Omul care şi-a vândut maţul

Anul 2012, anul Apocalipsei în care România a fost pusă sub semnul rezonanţei Schuman de câteva minţi înfierbântate, se întoarce! Atunci am trăit, scriind pe viu despre angoasele și uimirile mele în lunga vară fierbinte, când timpul a luat-o razna, Jurnalul din anul Apocalipsei. Acum parcă mi-e frică să mai scriu!…

Aceiaşi descălecători de vrajbă încearcă într-o altă fractură a timpului, în iarna centenarului ce abia începe la sfârşitul lui februarie, să îngheţe justiţia. Iar profesoraşul cel viteaz, Tudorel Toader, în rol de ministru al justiţiei, într-o comedie de teatru total prost, a trădat tabăra magistraţilor compilând într-un raport stalinist zoaiele împrăştiate în eter de vuvuzelele condamnatului Voiculescu de la Antenei 3 ţinându-se de mână cu fantoşele trase de sfori ale României TV, patronată de infractorul transfug Sebi Ghiţă. Adresabilitatea e precisă  şeful procurorilor DNA Codruţa Keovessi CARE NU TACE.

Tare mult mi-ar place să aflu preţul trădării! Nu poţi accepta ca donator de organe să dăruieşti pe degeaba, la vedere, maţul tău gros!

Să nu uit, ultimul concept scos pe gură de eminentul fost judecător de curte constituţională. „Justiţia trebuie să fie bună!”... Bună pentru hoţi?

Bietul om a ratat să se urce pe piedestal la început, când i s-a oferit locul. I-a stat norocul! Putea fi de patrimoniu în tezaur, ca Venus căreia încă i se mai caută braţul cu mărul de aur.

Aşa, va rămâne omul care şi-a vândut maţul.