Din toate timpurile scriitorii neamului au fost geniali, mult
mai geniali şi mai perseverenţi în delaţiune decât scriitorii de azi, care se
dau afară între ei, care pe care, să rămână în Uniune numai genii pustii. Vă
propun să-l cunoaşteţi dintr-o pagină ca geniu naţional pe Ion Văcaru. Fila 18,
Dosar CNSAS 1370480
Declaraţie.
Subsemnatul Văcaru L Ion Referent Principal la Comitetul
Provizoriu al Plăşii Merișani declar următoarele:
Cunosc pe Eugenia Popescu (personajul Gica comunista, al romanului meu Gușterele)
din anul 1945, din Pitești, de la Organizaţia Tineretului Progresist (un fel de
străbunic al lui ALDE) în care s-a strecurat și dumneaei, și s-a înscris în
anul 1946. A trecut apoi la PCR unde și-a depus munca de partid. Neducând munca
în spiritul de clasă, a fost exclusă, deoarece susnumita era legionară la
origine.
În anul 1949, 24 mai, am fost numit Președinte al Plășii
Merișani. Când am venit să-mi iau postul în primire, am găsit-o pe susnumita ca
Primar al Comunei. Întrebând poporul sărac și pe membrii de partid ce fel de element
este, toţi mi-au spus că a fost legionară împreună cu fraţii săi și îi miră
cazul că e încă în conducerea satului, pentru că necazul e că se poartă cu
dictatură faţă de popor.
Poporul și cu membri de partid mi-au propus sǎ o dăm afară,
însă fiind susţinută de Comitetul Provizoriu Judeţean (un fel de Cex după cum
scrie-n Dex), nu am putut să o dăm afară și din postul de Vice-Președinte pe
care îl deţinea dinainte la Comitetul Provizoriu al comunei.
Cu
toate declaraţiile luate de la anumiţi oameni care îi cunoșteau activitatea(aici
scrisul e blurat, nu se înţelege bine, literară sau legionară) și cu
referinţele de la membrii de partid din care i s-a format dosar și a fost
trimis la Secţia Cadre a Judeţului, tot nu am putut-o scoate din conducerea comunei.
(Ce neputincioasă pare sǎ fi fost şi atunci democraţia statului paralel! Azi în
epoca Teleormană tristă, asemenea bâjbâieli iacă-tă că persistă!)
Afarǎ
de cele arătate până în prezent, susnumita(adică numita primar Gica comunista),
duce o muncă contra Partidului Muncitoresc Român (un înaintaş al PSD. Normele
cacofonice pare că au fost păstrate…), spunând că mult nu mai e și americanul
va fi stăpân, va da Românica pe spate. Prietenii ruşi se vor da la o parte și
vor lua iar conducerea ţării fostele partide fasciste, sau istorice, în care și
tatăl ei (Tobârlan) a fost primar în Partidul Liberal. (Nu știam că tata-mare
Tobârlan, personajul principal din carte, a fost primar liberal!...Hai mai
departe!)
Un
frate al ei (Nicolaie) a făcut nuntă legionară unde a fost și ea îmbrăcată în
cămașă verde cu centură, I s-a găsit fotografia, despre care susnumita spune că
nu e ea ca figură.(Din ce a declarat la DNA, zice că nu se recunoaşte în
fotografie, şi dacă ar fi să fie, când era copil a jucat îmbrăcată aşa într-o
piesă de teatru)
(Într-o altă notă informativă nesemnată, aflată în dosar, datată 15 martie
1950, nu știu dacǎ scriitorul era același, dar stilul asemănător
dovedește că "prozatorul" făcuse prozeliţi, ni se precizează că
fotografia fusese găsită întâmplător într-o casă conspirativă a unei rude de-a
lor din comuna Valea Mărului. Din informaţiuni, această fotografie s-ar afla la
tovarășul Tuţă de la Judeţeana PMR Argeș, Serviciul Cadre.)
Mai
informez că susnumita înșeală poporul din comună. De exemplu are sǎ dea bani
(europeni?) pe mieluţele de rasă, pe care bani i-a încasat de la popor și spune
că nu i-a încasat, și-i mai încasează o dată. A sustras bani și din vânzarea
prunelor și a merelor de la școală.(Aceeași livadă unde m-am încăierat eu în
clasa patra cu un coleg, pentru mărul Mariei, rămas în pom necules… Dovadă că
lucrarea se făcuse de mântuială…)
Deci
în concluzie este un element dușmănos clasei muncitoare de la ţară și nu merită
sǎ stau
în rândurile Uniunii scriitoare.(Păstrez acordul acesta gramatical,
poate schimbăm regulile la Budapesta…)
Aceasta
îmi e declaraţia de Guştere pe care o semnez. SS indescifrabil
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu