căutând flori de primăvară să obosească repede, să se aşeze în „zăpada zânelor” şi să aştepte cu buzele dornice, întredeschise, sărutul promis al Dragobetelui care iată că în sfârşit a venit. Zăpada zânelor era strânsă după aceea şi adusă acasă. Cu apa topită din omăt stropindu-se în scăldătoare şi făcându-se farmece, pentru ca anul întreg fata sau nevasta să fie iubită.

          Şi dacă plăcerea e atât de mare în 24 februarie, ea de ce să nu se repete pe furiş în 28? De dragul sfârşitului lunii  şi de bucuria trezirii la viaţă a primăverii, se poate prelungii în 1 şi 3 ale lunii îngemănate, care nu-i aşa, nu-i atât de sigur că va izbândi până în 25 martie, când mai e permisă o sărutare ca să te dumireşti cât de mult iubeşti…

          Nici etimologia numelui nu e atât de limpede. Unii cercetători presupun că ar fi de origine slavă, „dragu” şi „biti”, s-ar traduce din slava veche prin „a fi drag”. Greu de crezut că drăgostirea aceasta să aibă doar o tradiţie de 170-180 de ani. Mai curând aş miza în urmele dace. Puţinele cuvinte, atâtea câte ne-au rămas, păstrează „Trago” - ţap şi „pede” - picioare. (Tragopete). Se zice că Dragobetele ar fi fost unul din fiii Babei Dochia. Printre zeii pierduţi ai dacilor, ce mai contează unul cu picioare iuţi care să alerge fetele să nu rămână niciuna nesărutată!

          După credinţa poporului meu în aceste zile animalele şi păsările se împerechează şi ele. Cum nici păsări, nici animale, nici noi nu părăsim pentru totdeauna locurile natale, se pare că iubim acelaşi zeu.